Blog

Jurnalul călătoriilor şi activităţilor Familiei Hai Hui

Dincolo de valuri, în Constanţa

2 aprilie 2018
Blogging

Distribuie articolul

Cred că am îmbătrânit. Sau m-am maturizat, să nu fiu prea dură cu mine însămi.

Până de curând, vacanţa perfectă de vară pentru mine era într-un hotel comod, situat lângă o plajă curată şi puţin aglomerată, unde să zac de dimineaţa până seara, cu o întrerupere de vreo 3 ore pentru prânz şi somnul de amiază.

Să pierd din zilele de concediu şi din relaxarea mult căutată ca să vizitez obiective turistice ieşea din orice scenariu de vacanţă. Cel puţin în România. Iubesc marea și nu mă pot dezlipi de ea.

Credit foto: Vlad Eftenie

 

 

Turist versus călător

 

Atracţiile turistice din România sunt la îndemână, nu? Le putem vizita şi anul viitor, peste trei sau zece ani. În străinătate stau altfel lucrurile, însă. Dacă ajungi pe acolo şi cheltuiești o sumă importantă ca să vezi un oraş, musai să bifezi atracţiile turistice pentru care acel oraş e renumit, nu?

 

Îmi place să cred despre mine că am evoluat în ultimii ani. Nu mai sunt turist.

 

Îmi place să descopăr zonele în care merg în vacanţe, oamenii locului și poveştile lor, să aflu informații dincolo de internet despre fiecare loc, să gust preparate locale, să fac fotografii multe (şi am început să fotografiez mai mult ceea ce vizităm şi mai puţin pe noi). Iau lecții și urmăresc maeștri ai fotografiei precum Vlad Eftenie.

Credit foto: Vlad Eftenie

 

Am înţeles că personajele principale din călătorii nu suntem noi, ci locurile vizitate, atracţiile pe care le admirăm, tradiţiile pe care le descoperim, oamenii pe care îi întâlnim și care acceptă să ne dezvăluie poveștile lor.

 

Recunosc că mi-a luat mulţi ani să înţeleg diferenţa între turist şi călător.  Şi dacă în zonele de munte pe unde am fost, am mai vizitat din obiectivele turistice locale (castele, rezervaţii naturale, muzee, etc), pe litoralul Marii Negre nu am făcut asta.

 

Aşadar, mi-am propus ca în luna Mai, când voi ajunge un week-end la Hotel Aurora din Mamaia la Gala SuperBlog, să iau familia cu mine şi să facem cunoştinţă cu Constanţa cea plină de istorie şi farmec.

 

Probabil că va fi dificil să conving băieţii să lase distracţia la piscina ultramodernă cu suprafață de 200 mp sau locul de joacă pentru copii, dar mă gândesc că voi avea şanse mai mari fiind luna Mai (nu e încă timpul perfect pentru bălăceală).

 

Mă gândesc serios să îi scriu Dianei Slav, o tipă super faină din Constanţa care este ghid voluntar local din 2013, face asta din pasiune şi sigur ne va povesti chestii interesante şi neştiute despre fiecare atracţie din oraşul pe care îl iubeşte şi promovează. Nu degeaba a fost distinsă în 2016 şi 2017 cu Certificatul de Excelenţă Trip Advisor.

 

O să revin, cu siguranţă, pe blog cu un articol dedicat atracţiilor turistice din Constanța pe care le vom descoperi în familie (şi fotografii multe), dar şi cu un articol detaliat cu impresiile noastre despre gazda noastră de la Gala SuperBlog, Hotel Aurora din Mamaia.

 

Foto: Hotel Aurora din Mamaia

 

Hotel Aurora din Mamaia

 

 

Din ce am reuşit să aflu până acum, înţeleg că acest hotel din Mamaia este un hotel de două stele superior, situat în sudul stațiunii, la 25 de metri de plajă și câțiva pași de parcul Aqua Magic, de promenadă, de Satul de Vacanță, de Telegondolă, ceea ce reprezintă multiple avantaje pentru o familie cu copii dornici de distracție permanentă.

 

Renovat complet în 2008, hotelul suportă anual lucrări de îmbunătăţire pentru a nu se abate de la principiile de calitate pe care managementul le-a stabilit pentru a asigura confortul oaspeţilor:  linişte, camere moderne, mâncare bună şi facilităţi hoteliere pentru cupluri şi familii care aduc plus-valoare sejurului.

 

Şi recunosc că sunt câteva facilităţi pe care Hotel Aurora le oferă oaspeţilor săi, pe care eu, una, le consider absolut obligatorii în anul de graţie 2018, deşi nu m-aş fi aşteptat să le găsesc la un hotel de litoral de 2 stele:

  • Internet wireless în tot Complexul Aurora (camere, hol, bar, restaurant, piscină);
  • Acces gratuit la Piscină (care e recent inaugurată și are două bazine ultra-moderne, pentru adulți și copii, dotate cu filtre performante, apa fiind încălzită şi prin intermediul panourilor solare);
  • La barul piscinei poți savura cocktail-uri variate, băuturi răcoritoare și înghețată;
  • Copiii cu vârsta până în 12 ani beneficiază de cazare gratuită în camera părinţilor fără pat suplimentar;
  • Micul dejun în sistem de bufet suedez este gratuit pentru copiii cu vârsta mai mică de 5 ani; în cazul copiilor cu vârsta cuprinsă între 5-12 ani, se achita doar 13.5 lei/pers/zi;
  • Restaurantul Aurora are o capacitate de 600 de locuri şi dispune şi o terasă frumoasă cu vedere spre mare;
  • Loc de joacă pentru copii – situat între hotel şi Restaurant Aurora, dotat cu echipamente securizate pentru că micuţii să se distreze în siguranţă;
  • Facilităţi pentru persoane cu nevoi speciale – Hotelul Aurora este prevăzut cu grup sanitar special şi rampe de acces pentru persoanele cu dizabilităţi;
  • Parcare spaţioasă (cu plată, că e a Primăriei, dar are 150 de locuri);
  • Apropierea de oraş este un mare atu pentru vizitarea, cu ușurință, a obiectivelor turistice din Constanța.

 

Revenind la atracţiile turistice recomandate pentru o vizită împreună cu copiii în Constanța, am studiat un pic problema şi am încropit o listă, după ce am luat în calcul cam ce le-ar plăcea băieţilor mei să vadă la vârsta din prezent (8 şi 9.5 ani) şi le-ar îmbogăţi bagajul de cunoştinţe fără a-i plictisi sau obosi prea tare.

 

Notă:  Copiii mei au incredibilul noroc să fie călători de mici iar microbul aventurii şi setea de cunoaştere au fost transmise prin gene și puterea exemplului, invariabil.

 

 

Atracţii turistice în oraşul Constanța pentru o familie cu copii

 

 

O să îi trimit Dianei rugămintea mea de a ne ghida şi de a ne sfătui pe traseul pietonal, dar aş vrea ca acesta să includă:

 

Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie din Piaţa Ovidiu, în centrul istoric al oraşului, se mândreşte cu un patrimoniu bogat format din peste 430.000 de piese şi o bună reprezentare a istoriei dobrogene din paleolitic până în prezent.

Instituţia adăposteşte obiecte de origine greacă, romană, bizantină şi medievală (unelte şi arme din piatră, bronz şi fier), ceramică, elemente arhitectonice antice (coloane, capiteluri, frontoane, decoruri, etc.), sculpturi antice, vase din sticlă, statuete din bronz, bijuterii, numismatică (colecţia cuprinde monede din argint, bronz şi aur, unele dintre ele fiind unice), icoane, documente, hărţi, machete, fotografii, telegrame, reviste, obiecte ce au aparținut unor personalităţi ale începutului de secol XX, piese de mobilier şi alte obiecte cu o mare încărcătură istorică.

 

Edificiul roman cu mozaic

O minune a civilizaţiei antice, descoperit în anul 1959 în vecinătatea Muzeului de Istorie, edificiul datează din perioada romano-bizantină, sec III-IV, şi reprezenta locul de întâlnire al negustorilor, transportatorilor şi edililor din epoca, locul unde se fixau preţurile produselor alimentare şi se negociau diverse afaceri. Amenajările muzeistice adăpostesc colecţii de mărfuri găsite în magaziile edificiului: ancore, lingouri, greutăţi, amfore cu vopsele şi răşini, statuete, colecţii de opaiţe, placaje de marmură, mozaic policrom, capete de pilastru. În fostele magazii sunt expuse monumentele epigrafice descoperite în diferite centre din Dobrogea.

Edificiul acoperit se deschidea către docuri şi avea legături cu termele şi şantierul naval din apropiere. Era prevăzut cu un sistem de scurgere a apelor pluviale, încă funcţional. Odată cu decăderea cetăţii Tomis, în sec. VI, edificiul nu a mai fost întreţinut şi s-a degradat. Cu toate acestea, fiind realizat din materiale de bună calitate, pardoseala de mozaic s-a conservat foarte bine.

 

Piaţa Ovidiu şi Statuia lui Ovidiu

Realizată în memoria poetului latin Publius Ovidiu Naso, statuia poziţionată în faţa Muzeului de Istorie Constantă îl are ca autor pe Ettore Ferrari, sculptor care a creat şi statuia lui Abraham Lincoln din New York . Poetul latin Ovidiu s-a născut în anul 43 înaintea erei noastre şi a fost exilat de către împăratul Augustus la Tomis în anul 8 era noastră unde a murit după 9 ani. Poetul a scris aici celebrele Tristele şi Ponticele, opere în care îşi deplânge exilul între barbari, deşi a recunoscut că localnicii au fost ospitalieri.

Credit foto: Alex Panoiu

 

Farul genovez este amplasat pe faleză, în zona Cazinoului. A fost construit în preajma anului 1300 de către genovezii care făceau comerţ în port. Renovat în perioada 1850 – 1860 de un arhitect francez de origine armeană. Farul genovez are înălţimea de aproximativ 8 m, forma octogonală, partea superioară fiind acoperită de o cupolă de metal. Lumina sa era poziţionată la aproape 21 m peste nivelul mării şi putea fi văzută de la aproape 10 mile marine. Farul genovez a funcţionat până în anul 1913, iar de atunci este un obiectiv turistic cu care Constanța se mândreşte.

 

Cazinoul

Clădirea Cazinoului reprezintă un monument arhitectural unic în ţară şi în străinătate şi este emblema oraşului Constanța.

Inceputurile Cazinoului se leagă de trecerea Dobrogei sub administraţie românească, fiind prima clădire ridicată la malul mării după încheierea dominaţiei otomane. Mai precis, piatra de temelie a Cazinoului a fost pusă în anul 1880. La acea vreme aşezământul era amplasat lângă Farul Genovez şi era construit pe structura de lemn, iar la exterior era căptuşit cu scândură. În interior erau amenajate o sală de dans, doua săli de jocuri şi două săli de lectură, unde vizitatorii puteau citi presa locală, naţională şi internaţională.
Terasa Cazinoului, amenajata pe malul mării, era locul preferat de întâlnire al marinarilor din lumea întreagă, a turiştilor şi a elitei vremii. În fiecare vară, pe terasa erau organizate seri dansante şi concerte susţinute de celebrităţi ale epocii, aduse la malul mării pe cheltuiala administraţiei locale.

Credit foto: Vlad Eftenie

 

Acvariul constănţean

Inaugurat cu mare fast pe data de 1 mai 1958, Acvariul din Constanța a fost pentru o lungă perioadă de timp prima şi singura instituţie publica de acest gen din ţara noastră. Clădirea care găzduieşte acvariul a fost construită la începutul secolului XX ca anexă a Cazinoului şi a funcţionat ca restaurant până la reamenajarea ei pentru destinaţia actuală. Spaţiul expoziţional al Acvariului este destinat prezentării expoziţiei permanente de faună şi floră acvatică, dar şi unor expoziţii temporare cu diverse tematici legate de biologie, ecologie acvatică şi pescuit marin.
De-a lungul timpului Acvariul din Constanța a adunat peste 100 de specii de peşti şi vieţuitoare marine care aparţin unor zone geografice diverse. Ţinând cont de criterii ecologice, biogeografice şi taxonomice, Acvariul constănţean este structurat în trei secţii: Marină, Dulcicolă şi Peşti Exotici. Secţia Marină este cea mai mare şi mai reprezentativă secţie a Acvariului şi adăposteşte specii de peşti şi nevertebrate întâlnite în Marea Neagră şi migratori din Marea Mediterană.

 

Seara vreau să mergem cu vaporaşul la Insula Ovidiu, situată în mijlocul Lacului Siutghiol, pentru o cină cu preparate din peşte şi un apus perfect cu privelişte asupra lacului.

 

Delfinariu

Delfinariul din Constanța se numără printre cele mai vizitate obiective turistice din oraș, atât în sezonul estival, cât şi în extra sezon. Alături de Planetariu, Observatorul Astronomic şi Microrezervatie, Delfinariul face parte din interesantul Complex Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanța  situat la intersecţia bulevardului Mamaia cu strada Soveja.

Delfinariul a fost inaugurat pe data de 1 iunie 1972, reprezentând la acea vreme primul muzeu de acest gen din România şi din sud-estul Europei. În prezent, Delfinariul rămâne singura locaţie din ţara noastră în care vă puteţi relaxa urmărind un spectacol extraordinar ai cărui protagonişti sunt delfinii, leii de mare şi pinguinii. Vedetele Delfinariului constănţean sunt Peipei, Chen Cheng şi Ni-Ni (un mascul şi două femele), trei delfini aduşi în 2010 din China.

 

Situată în centrul vechi al oraşului, o emblemă o inter-culturalităţii dobrogene, Moscheea Carol a fost construită între anii 1910 şi 1912, la iniţiativa regelui Carol I şi a devenit un monument de arhitectură, fiind una dintre cele mai frumoase şi mai impunătoare clădiri istorice din oraş. Construcţia este realizată din beton armat, în stil egipteano-bizantin, cu unele influenţe arhitecturale româneşti. Este prima clădire de beton armat construită în România şi a fost ridicată pe locul fostei Geamii Mahmudia care data din 1822.

Minaretul, construit în stil maur, are înălţimea de 47 de metri, iar scara interioară număra 140 de trepte până la locaşul muezinului, de unde se anunţă ora de rugăciune. Iniţial s-a numit Moscheea Carol I, ulterior a fost redenumita Moscheea Mahmud al II-lea. Totuşi, în prezent, credincioşii musulmani o numesc „Kral camisi” sau „Geamia Regelui”.

 

Situat lângă Portul Constanța, Muzeul Marinei Române este amenajat într-o clădire construită în anul 1909. Cred că băieţilor le-ar plăcea tare mult în acest muzeu, sunt fascinaţi de navigaţie şi tot ce implică.

Baza de exponate a muzeului este una foarte mare şi este organizată în mod cronologic, prezentând istoria marinei militare şi comerciale din ţara noastră, evoluţia navigaţiei şi a mijloacelor de navigaţie în spaţiul carpato-danubiano-pontic.
Colecţiile Muzeului nu sunt doar unice, ci şi inedite şi spectaculoase. Ele înglobează noduri marinăreşti, ancore – unele dintre ele având dimensiuni impresionante, timone, arme de toate felurile – de la arme albe confecţionate de daci până la piese de artilerie.

Colecţia de navomodele ocupa un loc important printre exponatele Muzeului Marinei Romane, cuprinzând 150 de machete ale navelor militare şi civile care au alcătuit flota româneasca de-al lungul istoriei. Muzeul cuprinde şi o importantă colecţie de uniforme de marină.

 

Ne-am propus ca anul acesta să ajungem să vizităm şi atracţiile turistice din restul judeţului Constanța, vom reveni cu un articol separat. Probabil că va trebui să rezervăm un sejur la vară mai lung, altfel nu voi reuşi să conving băieţii să renunţe la distracţia de pe plajă și de la piscină.

 

Articol scris pentru Proba 12 – Vizităm Constanța, facem plajă la Mamaia, la invitatia Hotel Aurora, Mamaia, la Spring SuperBlog 2018.

 

Voi ce spuneți, am ratat vreun obiectiv turistic important din orașul Constanța? Ati vizitat cu copiii orașul? Ce le-a plăcut in mod deosebit? Ce nu le-a plăcut?

 

Poţi oricând să îmi lași feedback-ul tău într-un comentariu.

Să ne citim cu drag, nu uita să ne urmăreşti pagina de Facebook, contul de Instagram şi cel de Twitter.

Distribuie articolul

Comentarii