Vacanțe

Cele mai cool vacanţe de familie - Croim programul perfect luând în considerare dorinţele, bugetul şi timpul tău!

Early Booking: Croazieră și sejur Dubai (15 – 24 Februarie 2025)

Un program perfect, ce îmbină relaxarea și distracția, 10 zile în care vom vizita orașe din 3 țări: Emiratele Arabe Unite (Dubai & Abu Dhabi), Qatar (Doha) și Oman (Muscat), care cuprinde zbor de grup București – Dubai și retur, transferuri de la / la aeroportul din Dubai, costul croazierei cu cazare și pensiune completă inclusă, taxele de aeroport și portuare, bagaj de cală și de cabină, catering la bord, ba includem în preț și un sejur de 2 nopti suplimentare în Dubai!

Servicii asigurate

  • Zbor direct București - Dubai și retur, compania Fly Dubai, clasa economic;
  • Taxe de aeroport, bagaj de cală 20 kg și bagaj de mână, catering la bord;
  • Transferuri aeroport - port și retur;
  • taxe portuare și servicii portuare în valoare de 150 Euro / persoană
  • cazare 7 nopți loc în cabină dublă exterioară cu balcon la bordul navei de croazieră (15 - 22.02.2025)
  • pensiune completă cu meniuri variate de-a lungul zilei;
  • petrecerea de bun venit oferită de căpitan și seară de gală cu o cină specială;
  • acces la piscine, saună & Jacuzzi, acces la teatru, lounge-uri elegante, club și bibliotecă, sală de gimnastică, pistă de alergat în aer liber, terenuri de sport și tenis;
  • cazare si mic dejun, sejur 2 nopti la hotel Two Season **** Dubai sau similar (22 - 24.02.2025)
  • însoțitor de grup
Tarife EARLY BOOKING: 1.750 euro / adult si 1.050 euro / copil

Ne puteti contacta aici:

0745 752 724

Informații generale

Un program perfect, ce îmbină relaxarea și distracția, 10 zile în care vom vizita orașe din 3 țări: Emiratele Arabe Unite (Dubai & Abu Dhabi), Oman (Muscat) și Qatar (Doha), care cuprinde zbor de grup București – Dubai și retur, transferuri de la / la aeroportul din Dubai, costul croazierei cu cazare și pensiune completă inclusă, taxele de aeroport și portuare, bagaj de cală și de cabină, catering la bord, ba includem în preț și sejur de 2 nopti la un hotel de 4 stele în Dubai!

 

De ce am ales să facem împreună o nouă croazieră de grup?

 

Cei care ne cunosc știu că suntem fani croaziere și avem vreo 10 la activ, cu vreo 5 companii diferite, deci nu v-am duce pe un itinerariu și un vas pe care noi nu am merge. Costa Smeralda este unul din cele mai noi vase ale Costa Cruises (inaugurat 2019), arată impecabil și are multe facilități de distracție și relaxare la bord (piscine, tobogane, spectacole, petreceri, SPA, o mulțime de zone de relaxare și nenumărate restaurante și baruri).

 

 

O croazieră îți oferă posibilitatea să vizitezi mai multe țări sau orașe fără să te enervezi cu împachetat / despachetat bagaje, găsit hotel, făcut rezervări, etc, pentru că pe toată perioada acesteia locuiești, practic, pe hotelul plutitor. Doar coborî să vizitezi orașele respective, fie pe cont propriu, fie în cadrul unei excursii organizate. Ai opțiunea de a sta numai și numai pe vas, să te odihnești. Ai o mulțime de spectacole și concerte pe vas, poți alege la ce activități vrei să participi.

Croaziera de grup organizată de noi îți lasă și timp liber să explorezi sau să te distrezi pe cont propriu, dar îți oferă și posibilitatea socializării cu celelalte persoane / familii din grup, în cadru organizat. Noi ne ocupăm de tot ce înseamnă zbor internațional, transferuri la port, rezervarea cabinelor, plata taxelor, organizarea excursiilor opționale și tu ai libertatea de a te simți bine și a decide dacă vrei să participi la acestea sau nu.

 

Orar de zbor către / de la Dubai

 

Plecăm vineri spre sâmbătă noaptea, pe 15 Februarie 2025 la ora 03.45 am, din București – aeroportul Henri Coandă cu compania Fly Dubai, și revenim în țară luni, pe 24 Februarie 2025, în jurul orei 22.05.

15 Februarie 2025: cursa FZ 1710 de la OTP (București) 03.45 am la DXB (Dubai) 10.40 am

*Grupul sosește pe aeroportul din Dubai în dimineața zilei de 15 Februarie 20245 (sâmbătă), face formalitățile vamale și pleacă spre portul din Dubai unde are loc îmbarcarea pe vas.

24 Februarie 2025: cursa FZ 1795 de la DXB 18.30 pm la OTP 22.05 pm

Croazieră în Eau, Oman, Qatar cu vaporul Costa Smeralda

Durata croazieră: 15 – 22 Februarie 2025 (7 nopti, 8 zile)

 

ITINERARIU: Dubai, EAU| Muscat, Oman Doha, Qatar | Abu Dhabi, EAU |  Dubai, EAU

Emiratele Arabe Unite, Qatar și Oman sunt printre cele mai calme și civilizate țări din lumea arabă și nu există absolut nicio îngrijorare în privința siguranței personale în aceste state. Sunt state care s-au dezvoltat în ultimii 50 de ani mai mult decât a făcut-o România în ultimii 150, care au avut conducători abili ce au știut să investească în viitor.

Nu au absolut nicio legătură cu războaiele curente dintre Rusia și Ucraina, sau Israel și Hamas, deci nu trebuie să îți faci griji în această privință, în aceste state și capitalele lor totul este perfect normal și turiștii sunt încurajați să vină, să viziteze și să cheltuiască bani!

 

Costa Smeralda este unul din vasele noi din flota Costa, lansat la apă în 2019, care ne așteaptă cu spectacole de divertisment și artiști internaționali, cu piscine și tobogane, aqua-park-uri pentru toate vârstele, sala de gimnastică de ultima generație, pistă de alergare, și un centru Spa modern. Animatorii ne vor ține mereu conectați la distracția de la bord, iar de copiii nostri va avea grijă personalul din grădinițele sau cluburile de adolescenți de pe ultima punte.

 

 

Programul croazierei în Orientul Mijlociu

 

Ziua 1 / 15 Februarie 2025 / vineri spre sâmbătă noapte/ București – Dubai, EAU

(îmbarcare vas și overnight în port)

Ne întâlnim la aeroportul Henri Coandă București vineri spre sambata noaptea, pe 15 Februarie, la ora 01.00 am, pentru check in către Dubai. Ne îmbarcăm în cursa FZ 1710 către Dubai la ora 03.45 am.

Aterizăm în Dubai dimineață (10.40 am) și avem transfer privat organizat către port. Îmbarcare pe Costa Smeralda, formalități de check in și preluare cabine.

 

 

 

Ziua 2 / 16 Februarie 2024 / duminică / Dubai, EAU  (overnight în port)

Ziua este liberă (puteti merge la una din numeroasele plaje) sau opțional, facem un tur panoramic in Dubai, care se va termina la Dubai Mall, cel mai mare mall din lume, cu peste 1200 de magazine.

Prima oprire este cel mai mare acvariu indoor din lume – Aquarium & Underwater Zoo (opțional), unde ne uimește multitudinea de specii acvatice, pești colorați, tunelul acvatic și grota pinguinilor.

Cu o rezervare prealabilă, vizităm BURJ KHALIFA (opțional), cea mai înaltă clădire din lume, urcăm la etajele 124 – 125 și ne minunăm de priveliștea spectaculoasă la 360 grade asupra Dubai-ului, sau hoinărim prin magazine, luăm o cină la nenumăratele restaurante de lângă fântâni și admirăm spectacolul Fântânilor ce dansează pe ritmuri diferite la fiecare jumătate de oră.

Returul se face pe cont propriu cu taxi sau mijloacele de transport in comun, pentru ca fiecare familie are ritmul propriu de vizitare.

 

 

Ziua 3 / 17 Februarie 2025 / luni / Dubai, EAU (plecare vas din port la ora 13:00)

Zilele pe mare înseamnă o multitudine de activități cu echipa de divertisment. Doar să citiți cu atenție programul primit în cabină, pe tot parcursul zilei se întâmplă ceva interesant!

 

 

La prânz vaporul pleacă din portul din Dubai către următoarea destinație, Oman.

 

Ziua 4 / 18 Februarie 2025 / marți / Muscat, OMAN (sosire vas la ora 08:30 – plecare 19:00)

Localizat superb, între munte și ocean, presărat cu forturi vechi, clădiri tradiționale și parcuri pline de flori, Muscat este o bijuterie de oraș. Este mult mai tradițional și conservator decât Emiratele, atât în port cat și în arhitectură și obiceiuri. Unul dintre cele mai vechi orașe ale Orientului Mijlociu, te așteaptă să îl descoperi!

Vizitează Marea Moschee a Sultanului Qabus și, pentru o experiență autentică, plimbă-te prin Muttrah – centrul istoric și comercial al Muscatului!

 

Ziua 5 / 19 Februarie 2025 / miercuri / Zi pe mare

Zilele pe mare înseamnă o multitudine de activități cu echipa de divertisment. Doar să citiți cu atenție programul primit în cabină, pe tot parcursul zilei se întâmplă ceva interesant!

 

Ziua 6 / 20 Februarie 2025 / joi/ Doha, QATAR (sosire vas la ora 07:00 – plecare 17:00)

Doha este în plină dezvoltare, un oraș care combină cu succes zgârie norii, mall-uri moderne și souq-uri tradiționale. Ne plimbăm cu un tur opțional prin Souq Waqif – atmosfera pieței este fabulos de energică! Vizităm Muzeul de Artă Islamică, promenada Corniche, facem oprire pentru poze la Aspire Tower și un tur panoramic în zona The Pearl Qatar.

 

Ziua 7/ 21 Februarie 2025 / vineri / Abu Dhabi, EAU (sosire vas la ora 07:00 – plecare 23:00)

Abu Dhabi este capitala si cel mai mare si bogat stat al Emiratelor Arabe Unite.

Tur de oraș opțional în Abu Dhabi, ce include: Moscheea Sheikh Zayed, considerată una dintre cele  mai frumoase moschei din lume, Heritage Village, unde se vor descoperi tradițiile locale, promenada Corniche, oprire pentru fotografii la Emirates Palace și timp liber la Yas Mall (cine vrea poate intra si la Ferrari World, contra cost).

 

 

 

Ziua 8 / 22 Februarie 2025 / sâmbătă  Dubai, EAU (sosire vas la ora 08:00, debarcare)

După micul dejun facem formalitățile de debarcare de pe Costa Smeralda și avem transfer asigurat către hotelul din Dubai.

Poți vizita, alături de noi, optional, insula Palm Jumeirah, una dintre cele trei insule sub formă de palmier, luxosul Burj Al Arab și Cartierul Jumeirah, sau Dubai Marina, cel mai înalt cartier rezidențial din Emirate, ce este traversat de un canal artificial unde sunt ancorate unele dintre cele mai scumpe yachturi din lume precum și nave de croazieră.

 

Ziua 9 / 23 Februarie 2025 / duminică Dubai, EAU

Încă o zi la dispoziție pentru noi descoperiri în Dubai.

Optional putem vizita DUBAI FRAME, cea mai mare ramă foto din lume, care separă zgârie-norii din Dubai-ul modern și contemporan de casele tradiționale din partea veche a orașului. În 75 de secunde urcăm cu liftul 48 de etaje, până la înălțimea de 150 de metri, pentru a admira vederea superbă de sus, din Golden Frame.

 

Photo by Denys Gromov: https://www.pexels.com/photo/the-dubai-frame-4612430/

 

Continuăm apoi cu o vizită optională de amiază la MIRACLE GARDEN, o grădină superbă construită în deșert, în zona Dubailand, cu peste 109 de milioane de flori plantate, ce se întinde pe 72.000 mp.

Ultima oprire de astăzi este o explozie de culturi, culoare, muzică și mâncare cu specific divers, la GLOBAL VILLAGE.

În fiecare an, din octombrie până în aprilie, milioane de oameni se grăbesc spre mereu popularul Global Village. Dacă veniți aici pentru atracțiile pline de emoții ale bâlciului, pentru felurile de mâncare, pentru divertismentul cultural nocturn sau pentru cumpărături autentice, Global Village are câte ceva pentru fiecare. Veți descoperi peste 75 de țări care își prezintă produsele locale în peste 25 de pavilioane încăpătoare.

Gustați delicioasa miere provenită din Yemen sau achiziționați covoare desăvârșite provenite din Iran și Afganistan, ulei de argan provenit din Maroc, unt de shea din Africa, coliere gravate din Spania sau fructe uscate provenite din Thailanda. Fiecare dintre aceste pavilioane, de la Egipt la Italia, de la Vietnam la Oman, își transportă vizitatorii direct în țara de origine, cu ajutorul mirosului, auzului și decorațiilor pline de culoare.

 

Ziua 10 / 24 Februarie 2025 / luni / Dubai – București

La amiaza avem transfer privat la aeroportul din Dubai și zbor FZ 1795 către casă, cu decolare din Dubai la 18.30 pm. În jurul orei 22.05 aterizăm la București și ne despărțim prieteni, gata de o nouă aventură!

 

 

Cât costă excursia Croaziera de Grup în EAU, Oman, Qatar?

 

Tarife EARLY BOOKING

valabile pentru rezervări până la 30 Noiembrie 2024

 

1.950 euro   1.750 euro / adult, loc în Cabină dublă Exterioară

cu balcon

1.250 euro   1.050 euro / copil între 2 – 17,99 ani

Tarifele pentru copii sunt valabile la cazarea cu doi adulți plătitori în cabină / cameră. Pentru cazul în care în cabină vor fi un adult + un copil, se va aplica tariful pentru doi adulți.

 

Ce este inclus în prețul pachetului și ce nu

 

SERVICII INCLUSE

  • Zbor direct București – Dubai și retur, compania Fly Dubai, clasa economic;
  • Taxe de aeroport, bagaj de cală 20 kg și bagaj de mână, catering la bord;
  • Transferuri aeroport – port, port – hotel, hotel – aeroport;
  • taxe portuare și servicii portuare în valoare de 180 Euro / persoană;
  • cazare loc în cabină dublă exterioară cu balcon 7 nopți, pe vasul Costa Smeralda, în perioada 15 – 22.02.2025;
  • cazare loc în cameră dublă cu mic dejun, 2 nopți Dubai în perioada 22 – 24.02.2025, la hotel Two Seasons **** sau similar;
  • pensiune completă la bordul vaporului de croaziera (mic dejun, dejun si cina timp de 8 zile) cu meniuri variate de-a lungul zilei;
  • petrecerea de bun venit oferită de căpitan și seară de gală cu o cină specială;
  • meniu special conceput pentru copii;
  • acces la piscine, saună & Jacuzzi;
  • acces la teatru, lounge-uri elegante, club și bibliotecă;
  • sală de gimnastică dotată cu aparate de ultima oră, antrenori pentru lecții realizate în grup;
  • pistă de alergat în aer liber, terenuri de sport și tenis;
  • programul zilnic cu evenimentele la bord și un sumar al știrilor principale.
  • însoțitor de grup

SERVICII NEINCLUSE

  • servicii medicale, internet, pachet bauturi sau alte servicii cu plata la bord
  • excursiile opționale la țărm
  • accesul la centrul de înfrumusețare și Spa (tratamente și servicii personalizate)
  • asigurarea medicală de călătorie + storno
  • service Charge (bacșișul pentru personalul de pe vas): 11 EUR/ persoană/ zi (obligatoriu)– se achită împreună cu ultima plată către agenție

 

 

Condiții de înscriere, rezervare și plată 

 

Pentru înscriere trimiteți un e-mail către office@familiahaihui.ro, cu numele și prenumele călătorilor, structura familiei precum și cu data de naștere a copiilor.

Pachetul de servicii conform înscrierii voastre se achită astfel:

  • pentru rezervare și blocarea locurilor la grup se achită un avans de 500 Euro / persoană la înscriere;
  • a doua tranșă de 500 Euro / persoană se achită până la 15 Decembrie 2024;
  • până la 15 Ianuarie 2025 se plătește diferența.

Pentru solicitări cu mai puțin de 30 de zile înainte de data plecării, plata se face integral la data rezervării.

Facturarea serviciilor se va face în EUR sau RON, iar plata serviciilor se va efectua în baza facturilor emise de Familia Hai Hui (la cursul băncii agenției, înscris pe documentul de plata), prin transfer bancar, ordin de plata, card de credit / debit.

 

Condiții de călătorie:

 

În condiții normale, cetățenii români pot călători în Emiratele Arabe Unite, Qatar, Oman numai cu pașaportul simplu, care trebuie să aibă o valabilitate de minim 6 luni de la data intrării pe teritoriul statului.

Atenție! Pașaportul temporar românesc nu este recunoscut de autoritățile statelor, iar poliția de frontieră nu va permite intrarea titularilor acestui tip de pașaport pe teritoriul celor trei tari.

Cetățenii români nu au nevoie de viză de intrare în aceste state.

Nu există restricții de călătorie cu privire la COVID-19, pasagerii nu mai trebuie să prezinte la îmbarcare certificat de vaccinare  sau test PCR.

Informații oficiale despre condițiile actuale de călătorie în Dubai și Abu Dhabi puteți găsi pe site-ul MAE.

 

 

 

Dimensiune: 19 mp (din care balcon 4 mp)

Cabinele cu balcon sunt alegerea perfectă pentru cei care preferă să se bucure de peisaje și briza marii la orice ora din zi sau noapte, din liniștea și intimitatea propriului balcon. Sunt spațioase, sunt luminoase, sunt chic.

Facilități: Balcon, pat matrimonial/ twin, șifonier, aer condiționat, baie cu dus, TV, minibar, seif, uscător de par, telefon, cosmetice hoteliere (săpun, șampon, gel de dus).

Notă: Imaginile cabinelor sunt reprezentative, dimensiunile și amenajarea variază în cadrul fiecărui tip de cabina.

 

 

Nava de croazieră Costa Smeralda are un total de 2612 cabine (suite și cabine) pentru 5282/max 6554 de pasageri. Nava are 11 punți cu cabine (in care se face cazarea) – din 20 de punți accesibile pasagerilor. Camerele au fost proiectate de Dordoni Architetti (arhitect și designer italian din Milano) și decorate diferit (în funcție de tema punții). Pentru toate cabinele de pasageri/croazieră au fost contractate companii italiene pentru a-și asigura mobilierul (Molteni&C, Roda), iluminatul (Flos), țesăturile și tapițeria (Dedar Milano, Rubelli). Printre furnizorii italieni se numără și mărcile Kartell (mese, scaune, accesorii de mobilier), Poltrona Frau (canapele din piele, scaune, fotolii, mese, mese laterale), Alessi (accesorii de bucătărie).

Toate cabinele de pe Costa Smeralda oferă ca dotări standard zonă de dormit (paturi twin/convertibil în queen-size, noptiere, lămpi de citit), zonă de lounge/living (canapea extensibilă, scaun/canapea otoman, măsuță joasă/cafea, masă de toaletă cu oglindă/birou cu scaun, dulap/dulap glisant cu sertare și umerase), HDTV inteligent (sistem de infotainment, recepție prin satelit, internet, filme la cerere), telefon cu linie directă, seif electronic (în dulap), uscător de păr, baie privată (WC, cabină de duș), mini-bar/frigider, aer condiționat individual. Majoritatea cabinelor sunt echipate cu canapea extensibilă de o persoană/dublă sau cu paturi Pullman/ supraetajate pentru a treia/a patra persoană.

Toate cabinele cu balcon sunt cu uși glisante din sticlă care se deschid spre o verandă privată (dotată cu 1 măsuță și 2 scaune) și zonă de lounge cu pat suplimentar (canapea extensibilă dublă pentru a 3-a/a patra persoană).

 

Facilități la bord

Baruri & Lounges

– Aperol Spritz

– Frescobaldi Wine Experience

– Nutella at Costa

– Gelateria Amarillo

– Birreria

– Campari Bar

– Karaoke Bar

Restaurante

– Restaurant principal a la carte (inclus)

– Restaurant Buffet (inclus)

– Restaurant Archipelago

– Retaurant japonez Teppanyaki & Sushino at Costa

– Pummid’Oro Pizzeria

– Restaurant La Fiorentina Steakhouse

– Burger Bar / KikiPoke / DimSum Chinese Dumplings / Noodle Bar

SPA & Sport

– SPA

– Gym

– Teren jocuri sportive

– Bowling

 

Divertisment

– Teatru

– AquaPark

– Attic club

– Club adolescenți

– Simulator Formula1

– Casino

– Duty free

– Internet Cafe

– Biblioteca

– Fotogalerie

– Zona de shopping

– Galerie promenadă

– Jocuri video

Piscine

– Piscină acoperită

– Complex piscine

– Tobogane adolescenți

 

Ce mai aștepți? Hai (Hui) în croazieră cu Familia Hai Hui!

 

ULTIMELE LOCURI Charter Laponia 2024, direct în Rovaniemi, orașul lui Moș Crăciun, 28 Noiembrie – 1 Decembrie 2024

 

Alte excursii ale agenției la care poți găsi tarife EARLY BOOKING:

Early Booking: 6 insule din Caraibe de Sfantul Valentin, croaziera de grup 14 – 24 Februarie 2025

Early Booking: Croazieră de grup Orientul Mijlociu și sejur Dubai (15 – 24 Februarie 2025)

EARLY BOOKING: Grup „Ladies only” în Sicilia (4 – 7 Aprilie 2025)

Early Booking: Ofertă grup organizat de Paște (17 – 27 Aprilie 2025) în Krabi, Thailanda

Early Booking: Disneyland® Paris de 1 Mai 2025

Early Booking: Hai la distracție de 1 Iunie la Gardaland (oferta grup organizat 29 Mai – 1 Iunie 2025)

Early Booking: Barcelona și PortAventura de Rusalii (6 – 9 Iunie 2025)

 

 

Să ne citim cu drag, nu uita să ne urmăreşti pagina de Facebook, grupul de Facebook Călătorii cu copii, contul de Instagram şi să dai share articolului, dacă ţi-a plăcut, desigur! 

Galerie foto - video

Opiniile clienților noștri

  • Alex Tabacaru / Grup Zanzibar Decembrie 2022

    Sunteti super tari, Alina si Florin, foarte de gasca si mereu cu o solutie la indemana.
    Aveti un vibe bun si a fost o placere sa stam la vorba si povesti.
    Oricand pregatiti sa ajute la o solicitare.
    Ati reusit sa faceti dintr-un grup in care nu ne cunosteam unii cu ceilalti sa ne simtim ca intre prieteni. Bravo 👏

  • Laura Gavril / Grup Dubai Octombrie 2022

    Totul a fost la superlativ- mulțumim!

  • Andreia Tutuianu / Grup Zanzibar Decembrie 2022

    O vacanță reușită alături de oameni faini! Familia Hai Hui a reușit să organizeze impecabil un sejur, in care relaxarea si activitățile s-au combinat perfect. Au fost atenti la dorințele, întrebările, nelămuririle fiecăruia și au avut grija sa avem o vacanta fără cusur.

  • Aurelia Rotaru / Grup Dubai Octombrie 2022

    Continuați tot asa. Felicitări!

  • Mirela Gitoi / Grup Zanzibar Decembrie 2022

    Multumim mult, Familia HaiHui, pentru momentele minunate pe care ni le-ati oferit! Felicitari pentru organizare, pentru ghizii locali pusi la dispozitie, pentru alegerea excursiilor! Cu siguranta ne vom revedea si in alte excursii!