– Bună ziua, doamna G.?

– Da, eu sunt, bună ziua!

– Mă numesc Berca, vă sun din partea agenţiei Christian Tour, aveţi un minut?

 

Învârtind în mămăligă, încercând să despart băieţii care se certau pe jucării (ca de obicei), răspund în colţul gurii:

– Sigur, vă rog!

– Vă sun ca să vă informez personal că aţi câştigat la tombolă premiul cel mare – o vacanţă gratuită prin intermediul agenţiei noastre!

 

Cred că cineva face mişto de mine. Ce tombolă? Ce premiu? Ce vacanţă?

– Fugiţi, domnule, de aici! Cine sunteţi? Vă bateţi joc de mine? Nu v-aţi găsit un moment bun…

– Nu, doamnă! Vorbesc foarte serios! mă întrerupe bărbatul de la telefon.

– Aţi participat acum două luni la tombola noastră, astăzi a fost tragerea la sorţi, s-a extras cartonaşul cu numele Dumneavoastră. Regulamentul campaniei stipulează că aveţi la dispoziţie 5 ore să vă decideţi asupra itinerariului dorit şi să ne transmiteţi dorinţa Dumneavoastră pentru a putea face rezervările necesare.

Începe să îmi revină memoria. Pffff, aşa noroc să am eu? Îmi vine vag în minte o tombolă simpatică, cu o călătorie neaşteptată, organizatorul anunţase doar perioada de deplasare (două săptămâni) şi valoarea premiului (5.000 Euro).

Încep să tremur, nu îmi vine să cred că e vorba despre mine. Mă trezeşte instant vocea de la telefon:

– Mai sunteţi acolo?
– Da! reuşesc să îngaim.
– Conform regulamentului, aveţi 5 ore din acest moment să alcătuiţi traseul dorit. Pentru început, vă sfătuiesc să consultaţi secţiunea de circuite Christian Tour sau cataloagele nostre online. Revin cu un telefon în 5 ore, Dumneavoastră îmi comunicaţi programul celor două săptămâni, noi efectuăm rezervările şi mâine plecaţi în aventură. Vă rog să îmi confirmaţi că aţi înţeles!

 

Cred că eram pierdută în spaţiu de a cerut omul confirmare!

– Da, da, vă confirm, mă pun pe treabă! Vă mulţumesc mult!

Jumătate de oră mai târziu, băieţii mănâncă şi se liniştesc, eu rămân cu soţul de vorbă în bucătărie.

– Du-te, măi, e o ocazie unică în viaţă! Mă descurc eu cu copiii! E şi mama aproape, dacă e nevoie vine şi maică-ta, ei sunt la şcoală de luni până vineri. Ne descurcăm noi cumva! continuă el pledoaria.

Încă îndoită de veridicitatea telefonului, dar şi de plecarea grăbită, deschid laptopul, încep să visez şi să fac planuri. Chiar aş avea nevoie de o vacanţă doar eu cu mine, un fel de călătorie spirituală, în care să îmi regăsesc echilibrul şi să îmi refac ceva reţele neuronale, departe de stresul de zi cu zi. Deja simt cum mă transform în Liz din „Eat. Pray. Love”.

 

Dar unde? Unde să mă duc în luna Aprilie? Spania? Elveţia? Grecia? Italia?

 

Oh, da! La bella Italia! Aici încep!

 

Farmecul Umbriei m-a fascinat dintotdeauna, încă de acum cincisprezece ani când făceam rezervări pentru turişti individuali şi visam la cetatea Romei, la străduţele romantice ale Perugiei sau la oraşul medieval Assisi, oraşul Sfântului Francisc.

Bun, am stabilit prima destinaţie: Umbria, 4 zile, cu zbor la Roma.

 

Mintea îmi zboară la atracţiile pe care le ştiu doar din cărţi, de pe internet şi povestirile altora. Mă văd deja vizitând Basilica Santa Maria Maggiore, Colloseumul, Columna lui Traian, Piaţa Veneţia, Capitoliul şi Pantheonul. Trebuie să ajung şi la Piaţa Navona şi neapărat să arunc un bănuţ la Fontana di Trevi. Ah, neapărat să ajung şi în Piaţa Spaniei! Nu ştiu cum mă voi organiza să vizitez tot, dar văd eu cum fac, eventual renunţ la pauza de prânz şi câştig timp.

Să renunţ la prânz? În Italia? Cu atâtea feluri de paste, pizza, mortadella, prosciutto, îngheţată cu migdale şi smochine şi tiramisu în jur? Nu prea cred!

Mintea îmi fuge de la mâncare la cafeaua băută la o terasă cochetă de lângă grădinile Tivoli şi vizita Vaticanului şi a Bazilicii Sfântului Petru. Oh, Capela Sixtină! Doamne, voi ajunge să văd operele lui Da Vinci, Rafael sau Tiţian acolo, acasă la ele!

 

 

Plec mai departe pe traseul meu imaginat în minte şi pe hârtie către Perugia, capitala regiunii Umbria, bogat în monumente istorice, străduțe vechi și case fermecătoare cu zidurile cojite de vreme. Mă văd admirând frescele lui Perugino din Palazzo dei Priori, făcând fotografii la Fontana Maggiore, o Poartă Etruscă ce datează din secolul al III-lea î. Hr. şi asistând la o slujbă catolică în Catedrală. Fac o pauză de cafea şi mănânc câteva praline cu alune întregi Baci Perugina, specifice locului.

După Perugia plec spre Assisi, prima oprire o fac la Basilica San Francis. Oraşul, ridicat pe partea vestică a muntelui Monte Sabasio, este atât de liniştit, că sigur îmi găsesc câteva clipe de răgaz să mă bucur de ceea ce mi se întâmplă. Mă întorc virtual deja la Roma, căci trebuie să fug către următoarea destinaţie.

 

 

Unde? Alina, gândeşte! Unde pleci din Roma? Vreau ceva total diferit de Italia. Caut înfrigurată pe site-ul agenţiei, au mai rămas trei ore şi mă sună.

Îmi sare în ochi: Iordania Experience!

 

Da, zbor la Amman ca să vizitez Petra şi să petrec o noapte în deşertul Wadi Rum, să fac încă o baie în Marea Moartă (de data asta pe partea Iordaniei, ultima dată am plutit în apele Mării Moarte în Israel, în urmă cu 12 ani) şi să îmi cumpăr tratamente cu nămol pentru păr şi piele.

Din Amman plec pe Autostrada Regelui către Petra, cu o scurtă oprire la Muntele Nebo (o fi, nu o fi îngropat aici Moise, e un punct important în zonă, nu îl pot rata).
Până să ajung la Petra mă mai opresc şi la “Orașul Mozaicului” – Madaba, unde principala atracție este Biserica Greco – Ortodoxă Sf. Gheorghe și harta din mozaic a Ierusalimului și a Pământului Făgăduinței, ce conține două milioane de bucăți viu colorate ce ilustrează dealuri, văi, oraşe dar și Delta Nilului.

 

În Petra, faimoasa capitală a regatului Nabateenilor, a cărui populaţie a dispărut în mod misterios, îmi propun să descopăr pe îndelete cea de-a şaptea minune nouă a lumii, oraşul antic sculptat în stânca roşiatică, Mormântul Obelisc şi Tezaurul (care este, de fapt, mormântul Regelui Aretas al III-lea). Trebuie să opresc şi la Mica Petra în drumul meu spre sud, către Wadi Rum.

 

 

Nu am dormit în viaţa mea la cort. Mi-am dorit această experienţă şi o am la Wadi Rum, în tabăra beduinilor.

 

Am făcut desert safari la Dubai şi în Abu Dhabi, dar plimbarea cu maşina de teren prin deşert, la Wadi Rum, seamănă cu o plimbare pe Marte (îmi imaginez). O cu totul altă experienţă, dar la la fel de frumoasă!

 

 

Mă îndrept spre golful Mării Roşii, către Aqaba, pentru o după-amiază activă, îmi propun să fac o oră – două de snorkeling, zona e renumită pentru sutele de specii de corali, bureţi şi peşti multicolori.

 

În a patra zi şi ultima, în drum spre Amman, mă opresc un pic la Marea Moartă ca să fac o baie, fac nişte poze pentru Instagram cu sarea depusă pe maluri şi cumpăr suveniruri pentru acasă.

Mai am 6 zile. E puţin, dar vreau să îmi îndeplinesc încă un vis vechi.

 

De mult timp îmi doresc să ajung în Japonia.

 

Nu s-au legat planurile până acum, am tot ocolit prin China, Singapore, Thailanda, Vietnam. Dar am o prejudecată, confirmată de mulţi din cei ce au fost acolo: Japonia e o ţară scumpă. Comprim vizitele şi reuşesc să văd Tokyo, Kyoto şi Osaka în 6 zile?

 

În prima zi în Tokyo aş putea să vizitez cele mai importante atracţii Templul Asakusa Kannon (cel mai vechi templu budist din Tokyo), Palatul Imperial din Tokyo cu a sa grădină desprinsă parcă din secolul XVII, Meiji Jinja (un sanctuar şintoist închinat memoriei împăratului Meiji) și bulevardul Omotesando.
Seara urc la etajul 41 al clădirii Tokyo Metropolitan Government, unde mănânc sushi şi beau prosecco (nu, nu îmi place sake) şi admir panorama şi zgârie-norii niponi, de la o înălțime de 202 m.

 

 

A doua zi plec din Tokyo către Parcul Naţional Fuji – Hakone -Izu, unde o telecabină mă poartă către vârful muntelui Komagatake. De aici pot vedea Muntele Fuji și lanțul munților Hakone pe partea stângă, Odawara, Yokohama și Insula Ohshimape pe dreapta, cu Lacul Ashinoko în spate.
Fug apoi către gara Mishima din Hakone şi mă îmbarc într-un tren rapid către Kyoto.

 

În Kyoto trebuie neapărat să ajung în cartierul Gion, renumitul cartier al gheişelor din Kyoto (Dumnezeule, de când am citit „Memoriile unei gheişe” îmi doresc să ajung aici!).

 

 

Mai vizitez nişte temple (doar sunt într-o călătorie spirituală, nu?): Templul Kiyomizu-dera (Templul Apei Pure), Templul Kinkaku-ji (Templul Pavilionului de Aur – fosta reședință a shogunului Ashikaga Yoshimitsu), Templul Tenryu-ji (Templul Dragonului Ceresc) – templu budist zen construit în 1339 de către shogunul Ashikaga Takauji).

 

Îmi închei ziua cu o plimbare prin pădurea de bambuși din zona Arashiyma din vestul orașului, renumită pentru peisajele unice, culminând cu savurarea unui ceai de iasomie.

 

Din Kyoto plec către orașul Nara, e musai să vizitez Todai-ji (Marele Templu Răsăritean) care adăpostește cea mai mare statuie a lui Buddha Vairocana din lume, care cântărește 400 de tone și are o înălțime de 15 m.

Mă împrietenesc apoi cu câteva din cele peste 1200 de căprioare din Parcul din Nara, deschis în anul 1880. Dacă nu mă întind prea mult în vizită la căprioare, pot ajunge şi la Altarul Kasuga (faimos pentru felinarele sale din piatră și bronz), dar și la Kasuga Taisha (altarul tutelar al familiei Fujiwara, cel mai puternic clan al Japoniei din perioada Heian).

Spre seară plec către Osaka şi merg direct la etajul 40 al clădirii Umeda Sky Building, pentru priveliştea nemaipomenită a oraşului de pe platforma suspendată. Mai fac vreo cinci(sute) de poze pentru Facebook și Instagram!

 

În ultima zi, înainte de decolarea din Osaka către Europa, trag o fugă în cartierul Dotonbori, un must-see pentru cunoscătorii în materie de gastronomie, să încerc renumitele okonomiyaki sau takoyaki.

 

Pierdută în visare şi în planuri, aud telefonul sunând. Insistent.

 

– De ce nu răspunzi? Sun de 3 minute! aud vocea ușor enervată a soţului meu.

 

Mă uit în jur şi încerc să mă dumiresc. Sunt la masa din bucătărie, copiii fac un puzzle în living, mămăliga s-a ars pe foc, deja iese fum gros.

 

– Ai luat tu pâine sau iau eu? răzbate, din nou, ca un duș rece, vocea soţului din telefon.

 

Italia, Iordania, Japonia, se duc după mămăliga arsă…
Vacanţă de două săptămâni doar pentru mine? Călătorie spirituală? Perugia, Petra şi Kyoto?

 

Dacă am ajuns să adorm cu capul pe masa din bucătărie şi să visez astfel de călătorii, înseamnă ori că sunt varză de obosită ori că microbul călătoriilor este incurabil! Ori amândouă!

 

– Nu mai lua pâine, pun din nou de mămăligă! răspund într-un final, dezamăgită, încercând să deschid geamul să aerisesc, cu gândul tot la gelato şi sushi.

 

Aceste text este scris pentru Proba 1 din concursul Spring SuperBlog 2018.

Poţi oricând să îmi lași feedback-ul tău într-un comentariu.

Să ne citim cu drag, nu uita să ne urmăreşti pagina de Facebook, contul de Instagram şi cel de Twitter.