Te invităm în vacanța copiilor într-un program extraordinar în Dubai si Abu Dhabi, dedicat familiilor cu copii (perioada 17 – 24 Februarie 2024), cu relaxare la plajă, dar și multe activități și vizite incluse în ambele Emirate, la obiective importante precum impozantul Dubai Frame, faimoasele grădini de la Miracle Garden, multi-culturalul Global Village, extraordinarul muzeu Louvre Abu Dhabi, impozantul Palat Prezidențial Qasr Al Watan și fabuloasa moschee Sheikh Zayed. Distracția e garantată la Legoland Dubai și Motiongate (experiență inclusă în pachet)!
Opțional, ne putem bălăci la parcurile acvatice Aquaventure Dubai ori Yas Waterworld Abu Dhabi, îi putem întâlni pe Tom și Jerry, Bugs Bunny, Fred și Barney, Superman sau Wonder Woman la parcul de distracție Warner Bros ori ne vom minuna de incredibilele mașini roșii de la Ferrari World Abu Dhabi!
Acest grup este SOLD OUT!
PROGRAM DOAR CU PLECARE ȘI RETUR ÎN BUCUREȘTI
Plănuim un grup restrâns (de circa 20 persoane doar), deci rezervă cât mai curând!
Este minunat pentru copii să se poată bucura de cele văzute și trăite în vacanță împreună cu alți copii de vârste similare. E o cu totul altă experiență decât atunci când sunt doar cu noi, părinții. Și, haideți să recunoaștem, și pentru noi e mai ușor când cel mic are parteneri de joacă și fac gașcă împreună. În plus, tu nu mai ai bătaie de cap cu programarea activităților, rezervări online sau achiziționarea biletelor de acces, ne ocupăm noi de tot astfel încât tu doar să te relaxezi și conectezi cu copiii tăi și partenerul!
Care e programul vacanței cu copii în Dubai și Abu Dhabi
Orar de zbor (Wizz Air poate modifica orarul de zbor)
17 Februarie: cursa W4 3267 de la OTP (București) 13.25 la DXB (Dubai) 20.30
24 Februarie: cursa W4 3266 de la AUH 21.45 la OTP 01.20 am (se ajunge în noaptea dinspre 24 spre 25 Februarie la București)
Ziua 1, sâmbătă, 17 Februarie 2024: București – Dubai (zbor direct)
Ne întâlnim la aeroport la 10.30 am pentru formalitățile de check in și decolăm la ora 13.25 cu Wizz Air spre destinația finală, Dubai (zbor 5 ore). Datorită diferenței de fus orar aterizăm la 20.30 și autocarul rezervat ne duce spre baza pentru următoarele 3 zile, la un hotel family-friendly, Two Seasons Hotel & Apartments Dubai 4* luxury sau similar, unde ne cazăm.
Hotelul dispune de 1010 suite și apartamente pe 41 de etaje, piscină cu temperatură controlată, Kids club, restaurante și lounge, facilități de wellness (sauna, jacuzzi, steam), beauty salon, minimart deschis 24/7.
Hotelul Two Seasons este situat la aproximativ 29 de kilometri de Aeroportul Internațional Dubai (DXB) și la aproximativ cinci kilometri de Dubai Marina, pe artera principală Sheik Zayed Road.
Stația de metrou Dubai Internet City este exact lângă hotel, în apropiere sunt o mulțime de magazine, supermarket, restaurante și cafenele.
Cazarea se face în camere deluxe double, one bedroom suite sau two bedroom suites, în funcție de structura familiilor înscrise.
Apartamentele one bedroom suite și two bedroom suite cuprind zonă de living și dormitor (unul sau două, după caz), bucătărie complet utilată.
Ziua 2, duminică, 18 Februarie, Dubai:
Kite Beach – Dubai Frame – Miracle Garden – Global Village
Mic dejun.
Plajă pe cont propriu (shuttle gratuit de la hotel la orele 09.00 și 10.00 la Kite Beach, cu retur la orele 12.00 sau 13.00)
După amiază, în jur de ora 15.00, avem transfer asigurat și vizită la DUBAI FRAME, cea mai mare ramă foto din lume, care separă zgârie-norii din Dubai-ul modern și contemporan de casele tradiționale din partea veche a orașului. În 75 de secunde urcăm cu liftul 48 de etaje, până la înălțimea de 150 de metri, pentru a admira vederea superbă de sus, din Golden Frame.
Photo by Denys Gromov: https://www.pexels.com/photo/the-dubai-frame-4612430/
Continuăm apoi cu o vizită de amiază la MIRACLE GARDEN, o grădină superbă construită în deșert, în zona Dubailand, cu peste 109 de milioane de flori plantate, ce se întinde pe 72.000 mp.
Ultima oprire de astăzi este o explozie de culturi, culoare, muzică și mâncare cu specific divers, la GLOBAL VILLAGE.
În fiecare an, din octombrie până în aprilie, milioane de oameni se grăbesc spre mereu popularul Global Village. Dacă veniți aici pentru atracțiile pline de emoții ale bâlciului, pentru felurile de mâncare, pentru divertismentul cultural nocturn sau pentru cumpărături autentice, Global Village are câte ceva pentru fiecare. Veți descoperi peste 75 de țări care își prezintă produsele locale în peste 25 de pavilioane încăpătoare.
Gustați delicioasa miere provenită din Yemen sau achiziționați covoare desăvârșite provenite din Iran și Afganistan, ulei de argan provenit din Maroc, unt de shea din Africa, coliere gravate din Spania sau fructe uscate provenite din Thailanda. Fiecare dintre aceste pavilioane, de la Egipt la Italia, de la Vietnam la Oman, își transportă vizitatorii direct în țara de origine, cu ajutorul mirosului, auzului și decorațiilor pline de culoare.
Transfer la hotel și cazare.
Ziua 3, luni, 19 Februarie 2024, Dubai: zi liberă sau
Opțional vizită Atlantis the Palm (Aquaventure Waterpark & Lost Chambers).
Seara – Dubai Mall, Burj Khalifa, fântânile dansatoare
Mic dejun. Timp liber pentru relaxare sau vizite pe cont propriu sau opțional, putem petrece toată ziua pe Palm Dubai, cu oportunități de plajă și distracție, dar și fotografii de neuitat în cadrul hotelului Atlantis The Palm și la parcul acvatic renumit din cadrul acestuia, AQUAVENTURE WATERPARK. Vizita include și intrare la The Lost Chambers.
Aquaventure Waterpark, cel mai mare parc acvatic din lume promite o lume plină de entuziasm cu peste 105 tobogane, atracții și experiențe, dar și 2 km de plajă privată.
Seara putem merge către DUBAI MALL, cel mai mare mall din lume, cu peste 1200 de magazine.
Prima oprire este cel mai mare acvariu indoor din lume – Aquarium & Underwater Zoo (opțional), unde ne uimește multitudinea de specii acvatice, pești colorați, tunelul acvatic și grota pinguinilor.
Cu o rezervare prealabilă, vizităm BURJ KHALIFA, cea mai înaltă clădire din lume, urcăm la etajele 124 – 125 și ne minunăm de priveliștea spectaculoasă la 360 grade asupra Dubai-ului, sau hoinărim prin magazine, luăm o cină la nenumăratele restaurante de lângă fântâni și admirăm spectacolul Fântânilor ce dansează pe ritmuri diferite la fiecare jumătate de oră.
Ziua 4, marți, 20 Februarie 2024, Dubai – Abu Dhabi:
Vizită inclusă la Legoland și Motiongate Dubai
Mic dejun. Check out de la hotelul din Dubai, ne îmbarcăm cu tot cu bagaje în autocarul care ne va duce la Abu Dhabi.
Pe drum, în zona Dubai Parks & Resorts (circa 30 de km în afara Dubai) avem acces toată ziua la parcurile de distracție iubite de cei mici (și mari), LEGOLAND, Legoland Water Park sau MOTIONGATE Dubai (acces la două din cele 3 parcuri).
LEGOLAND este un parc perfect pentru copii între 2 şi 12 ani, zonele Factory, Miniland, Lego City, Kingdoms, Imagination ori Adventure oferă o multitudine de activități. Ne dăm în atracții potrivite vârstei copiilor, construim împreună, urmărim spectacole tematice sau ne bălăcim la Legoland Waterpark.
Puteți citi mai multe despre cum a fost vizita noastră cu copiii la Legoland Dubai.
Din zona de promenadă Riverland, intrăm în lumea filmului, mai exact în MOTIONGATE Dubai, cu zone de atracții dedicate filmelor de Hollywood produse de DreamWorks Animation (Kung Fu Panda, How to Train Your Dragon, Madagascar, and Shrek), Columbia Pictures (Green Hornet, Ghostbusters) and Lionsgate (The Hunger Games).
Dar cea mai memorabilă experiență pentru cei mici va fi Satul Strumfilor din Motiongate – The Smurfs Village, unde vor avea ocazia să se joace printre căsuțele colorate cu acoperișuri sub formă de ciuperci, în locurile de joacă dedicate sau în cele 5 atracții din aceasta zonă.
Seara avem transfer asigurat la hotelul din Abu Dhabi și ne cazăm la Hotel Khalidiya Palace By Rotana din Abu Dhabi (sau similar). Hotelul de 4 stele este situat într-o zonă minunată pentru plimbări și unde vom găsi multiple restaurante și magazine fără probleme!
Ziua 5, miercuri, 21 Februarie 2024: zi liberă sau opțional excursie Desert Dune Safari
Ziua de astăzi este zi liberă. Putem să ne bucurăm de plajă, piscină sau să vizităm orașul vechi.
După amiază putem opta pentru o excursie opțională: o experiență DESERT SAFARI. Pentru cei care nu au mai fost în Emirate, nu trebuie să ratați plimbarea pe dune cu jeep-uri ranforsate, deșertul la apus sau spectacolele tradiționale din taberele beduine. Dansatoarele, mâncătorii de flăcări, desenele cu henna, cina barbeque inclusă, toate vor face din safari o experiență unică, pe care nu o vom uita.
Nu am cuprins tot ce înseamnă Desert Dune Safari în această înșiruire de cuvinte, mai cu seamă că trebuie să trăiești o astfel de experiență ca să o apreciezi pe deplin.
Zilele 6 & 7, joi 22 Februarie & vineri 23 Februarie 2024: zile libere sau
Opțional vizită la parcurile tematice SeaWorld, Warner Bros Abu Dhabi, Ferrari World Abu Dhabi ori Yas Waterworld
În acest două zile, după micul dejun inclus la hotel, ne putem relaxa la plajă sau piscină sau ne putem distra opțional la parcurile de distracție de pe Yas Island.
Există bilete de acces la unul din parcuri, ori combinații de 2, 3 sau 4 parcuri. Cu puțin efort se pot face toate 4 în 2 zile, noi recomandăm la fiecare cam 4-5 ore, cu excepția parcului acvatic Yas Waterworld care merită măcar 6 ore de vizită (chiar o zi întreagă, am spune). Dar decizia unde vrei să mergi și cât vrei să stai e la tine. Ca să fii in cunoștință de cauză, îți las niște materiale suplimentare despre fiecare parc și poți vedea mai multe fotografii pe link-urile de mai jos.
Proaspăt deschis în mai 2023, SEAWORLD este o combinație între acvariu și parc de distracții, plin de experiențe de neratat. SeaWorld este format din 8 tărâmuri, fiecare cu lucruri interesante de explorat. Vom putea descoperi zone de îngrijire ale animalelor marine, spectacole impresionante, locuri în care creaturile pot fi atinse, competiții ale Paznicilor Sea Life, roller coastere, experiența unei păduri tropicale și multe experiențe imersive.
După ce terminăm cu distracțiile de la Seaworld, ne mutăm la parcul de distracții WARNER BROS. Warner Bros este cel mai mare parc de distracții la interior din lume și are peste 20 de atracții pentru cei mici și pentru cei mari. Intrăm în lumea Cartoon Network, a lui Superman sau a lui Batman! Nu ratăm spectacolele de la Warner Plaza și luați prânzul la unul dintre cele peste 10 restaurante și tonete din parc. Veți avea ocazia să-i întâlniți pe Daffy Duck, Bugs Bunny, Tom & Jerry, Scooby Doo și mulți alții.
FERRARI WORLD este parcul unde găsim cel mai rapid roller coaster din lume (potrivit pentru cei mai înalți de 145 de cm)! Parcul este împărțit în mai multe zone: zona de familii, zona de curse, zona italiană și zona de aventură, fiecare plină de atracții minunate (peste 25)!
YAS WATERWORLD este cel mai mare parc acvatic din EAU și vă așteaptă cu ride-uri de neuitat! Veți găsi aici ceva pentru toți membrii familiei: un loc de joacă acvatic pentru cei mici, tobogane pline de adrenalină, o piscină cu valuri, un roller coaster, un râu leneș, o piscină pentru surf și chiar și un cinema acvatic!
Citește mai multe despre parcurile de distracție de pe Insula Yas, Abu Dhabi!
Transportul către și de la parcuri nu este inclus în prețul programului, acestea fiind excursii opționale.
Ziua 8, sâmbătă, 24 Februarie 2024: Moscheea Sheikh Zayed, Palatul Qasr al Watan, Muzeul Louvre Abu Dhabi. Zbor către București
După un mic dejun copios, facem check out de la hotel și ne urcăm în autocarul pregătit să ne ducă la cea mai cunoscută atracție din Abu Dhabi: MAREA MOSCHEE SHEIKH ZAYED. Moscheea a fost construită între 1994 și 2007 și inaugurată în Decembrie 2007. Este cea mai mare moschee din țară și este un loc cheie de rugăciune. Moscheea poate acomoda peste 40,100 de credincioși, iar sala principala de rugăciune are loc pentru peste 7000. Este un obiectiv care nu trebuie ratat într-o vizită în Abu Dhabi. Nu uitați să veniți îmbrăcați potrivit pentru o vizită în Moschee, altfel va trebui să achiziționați haine potrivite acolo (nu se pot închiria).
La prânz ajungem la QASR AL WATAN, palatul prezidențial al Emiratelor Arabe Unite. Aici totul e uriaș, impresionant, menit să arate cu adevărat grandoarea emiratelor. Palatul se poate vizita din 2019, dar aici se țin și diverse evenimente oficiale.
După-amiază vizitam MUZEUL LUVRU din Abu Dhabi care a împrumutat opere de artă de la Luvru din Paris, și nu numai, și unde găsim chiar și o zonă interactivă, dedicată copiilor (Children’s Museum).
De acolo, pe seară, ne îndreptăm spre aeroportul din Abu Dhabi, de unde decolăm la ora 21.45 și ajungem la București la 01.20 am (in noaptea dinspre 24 – 25 Februarie).
E un program intens, dacă alegi și optionalele, pentru că sunt multe lucruri de făcut și atracții de vizitat, în ambele emirate. Am încercat să păstrăm o proporție rezonabilă de odihnă și relaxare, dar și să oferim posibilitatea de distracție suplimentară iubitorilor de adrenalină. Dar este un program activ, de aceea recomandăm această excursie familiilor cu copii peste 4 ani (deși la programele anterioare am avut și pitici de un an și jumătate sau de trei ani înscriși).
Cât costă vacanța de grup la Dubai si Abu Dhabi?
TARIFE EARLY BOOKING
valabile pentru rezervări până la data de 20 Ianuarie 2024
Costul de participare în excursia organizată de noi este de:
-
1.699 1.599 euro / adult (12+ ani), loc în cameră dublă
-
1.499 1.399 Euro / copil între 12 – 17,99 ani
-
1.299 1.199 Euro / copil între 3 – 11,99 ani
-
699 599 Euro / copil între 2 – 2,99 ani
NOTE
Tarifele pentru copii sunt valabile la cazarea cu doi adulți plătitori în cameră, și în configurația de camere existentă la hotel (apartamente one bedroom / two bedroom / camere triple, în funcție de structura familiei)
Patul suplimentar costă 35 Euro / noapte.
Pentru cazul în care în cameră vor fi un adult + un copil, se va aplica tariful pentru doi adulți.
Supliment camera single: 600 Euro / sejur.
Ce este inclus în pretul pachetului și ce nu
Tariful mai sus menționat include:
- Zbor Wizz Air București – Dubai și Abu Dhabi – București, cu taxe de aeroport și bagaj de mână cu dimensiunea maximă 40x30x20 cm
- 3 nopți de cazare cu mic dejun bufet la Hotel Two Seasons, 4 stele (sau similar), perioada 17 – 20.02.2024
- 4 nopți de cazare cu mic dejun bufet la Hotel Khalidiya Palace By Rotana, 4 stele (sau similar), perioada 20 – 24.02.2024
- Transferuri aeroport Dubai – hotel in Dubai și retur Hotel Abu Dhabi – aeroport Abu Dhabi
- Transport local în Dubai si Abu Dhabi cu autocar conform programului
- Vizita si bilete de intrare la Dubai Frame, Miracle Garden, Global Village Dubai
- Vizita Marea Moschee Sheikh Zayed, Palatul Qasr Al Watan, muzeul Louvre Abu Dhabi
- bilet de intrare la parcurile tematice Legoland si Motiongate Dubai
- însoțitor de grup care vă asistă pe toată perioada excursiei.
Nu sunt incluse în preț:
- Asigurarea medicala de călătorie și asigurare storno
- Taxa de bagaj suplimentar și selectarea unor locuri speciale în avion
- Cheltuielile personale (mese, suveniruri)
- Vizite opționale:
At The Top Burj Khalifa (prețul diferă în funcție de ora rezervată pentru vizită)
45 – 65 euro / adult 12+
35 – 40 euro / copil 3-11 ani
Atlantis The Palm Aquaventure + Lost Chambers (full day, transferuri asigurate):
125 Euro / adult (inclusiv copii >8 ani),
115 Euro / copil 3-7 ani
Desert Safari in Abu Dhabi
85 euro / adult 12+,
65 euro / copil 3-11 ani
Cele 4 parcuri de distracție de pe Yas Island: SeaWorld, Ferrari World, Warner Bros, parcul acvatic Yas Waterworld
Pachet 3 parcuri la alegere 150 Euro / persoana >4 ani ori
Pachet 2 parcuri la alegere: 125 Euro / persoana >4 ani
Free sub 4 ani neîmpliniți
Condiții de înscriere și plată pentru excursia în Dubai si Abu Dhabi
Pentru înscriere trimiți un e-mail către familiahaihui@gmail.com, cu numele și prenumele călătorilor, copii pașapoarte si copie CI plătitor.
Pachetul de servicii conform înscrierii tale se achită astfel:
- pentru rezervare și blocarea locurilor la grup se achită un avans de 1.000 Euro / persoană la înscriere;
- până la 10 Februarie 2024 se plătește diferența.
Pentru solicitări cu mai puțin de 30 de zile înainte de data plecării, plata se face integral la data rezervării.
Facturarea serviciilor se va face în EUR sau RON, iar plata serviciilor se va efectua în baza facturilor emise de Familia Hai Hui (la cursul băncii agenției, înscris pe documentul de plata), prin transfer bancar, ordin de plata, card de credit / debit sau în numerar în limita a 10.000 Ron pentru clienții Persoane Fizice și 5.000 Ron pentru clienții Persoane Juridice.
Condiții de călătorie
Pentru a călători în Emiratele Arabe Unite toată lumea are nevoie de pașaport simplu electronic, care trebuie să aibă o valabilitate de minim 6 luni de la data intrării pe teritoriul statului.
Atenție! Pașaportul temporar românesc nu este recunoscut de autoritățile statului, iar poliția de frontieră nu va permite intrarea titularilor acestui tip de pașaport pe teritoriul Emiratelor Arabe Unite.
Perioada maximă de ședere pentru titularii pașapoartelor simple este de 90 de zile într-un interval de 180 de zile.
Potrivit Acordului dintre Uniunea Europeană şi Emiratele Arabe Unite privind scutirea de vize de scurtă şedere, intrat în vigoare la data de 6 mai 2015, cetăţenii europeni, inclusiv cetățenii români nu au nevoie de viză de intrare în acest stat.
Pentru turiștii care călătoresc în Dubai si Abu Dhabi nu mai este necesară prezentarea certificatului de vaccinare sau efectuarea unui test PCR. Mai multe informații actuale despre conditiile de călătorie in Abu Dhabi puteți citi pe site-ul MAE.
Dacă un părinte călătorește alături de copil / copii fără celălalt părinte aveți nevoie, la ieșirea din România, de o declarație notarială de la celălalt părinte cum că vi se permite ieșirea din țară cu copiii.
Ce mai aștepți? Hai (Hui) în Emiratele Arabe Unite cu noi!
Alte excursii dedicate familiilor:
Hai în Zanzibar de Dragobete (și în vacanța copiilor, 17 – 26 Februarie 2024) – SOLD OUT
Hai în grupul de familii cu copii la Gardaland (27 – 30 Aprilie 2024) – ULTIMELE LOCURI DIN CLUJ
1 Iunie 2024 la Barcelona și PortAventura (grup familii cu copii) – ULTIMELE 3 LOCURI DIN CLUJ
1 Iunie 2024 la Europa Park (grup familii cu copii) – ULTIMELE 5 LOCURI DIN BUCURESTI
Nu uita să urmăreşti pagina de Facebook, grupul de Facebook Călătorii cu copii, contul de Instagram şi să dai share articolului, dacă ţi-a plăcut, desigur!