Anul acesta plănuim ca în vacanța de toamnă a copiilor să explorăm Ciprul împreună cu un grup mic de 6-7 familii cu copii, în perioada 25 – 31 Octombrie 2024. Sigur că primim și familii monoparentale, cupluri sau prieteni, dar știți cum e vorba aia: „first come, first served”.
Cipru este unul dintre acele locuri foarte potrivite pentru o vacanță în familie, însă foarte des subestimate de părinții care caută destinații child friendly. Și noi l-am ales pe principiul că e încă timp de bronzat și bălăcit la sfârșit de octombrie, e aproape și avem și zbor direct. În octombrie, de exemplu, temperaturile se învârt între 22 și 27 de grade și sunt, în medie, cam trei zile ploioase toată luna.
Vei avea parte de plajă si bălăceală la plaje Blue Flag, distracție și jocuri la piscină, vizite la ruine istorice, experiențe culinare, excursii interesante cu barca și submarinul, ba opțional poți merge și la acvariul din Protaras și parcul acvatic WaterWorld Waterpark.
ACEST PROGRAM ESTE SOLD OUT!
Pe drept cuvânt Cipru este considerată bijuteria Mării Mediterane, o insulă de o frumuseţe naturală captivantă – de la spectaculoasele păduri de brazi ale ţinuturilor muntoase, care formează “inima verde a Ciprului”, pănă la minunatele plaje aurii, întinse de-a lungul coastei Mării Mediterane.
Istoria este prezentă aici încă de pe vremea zeilor, de când se spune că zeiţa Afrodita s-a născut pe aceste meleaguri, iar perşii, grecii, egiptenii, romanii şi englezii, şi-au lăsat amprenta în cultură şi arhitectura cipriotă, precum şi în artă culinară.
75% din populaţia Ciprului este ocupată în servicii, 20% în industrie şi restul în agricultură. Poţi deduce uşor că serviciile în turism sunt o excelenţă în Cipru. Astfel că Cipru a fost binecuvântat cu toate resursele necesare pentru a le oferi turiştilor destinaţia unei vacanţe perfecte – o climă cu mult soare, mare albastră, plaje de nisip, golfuri retrase şi incomparabilă ospitalitate a localnicilor. Cipru este renumit pentru condițiile climatice favorabile, fiind una din cele mai însorite insule din Marea Mediterana (aproximativ 340 de zile însorite pe an) și cu apa mării foarte caldă (de la 16 grade în ianuarie până la 32 grade în August).
Orar de zbor din București
25 Octombrie cursa W6 3025 de la Bucuresti OTP la Larnaca LCA 09.25 – 11.45
31 Octombrie cursa W4 3026 de la Larnaca LCA la Bucuresti OTP 22.40 – 01.10 #1
(Wizz Air poate modifica orarul de zbor, orarul de mai sus este cel actual)
Care e programul vacanței în Cipru
Ziua 1: Vineri, 25 Octombrie 2024
Ne întâlnim la ora 07.00 pe aeroportul Henri Coanda din București și pornim spre destinația Cipru. După un zbor direct care va dura puțin peste 2 ore, aterizăm pe aeroportul din Larnaca, iar autocarul de transfer ne preia pentru a ne duce la hotel.
Ne cazăm la hotelul Adelais Bay Hotel, un hotel de 3*** foarte curat si confortabil aproape de malul Mării Mediterane, in zona Protaras. Hotelul are camere spațioase, potrivite pentru familii cu copii, piscină înconjurată de o minunată grădină cu plante luxuriante și zone de joacă. Cazarea include mic dejun și cină în regim bufet, în cadrul hotelului, deci nu vom avea nici o grijă în privința meselor. Bonus: un răsărit uimitor.
Cele 87 de camere de hotel de la Hotelul Adelais Bay sunt bine dimensionate, cu paturi confortabile acoperite cu lenjerie albă, de calitate, aer condiționat centralizat, TV prin satelit, minifrigider, uscător de păr, baie privată cu punct de ras 220/240 volți și WiFi gratuit peste tot.
Majoritatea camerelor au balcon dotat cu 2 scaune si o masa, oferind o priveliste uimitoare la Marea Mediterana in timp ce altele sunt situate la parter, avand un balcon privat cu acces direct la gradina. Există câteva camere de familie perfecte pentru a găzdui trei sau patru persoane, situate la fiecare dintre cele trei etaje, inclusiv la parter.
Mese incluse: cina.
Ziua 2: sambata, 26 Octombrie 2024
În cea de-a doua zi suntem pregătiți de distracție! După ce luăm micul dejun la cazarea noastră, ne relaxăm pe plajă sau la piscină, avem timp să ne cunoaștem mai bine, iar copiii sigur se vor împrieteni rapid.
Protaras oferă amestecul perfect între armonia relaxantă a plajelor emblematice și distracția aventurii, la câțiva pași de Green Bay, unde puteți petrece ore întregi observând pești sau vă puteți bucura de sporturi acvatice, jet ski, kite surfing, caiac, schi nautic, parapantă și snorkeling sau chiar să urmați cursuri de scuba diving.
Alegem unde vrem să ne petrecem ziua, întrucât hotelul e la doar câțiva pași de plaje uimitoare cu nisip fin: la 450 de metri avem liniștitul Green Bay, iar la 350 de metri este plaja Lombardia.
Facem o plimbare pe coastă de-a lungul potecii din apropierea hotelului până la binecunoscuta plajă cu steag albastru Fig Tree Beach (1.9 km), inclusă în primele 10 plaje din lume, sau vizităm Cape Greco, desemnat parc forestier național în 1993. Este o zonă relativ nealterată, cu o mare frumusețe naturală, care se schimbă și oferă ceva diferit în fiecare sezon. Este o oază de liniște, amplasată la jumătatea distanței dintre stațiunile aglomerate Ayia Napa și Protaras.
Unicitatea zonei se datorează nu numai frumuseții naturale, ci și faptului că acoperă o gamă largă de interese precum înot, scufundări, skydiving, pescuit, canotaj, ciclism, călărie, alpinism și drumeții.
Mese incluse: mic dejun și cina.
Ziua 3: duminica, 27 Octombrie 2024
Astăzi ne putem distra (optional) la parcul acvatic WaterWorld Waterpark, în Ayia Napa, un parc acvatic având ca tema mitologia greacă, unul din cele mai recomandate parcuri acvatice în aer liber din Europa.
Seara continuam petrecerea la hotel, la Karaoke Night sau Movie Night.
Mese incluse: mic dejun și cina.
Ziua 4: luni, 28 Octombrie 2024
Astăzi avem inclusă în program o excursie cu barca, Afrodita Sunset Trip, cu o durata de 3 ore, vom înota cu țestoase în cea mai limpede apă a Mării Mediterane.
Dupa amiaza o putem petrece la hotel, putem face activități la piscină (pool games), jucam fotbal pe iarbă sau volei pe plajă.
Mese incluse: mic dejun și cina.
Ziua 5: marti, 29 Octombrie 2024
Astăzi avem inclusă în program o excursie cu submarinul, tot cu durata de 3 ore: Yellow submarine boat trip.
Mese incluse: mic dejun și cina.
Ziua 6: miercuri, 30 Octombrie 2024
Zi liberă să vizităm Ayia Napa și plajele din jurul ei, sau putem alege să facem o excursie opțională la Acvariul din Protaras și / sau o vizită la o fermă de măgari sau girafe.
Mese incluse: mic dejun și cina.
Ziua 7: joi, 31 Octombrie 2024
Ne mai bucurăm de un mic dejun împreună în Adelais Bay Hotel, ne relaxam la plaja sau piscina, iar pe seară autocarul ne va duce spre aeroport. Ajungem înapoi în București cu multe amintiri frumoase și încântați de noii prieteni pe care i-am cunoscut în această vacanță.
Cât costă vacanța cu copiii in Cipru.
Costul de participare în excursia organizată de noi este de:
1.195 Euro / adult, loc în cameră dublă
925 Euro / copil între 2 – 11 ani
1.095 Euro / copil 12+ ani
Tarifele pentru copii sunt valabile la cazarea cu doi adulți plătitori în cameră. Pentru cazul în care în cameră vor fi un adult + un copil, se va aplica tariful pentru doi adulți.
Plănuim un grup mic, de aproximativ 20 persoane, deci recomandăm să vă hotărâți cât mai repede!
Ce este inclus în pachet și ce nu
- bilet avion cursa directa București – Larnaca și retur, cu compania Wizz Air
- taxe aeroport, bagaj de mână (tip rucsac) și un bagaj de cală 20 kg / adult inclus
- transferuri private aeroport Larnaca – hotel Protaras – aeroport Larnaca
- 6 nopți de cazare, loc în cameră dublă, la Adelais Bay Hotel sau echivalent (include taxele locale)
- demipensiune (mic dejun și cină în cadrul hotelului)
- excursie Afrodita Sunset Trip boat
- excursie Yellow submarine boat trip
- Însoțitor de grup pe toată perioada excursiei – Sorina și familia ei, de la Piciorușe Călătoare.
Ce nu e inclus în pachet
- Excursiile optionale (acvariul din Protaras, ferma de magari, ferma de girafe, alte excursii)
- Alte mese decât cele specificate în program, băuturile la mese
- Asigurarea de călătorie și asigurarea storno, dacă veți considera necesar.
Cum vă puteți înscrie la excursie
Pentru înscriere trimiteți un e-mail către familiahaihui@gmail.com, cu numele și prenumele călătorilor, precum și cu data de naștere a copiilor, copia CI plătitor și cum doriți să achitați avansul (Lei sau Euro).
Modalitate de plată:
La înscrierea în excursie, pentru rezervarea și garantarea locului se achită un avans de 500 Euro / persoana. Diferența de tarif va fi achitată până la data de 15 Octombrie 2024. Plățile se vor face pe baza contractului și a facturilor emise de agenția noastră, în ron sau euro conform preferințelor voastre.
Programul poate suferi unele modificări, în funcție de structura grupului și de disponibilitatea partenerilor externi.
Ce mai aștepți? Hai (Hui) în Cipru cu alte familii dornice de socializare si distractie!
Alte excursii dedicate familiilor la care mai avem locuri:
SOLD OUT: Grup de familii cu copii în Dubai și Abu Dhabi (25 Octombrie – 2 Noiembrie 2024) – ultimele 6 locuri disponibile
Early Booking: Charter Laponia 2024, direct în Rovaniemi – ultimele 5 casute disponibile in Satul lui Moș Crăciun
Să ne citim cu drag, nu uita să ne urmăreşti pagina de Facebook, grupul de Facebook Călătorii cu copii, contul de Instagram şi să dai share articolului, dacă ţi-a plăcut, desigur!