Vacanțe

Cele mai cool vacanţe de familie - Croim programul perfect luând în considerare dorinţele, bugetul şi timpul tău!

SOLD OUT – Pachet cu croazieră de grup în fiordurile Norvegiei (31.08 – 07.09.2024)

Îți propunem un pachet turistic complet în fiordurile Norvegiei într-un program perfect de grup, ce îmbină distracția pe un vapor nou – MSC Euribia, cu relaxarea din porturile / fiordurile vizitate (Copenhaga, Hellesylt, Geiranger, Molde, Flaam, Kiel), în perioada 31 August – 7 Septembrie 2024.

Servicii asigurate

  • Zbor clasa economic București - Hamburg și retur, compania KLM (escala la Amsterdam);
  • Taxe de aeroport, bagaj de cală 23 kg și bagaj de mână, catering la bord;
  • Transferuri aeroport Hamburg - port Kiel și retur;
  • taxe portuare și servicii portuare în valoare de 160 Euro / persoană
  • cazare 7 nopți la bordul navei de croazieră, loc în cabina dublă, în funcție de tipul de cabină ales;
  • pensiune completă cu meniuri variate de-a lungul zilei;
  • petrecerea de bun venit oferită de căpitan și seară de gală cu o cină specială;
  • acces la piscine, saună & Jacuzzi, acces la teatru, lounge-uri elegante, club și bibliotecă, sală de gimnastică, pistă de alergat în aer liber, terenuri de sport și tenis;
  • însoțitor de grup
Tarife: de la 1.850 euro / adult si 1.350 euro / copil

Ne puteti contacta aici:

0745 752 724

Informații generale

Îți propunem un pachet turistic complet în fiordurile Norvegiei într-un program perfect de grup, ce îmbină distracția pe un vapor nou – MSC Euribia, cu relaxarea din porturile / fiordurile vizitate (Copenhaga, Hellesylt, Geiranger, Molde, Flaam, Kiel), în perioada 31 August – 7 Septembrie 2024.

Pachetul cuprinde zbor de grup București – Hamburg și retur cu compania KLM, transferuri de la / la aeroportul din Hamburg către portul Kiel, costul croazierei la bordul MSC Euribia cu 7 nopți cu cazare și pensiune completă inclusă, taxele de aeroport și portuare, bagaj de cală și de cabină, dar și însoțitor de grup!

 

MSC Euribia

De ce am ales să facem împreună o nouă croazieră de grup?

 

Cei care ne cunosc știu că suntem fani croaziere și avem vreo 10 la activ, cu vreo 4 companii diferite, deci nu v-am duce pe un itinerariu și un vas pe care noi nu am merge. MSC Euribia este unul din cele mai noi vase ale MSC Cruises, arată impecabil și are multe facilități de distracție și relaxare la bord (piscine, tobogane, spectacole, petreceri, SPA, o mulțime de zone de relaxare și nenumărate restaurante și baruri).

 

O croazieră îți oferă posibilitatea să vizitezi mai multe țări sau orașe fără să te enervezi cu împachetat / despachetat bagaje, găsit hotel, făcut rezervări, etc, pentru că pe toată perioada acesteia locuiești, practic, pe hotelul plutitor. Doar coborî să vizitezi orașele respective, fie pe cont propriu, fie în cadrul unei excursii organizate. Ai opțiunea de a sta numai și numai pe vas, să te odihnești. Ai o mulțime de spectacole și concerte pe vas, poți alege la ce activități vrei să participi.

 

 

Croaziera de grup organizată de noi îți lasă și timp liber să explorezi sau să te distrezi pe cont propriu, dar îți oferă și posibilitatea socializării cu celelalte persoane / familii din grup, în cadru organizat. Noi ne ocupăm de tot ce înseamnă zbor internațional, transferuri la port, rezervarea cabinelor, plata taxelor, organizarea excursiilor opționale și tu ai libertatea de a te simți bine și a decide dacă vrei să participi la acestea sau nu.

 

MSC Euribia

 

Câteva informații despre MSC EURIBIA

 

Dat în folosință în Aprilie 2023, MSC Euribia poartă numele zeiței antice Eurybia care a valorificat vânturile, vremea și constelațiile pentru a stăpâni mările, promovând viziunea navei de a stăpâni implementarea tehnologiilor durabile de ultima generație pentru a proteja și conserva prețiosul ecosistem marin.

 

Nava de croazieră are zece restaurante, din care cinci de specialitate (Indochine, Kaito Sushi Bar, Kaito Teppanyaki, Hola! Tacos & Cantina), cinci săli de mese principale și un restaurant – bufet pentru 1.336 de locuri. Mai sunt aici 21 de baruri, cinci în aer liber și saisprezece în interior (Attic Club, Jean-Philippe Crepes & Gelato, Jean-Philippe Chocolate & Café, Red Gem Casino Bar, Sky Lounge, Horizon Bar, Sports Bar, Masters of the Sea, Champagne Bar, TV Studio & Bar, Atmosphere Bar North, Atmosphere Bar South, Sundeck & Bar, Atmosphere Ice Cream Bar).

 

MSC Euribia

 

MSC Euribia

 

MSC Euribia are o lungime de 331 m, o lățime a fasciculului de 43 m și o înălțime de 65 m. Are un tonaj brut de 183.500 tone.

Nava are undeva peste 2.4oo de cabine care pot găzdui până la 6.327 de pasageri și 1.711 de membri ai echipajului.

 

 

Coca navei este decorată cu o lucrare murală #SaveTheSea, proiectată de artistul grafic german Alex Flaemig, care prezintă frumusețea ecosistemului marin. Designul emblematic reprezintă angajamentul MSC Cruises de a proteja și conserva mediul acvatic. Corpul și sala mașinilor sunt proiectate pentru a minimiza impactul acustic al sunetului pentru a reduce efectele potențiale asupra ecosistemului marin.

MSC Euribia

 

Avem prețuri promoționale EARLY BOOKING și un număr limitat de cabine pe fiecare categorie, vezi mai jos. Oferta este valabilă în limita locurilor disponibile, iar tarifele finale vor fi confirmate după rezervarea cabinelor pe vas, în funcție de disponibilitatea la momentul achitării avansului!

 

Orar informativ de zbor către / de la Hamburg 

31.08: Bucuresti 07:00 Amsterdam 08:50 durata zborului: 2h 50 min
31.08: Amsterdam 10:45 Hamburg 11:50 durata zborului: 1h 05min

07.09: Hamburg 18:35 Amsterdam 19:45 durata zborului: 1h 10min
07.09: Amsterdam 21:20 Otopeni 01:00 (8 Septembrie) durata zborului: 2h 40min

Compania aeriana este KLM, cu escala la Amsterdam.

 

 

Croazieră în Fiordurile Norvegiei cu vaporul MSC Euribia

Durata croazieră: 31 August – 7 Septembrie 2024 (7 nopti, 8 zile)

 

ITINERARIU: Kiel, Germania | Copenhaga, Danemarca| Hellesylt, Norvegia | Geiranger, Norvegia | Molde, Norvegia | Flaam, Norvegia Kiel, Germania

 

 

Programul croazierei cu MSC Euribia

 

Ziua 1 / 31 August 2024 / sâmbătă / BUCURESTI – HAMBURG – KIEL (îmbarcare pe vas)

Întâlnire cu însoțitorul de grup la aeroportul Henri Coandă (Otopeni) la ora 04:00 dimineața pentru îmbarcare pe cursa KLM cu destinația Hamburg. Decolare la ora 07:00 și sosire în Amsterdam la ora 08:50. Plecare din Amsterdam la ora locală 10:45. Sosire în Hamburg la ora locală 11:50. Transfer în portul orașului Kiel pentru formalitățile de îmbarcare pe vasul de croazieră MSC EURIBIA, care va pleca din port la ora 19:00. Cazare la bordul vasului în tipul de cabină ales în regim de pensiune completă.

 

Ziua 2 / 1 Septembrie 2024 / duminică / COPENHAGA (DANEMARCA)

Mic dejun. Vasul de croazieră va sosi în portul din Copenhaga la ora 08:00 dimineața și va staționa aici până la ora 18:00. Astăzi vom avea la dispoziție întreagă zi pentru a explora un oraș plin de elegantă și naturalețe. Copenhaga sau Paradisul Nordului, este unul dintre cele mai vechi și frumoase orașe europene.

 

 

Capitala Danemarcei este unul dintre cele mai curate orașe ale lumii. Orașul abundă în clădiri cu o arhitectură uimitoare, restaurante cochete și numeroase atracții turistice, cu o istorie de invidiat. Copenhaga oferă vizitatorilor ocazia de a se plimbă pe canalele sale, de a lua picnicul pe malul lacului sau de a explora centrul vechi al orașului. Deși este un oraș dinamic și plin de viață, Copenhaga a reușit să își păstreze șarmul provincial și atmosfera specifică orașelor mici.

 

 

Ziua 3 / 2 Septembrie 2024 / luni / PE MARE

Astăzi ne vom petrece întreaga zi navigând pe mare, bucurându-ne de facilitățile vasului de croazieră: piscine, jacuzzi, sala de fitness, terenuri de sport (tenis, baschet, volei, minigolf), sala de teatru (spectacole), centru spa (solar, saune, băi turcești, camera de relaxare etc), cazinou, galerie de artă și altele.

MSC Euribia MSC Euribia MSC Euribia MSC Euribia

 

Ziua 4 / 3 Septembrie 2024 / marți / HELLESYLT (NORVEGIA)

Mic dejun. În jurul orei 09:00, vasul MSC EURIBIA va acosta în portul Hellesylt, o micuță localitate inclusă în patrimoniul UNESCO, poarta de intrare într-unul din cele mai frumoase fiorduri din lume: Geiranger. Vasul va rămâne în Hellesylt până la ora 20:00 când va pleca mai departe spre Molde.

 

Lonely Planet a stabilit că Geiranger este cea mai frumoasă destinație din Scandinavia, în timp ce despre Hellesylt se spune că are cele mai bune standarde de viață. Fiordul Geiranger este o regiune intens vizitată mai ales pentru peisajele de o frumusețe aproape ireală, pentru zgomotul cascadelor ce crează un fel de muzică a naturii și pentru multitudinea păsărilor care nu fac decât să întregească acest peisaj unic. Acest fiord reprezintă visul oricărui turist care ajunge pe tărâmurile nordice, fiind considerat bijuteria fiordurilor norvegiene, cel mai frumos și mai spectaculos fiord norvegian, Geiranger a fost inclus în anul 2005 în Patrimoniul Mondial UNESCO.

 

 

Geirangerfjord este localizat pe coasta norvegiană vestică, cea mai spectaculoasă regiune a Norvegiei. Are o lungime de 15 kilometri, fiind înconjurat de munți care, în cel mai înalt punct, ating 1700 m. Geirangerfjord este cunoscut pentru desfășurarea spectaculoasă, apele croindu-și de-a lungul timpului un drum întortocheat prin munte, sub forma literei ‘S’.

 

 

Ziua 5 / 4 Septembrie 2024 / miercuri / MOLDE (NORVEGIA) 

Mic dejun. Vasul de croazieră va sosi în portul din Molde la ora 07:00 dimineața și va staționa aici până la ora 16:00. Molde este un mic oraș din zona fiordurilor cu mult farmec local, supranumit încă din 1913 și Orașul Trandafirilor datorită multitudinii de grădini luxuriante din oraș și din împrejurimi.

 

Din Molde peisajele spectaculoase nordice sunt accesibile de pe două drumuri notabile: Trollstigen (literalmente scara trollilor), pe care veți urca în munți, într-un punct care traversează un pod de piatră impresionant peste o cascadă; și Drumul Oceanului Atlantic, de doar cinci kilometri lungime, care trece peste insulelele mici, pe opt poduri, chiar la marginea oceanului. De-a lungul coastei au fost construite numeroase forturi de către germani în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial, unul dintre acestea a fost transformat în muzeu și permite explorarea parțială a rețelei subterane de buncăre.

În oraș se pot vizita pe cont propriu principalele atracții turistice cum ar fi Muzeul Romsdal (înființat în 1912 și prezintă clădiri și interioare frumoase ale caselor din întreagă regiune), catedrala orașului (construită în stil gotic și cu vitralii în interior), sau grădinile din Molde.

Ziua 6 / 5 Septembrie 2024 / joi/ FLAM (NORVEGIA)

În această dimineață vasul de croazieră MSC EURIBIA va acosta în portul din Flam la ora 08:00 dimineața și va rămâne aici până la ora 17:00. Flam este un orășel situat în Aurland, Norvegia. Orașul a devenit punct de atracție turistică încă din secolul 19 și primește astăzi în jur de 450 de mii de turiști anual, datorită peisajelor pitorești, fiordurilor sale spectaculoase și a reliefului deosebit.

În Flam vom avea parte de peisaje unice și vom putea vizita diverse atracții pe cont propriu, cum ar fi: biserica orașului (construită în 1670 de către Magne Essen, din lemn), Muzeul Căilor Ferate (oferă o perspectivă completă asupra unuia dintre cele mai abrupte sistem de căi ferate din Europa). Cele mai frumoase suveniruri pe care le vom putea aduce înapoi acasă din Flam sunt fotografiile făcute peisajelor spectaculoase din această zonă.

 

 

Ziua 7 / 6 Septembrie 2024 / vineri / PE MARE

Mic dejun. Azi avem timp din belșug pentru a vedea un spectacol de teatru sau să ne relaxăm la SPA sau să savurăm un cocktail delicios într-unul din barurile de pe nava!

 

MSC Euribia

 

 

Ziua 8 / 7 Septembrie 2024 / sâmbătă / KIEL (GERMANIA) – HAMBURG – BUCURESTI

Mic dejun. Sosire în portul din Kiel la ora 09:00 dimineață. După formalitățile de debarcare de pe vas vom porni spre aeroportul din Hamburg. După amiază ne vom îmbarca pe cursa KLM cu destinația Amsterdam. Plecare la ora locală 18:35 din Hamburg. Sosire în Amsterdam la ora locală 19:45 și decolare spre București la ora 21:20. Aterizare la București la ora locală 01:00 (noaptea de 7 spre 8 septembrie).

 

 

 

Cât costă excursia Croaziera de Grup în Fiordurile Norvegiei?

 

TARIFE IN FUNCTIE DE TIPUL DE CABINA

 

1.850 euro / adult, loc în Cabină dublă Interioară Bella – SOLD OUT

2.150 euro / adult, loc în Cabină dublă Exterioară cu balcon Bella – SOLD OUT

1.350 euro / copil între 2 – 17,99 ani

1.550 euro / al treilea adult în cabină

Tarifele pentru copii sunt valabile la cazarea cu doi adulți plătitori în cabină. Pentru cazul în care în cabină vor fi un adult + un copil, se va aplica tariful pentru doi adulți.

 

Ce este inclus în prețul pachetului și ce nu

 

SERVICII INCLUSE

  • transport cu avionul Bucuresti – Hamburg – Bucuresti, cu compania KLM (schimbarea cursei in Amsterdam), clasa economic;

  • Taxe de aeroport, bagaj de cală 23 kg și bagaj de mână, catering la bord;

  • Transferuri aeroport Hamburg – port Kiel și retur;

  • 7 nopți cazare pe vasul MSC EURIBIA în funcție de tipul de cabina aleasă;

  • pensiune completă la bordul vasului: mic dejun, prânz, cină și băuturi non alcoolice în timpul meselor principale: apă, ceai, limonadă, suc, cafea (doar la bufet, la dozator)

  • activități de recreere la bordul vasului: piscine, jacuzzi, terenuri de sport;

  • accesul la toate spectacolele de pe vas susținute de echipa de actori prezenți la bordul vasului;

  • însoțitor de grup român

  • taxele portuare în valoare de 160 Euro / persoană (pot suferi modificări)

Nota: Taxele portuare și cele de aeroport incluse în preț sunt cele valabile la data lansării programului, februarie 2024. În situația majorării de către compania aeriană sau compania de croazieră a acestor taxe până la data emiterii documentelor de călătorie (7 – 14 zile înainte de plecare), agenția își rezervă dreptul de a modifica prețul excursiei conform cu noile valori ale acestor taxe.

 

SERVICII NEINCLUSE

  • asigurarea medicală de călătorie cu acoperire Covid (obligatorie) sau storno (opțională);
  • taxa de servicii la bord în valoare de aproximativ 84 EURO/persoană (se achită obligatoriu în agenție la momentul rezervării);
  • alte mese decât cele menționate în program și băuturile alcoolice și non alcoolice îmbuteliate;
  • excursiile de pe parcursul itinerariului (pot fi efectuate sub formă de excursii opționale fiind organizate și încasate în numele companiei de croazieră, înscrierea se face din țară înainte de plecare). Lista excursiilor opționale se va comunica cu aproximativ 60 de zile înainte de plecare.
  • servicii medicale la bord
  • articolele puse la vanzare in magazinele de la bord
  • internetul
  • accesul la centrul de infrumusetare si Spa (tratamente si servicii personalizate)

 

Cabina interioară BELLA

Dimensiune: 12- 17 mp.

Facilităti: 1 pat dublu sau 2 paturi de o persoană, baie cu duș, aer condiționat reglabil, uscător de păr, seif, prosoape de baie și de plajă, TV cu ecran plat 40″, prize standard 220 – 110 Volt/60 Hz și prize USB 2.1A/5V.

Cabinele interioare pot fi ocupate de 2, 3 sau 4 persoane. Dacă ocuparea este triplă sau cvadruplă veți avea la dispoziție 2 paturi înalte pliante (upper beds).

MSC Euribia

 

Cabina exterioară cu balcon BELLA

Dimensiune: 12- 17 mp, balcon 4 – 8 mp

Facilităti: 1 pat dublu sau 2 paturi de o persoană, balcon exterior privat, baie cu duș, aer condiționat reglabil, uscător de păr, seif, prosoape de baie și de plajă, TV cu ecran plat 40″, prize standard 220 – 110 Volt/60 Hz și prize USB 2.1A/5V.

Cabinele cu balcon pot fi ocupate de 2, 3 sau 4 persoane. Dacă ocuparea este triplă sau cvadruplă veți avea la dispoziție 1 canapea extensibilă de o persoană sau dublă sau pat pliant înalt.

MSC Euribia

 

Notă: Imaginile cabinelor sunt reprezentative, dimensiunile și amenajarea variază în cadrul fiecărui tip de cabina.

 

Facilități la bordul MSC EURIBIA

Experiente Categoria Bella
MSC a introdus, asociat cu tipul de cabina (interioara, exterioara si balcon), categoriile bella si fantastica. Aceste categorii definesc servicii/ facilitati asociate cabinei si nu au legatura cu amenajarea sau spatiul acesteia. Cabinele sunt standard, conform descrierilor de mai sus.

Cazare:
– Cabine interioare, exterioare si exterioare cu balcon
– Cabine elegante avand toate dotarile standard pentru o croaziera MSC
Servicii de masa:
– Acces la restaurantul buffet, 20 ore/zi (menu-uri pentru orice moment al zilei)
Sport si activitati:
– Teatru
– Facilitati pentru sporturi in aer liber (pista de alergat, basketball…), Piscine, Sala de fitness
– Activitati de divertisment si animatie pentru copii (cluburi pentru copii si infanti)
Servicii:
– Personal calificat poliglot
Alte facilitati:
– Obtinerea de puncte MSC Club

Condiții de înscriere, termene de plată, condiții de anulare / penalizări

 

Pentru înscriere trimiteți un e-mail către familiahaihui@gmail.com, cu:

  • numele și prenumele călătorilor,
  • structura familiei (număr adulți și număr copii),
  • data de naștere a copiilor,
  • copie CI plătitor pentru emiterea contractului de servicii turistice și a facturii de avans.

Dată limita de înscriere: 30.05.2024. Procentul aferent primei plăți se va calcula în funcție de momentul înscrierii. Dacă înscrierea intervine cu mai puțin de 30 zile înaintea plecării, pachetul turistic se va achita integral.

 

TERMENE DE PLATĂ:
30% din prețul pachetului turistic la înscriere;
50% din prețul pachetului turistic cu minim 90 zile înaintea plecării (30 Mai 2024);
20% din prețul pachetului turistic cu minim 60 zile înaintea plecării (30 Iunie 2024).

Facturarea serviciilor se va face în EUR sau RON, iar plata serviciilor se va efectua în baza facturilor emise de Familia Hai Hui (la cursul băncii agenției, înscris pe documentul de plata), prin transfer bancar, ordin de plata, card de credit / debit.

În cazul nerespectării termenelor de plată, Tour Operatorul își rezervă dreptul de a anula rezervarea.

 

GRUP MINIM: 20 persoane. Supliment grup 15 de persoane: 100 euro/persoană. Pentru un număr mai mic de 15 participanți, prețul se recalculează sau circuitul se anulează.

De asemenea, în cazul unui grup mai mic, agenția își rezervă dreptul de a schimbă compania aeriană, cu informarea prealabilă a turiștilor înscriși.

Locurile confirmate suplimentar față de grupul rezervat pot fi la un tarif mai mare (în funcție de disponibilitățile la avion și vapor) și se supun unor reguli diferite de anulare.

CONDIȚII DE ANULARE / PENALIZĂRI:
10% din prețul pachetului turistic dacă renunțarea se face din momentul înscrierii până la 181 zile înaintea plecării;
30% din prețul pachetului turistic dacă renunțarea se face în intervalul 180 zile – 90 zile înaintea plecării;
50% din prețul pachetului turistic dacă renunțarea se face în intervalul 89 zile 60 zile înaintea plecării;
80% din prețul pachetului turistic dacă renunțarea se face în intervalul 59 zile – 40 zile înaintea plecării;
100 % din prețul pachetului turistic dacă renunțarea se face în intervalul 39 zile – 0 zile înaintea plecării;

IMPORTANT! Vă reamintim că încheierea unei Asigurări STORNO de călătorie poate acoperi pierderile financiare cauzate de anulare, contracarând efectul penalizărilor aplicate. Va recomandăm să uzați de acest mijloc de protecție financiară care acoperă cele mai frecvente evenimente ce cauzează anularea călătoriei.

 

Condiții de călătorie:

 

DOCUMENTE NECESARE CĂLĂTORIEI:

  • Pașaport simplu electronic sau temporar valabil cel puțin 6 luni de la încheierea călătoriei.
  • Toți copiii au nevoie de pașaport valabil pentru călătoriile internaționale.

 

Acest program nu necesită obținerea vizei turistice de către cetățenii români.

Acest program nu este recomandat persoanelor cu mobilitate redusă.

Nu sunt necesare vaccinări speciale pentru această destinație.

Conform reglementărilor în vigoare, minorii trebuie să îndeplinească următoarele condițîi pentru a fi lăsați să iasă din țară: să călătorească cu cel puțin un adult însoțitor; să aibă asupra lor acordul ambilor părinți (sau al părintelui care nu-i însoțește) legalizat la notariat; adultul care-i însoțește, în cazul în care acesta nu este unul dintre părinți, trebuie să aibă cazier judiciar pe care să-l prezinte la frontieră; informații suplimentare pe www.politiadefrontiera.ro; persoanele care călătoresc cu copii sub 18 ani trebuie să dețină pe lângă pașaportul acestora și o copie a certificatului de naștere al copiilor (este posibil că autoritățile de la frontieră să o solicite).

 

Agenția nu răspunde în cazul refuzului autorităților de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu.

Tariful pentru copil este valabil în cazul în care acesta stă în camera cu doi adulți. Pentru a beneficia de tariful de copil acesta trebuie să nu fi depășit la dată începerii călătoriei vârsta menționată în program.

Distribuția camerelor la hoteluri / pe vasul de croaziera se face de către recepțiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolva de către turist direct la recepție, asistat de însoțitorul de grup.

Hotelul / vasul de croaziera își rezervă dreptul de a solicită fiecărui turist o suma cash sau o copie a cărții de credit personale, ca garanție pentru cheltuielile suplimentare ce urmează a fi făcute pe parcursul șederii; pentru anumite facilități din hotel sau din camera, hotelierul poate solicită taxe suplimentare; în momentul sosirii la hotel solicitați recepționerului să va informeze cu exactitate asupra lor;

In ultimii ani tot mai multe hoteluri și vase de croazieră au inițiat politică fără bani cash (cash free). Astfel, este posibil că unii prestatori să nu mai încaseze bani cash pentru serviciile suplimentare prestate, de aceea este important să dețineți un card de credit când călătoriți în afară țării;

Persoanele care călătoresc singure pot opta pentru camera single sau pentru partaj, caz în care agenția va propune, în funcție de înscrierile existente sau ulterioare, un partaj. În situația în care nu există partaj până la expirarea termenului limita de înscriere, agenția nu se obligă să suporte diferența de camera single, în consecință turistul poate să se retragă fără penalizări sau să opteze pentru camera single;

Agenția nu este răspunzătoare pentru eventualele perturbări ale orarului de zbor.

Conducătorul de grup poate modifica programul acțiunii în anumite condiții obiective; conform reglementărilor internăționale, serviciile de ghidaj în interiorul muzeelor pot fi asigurate doar de către ghizii locali;

Politică de prealocare a locurilor în avion depinde de fiecare companie aeriană; la cerere, se pot furniza informațîi suplimentare cu privire la acest aspect;

Agenția nu este răspunzătoare pentru pierderea sau furtul bagajelor, a actelor sau a obiectelor personale; în cazul în care aceste situații nedorite apar, turistul are obligația de a depune personal plângere la organele competențe.

Excursiile opționale se efectuează la față locului cu agenții locale. Sumele aferente acestor excursii nu se încasează în numele și pentru agenția Tour Operatoare. Prețurile excursiilor opționale pot fi mai mari decât cele ale excursiilor ce pot fi achiziționate de la recepția hotelurilor, această datorându-se faptului că persoanele participante vor avea la dispoziție un mijloc de transport care îi va duce și ii va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei și după caz ghid local. Prețul excursiilor este calculat pentru un grup minim de 20 persoane. La un număr mai mic de participanți prețul crește proporțional; dacă numărul persoanelor înscrise la excursiile opționale este suficient de mare, însoțitorul de grup se va alătura turiștilor care au achiziționat respectivele excursii, astfel încât cei care rămân la hotel vor avea program liber fără însoțitor; în situația în care excursia opțională se va desfășura fără prezența însoțitorului de grup (din cauza numărului mic de participanți), limba de comunicare va fi engleză.

Bacsisurile pentru prestatorii locali (tips) reprezintă o practică internațională și nu sunt obligatorii.

In situația în care turistul are cerințe speciale, cum ar fi – dar fără a se limita la – camere alăturate sau cu o anumită localizare, meniu special, acestea vor fi cu titlul de solicitare către prestatori dar nu vor fi considerate confirmate decât în măsura posibilităților de la fața locului.

Nominalizarea însoțitorului de grup și comunicarea datelor de contact ale acestuia vor fi furnizate cel târziu cu o săptămâna înaintea plecării în călătorie;

Prezentul link online constituie anexă la contractul de prestări servicii.

 

Ce mai aștepți? Hai (Hui) în croazieră prin fiorduri cu Familia Hai Hui!

 

Alte excursii ale agentiei la care poti gasi tarife de EARLY BOOKING:

1 Iunie 2024 la Europa Park (grup familii cu copii)

Grup familii la Legoland Billund de Rusalii (20 – 23 Iunie 2024)

Croazieră de grup în Spania, Franta si Italia (8 – 15 Iulie 2024) cu Royal Carribean – Voyager of the Seas

Hai în Zanzibar, insula trăirii intense în ritm lent (5 – 15 Iulie 2024)

 

 

Să ne citim cu drag, nu uita să ne urmăreşti pagina de Facebook, grupul de Facebook Călătorii cu copii, contul de Instagram şi să dai share articolului, dacă ţi-a plăcut, desigur! 

 

Galerie foto - video

Opiniile clienților noștri

  • Alex Tabacaru / Grup Zanzibar Decembrie 2022

    Sunteti super tari, Alina si Florin, foarte de gasca si mereu cu o solutie la indemana.
    Aveti un vibe bun si a fost o placere sa stam la vorba si povesti.
    Oricand pregatiti sa ajute la o solicitare.
    Ati reusit sa faceti dintr-un grup in care nu ne cunosteam unii cu ceilalti sa ne simtim ca intre prieteni. Bravo 👏

  • Laura Gavril / Grup Dubai Octombrie 2022

    Totul a fost la superlativ- mulțumim!

  • Andreia Tutuianu / Grup Zanzibar Decembrie 2022

    O vacanță reușită alături de oameni faini! Familia Hai Hui a reușit să organizeze impecabil un sejur, in care relaxarea si activitățile s-au combinat perfect. Au fost atenti la dorințele, întrebările, nelămuririle fiecăruia și au avut grija sa avem o vacanta fără cusur.

  • Aurelia Rotaru / Grup Dubai Octombrie 2022

    Continuați tot asa. Felicitări!

  • Mirela Gitoi / Grup Zanzibar Decembrie 2022

    Multumim mult, Familia HaiHui, pentru momentele minunate pe care ni le-ati oferit! Felicitari pentru organizare, pentru ghizii locali pusi la dispozitie, pentru alegerea excursiilor! Cu siguranta ne vom revedea si in alte excursii!