– Mai durează?

– Dacă m-ai ajuta un pic, aş termina mai repede!

– Cu ce să te ajut?

– Te-am rugat să îmi spui dacă să îmi iau rochia albastru regal cu pliseuri şi pantofi nude sau pe cea neagră cu pantofii cu roşu şi negru.

Ochi daţi peste cap, mormăieli în barbă…

– Ţi-am spus că nu mă bag, oricum te îmbraci cum vrei tu! Numai fă-o mai repede, deja m-am încălzit! bufneşte supărat şi îşi deschide un nasture la cămașă, aşezând sacoul pe spătarul scaunului.

– Nu ştiu cu ce să mă îmbrac! Eu niciodată nu am cu ce să mă îmbrac la ocazii din astea!

– Păi şi în cele două şifoniere doldora ce ţii? Mâncare???

– Iubitule, te rog să înţelegi, sunt de 17 ani în colectivul ăsta, am fost la nenumărate nunţi şi botezuri cu ei. Îmi ştiu deja toate ţinutele, nu pot să mă îmbrac tot cu aceleaşi rochii!

– Păi şi de ce nu ţi-ai cumpărat din timp o rochie nouă?

– Să dau 3-5-10 milioane pe ceva ce port o dată / maxim de două ori pe an?

– Nu ştiu ce faci, numai grăbeşte-te!

 

*****

 

Aceasta a fost o conversaţie tipică în familia noastră cu orice ocazie festivă sau ieşire în oraş. Vă regăsiţi, doamnelor?

 

 

Până acum un an, când am citit Magia Ordinii de Marie Kondo, eram o colecţionară. Bine, mai donam din hainele vechi care nu îmi plăceau, dar nu cine ştie ce. Nu îndrăzneam să mă rup de vreun obiect vestimentar cumpărat cu bani agonisiţi din greu.

Nu mai spun că acum vreo 20 de ani nici nu concepeam să mă îmbrac cu haine second hand. Pfff, să mă îmbrac eu cu o haină pe care a purtat-o altcineva? Să o cumpăr de bună voie şi nesilită de nimeni?

Să intru într-un magazin second hand? Să scotocesc printre rufele ce au prins miros să găsesc vreo bijuterie ascunsă? No way!

Preferam să strâng bani şi să îmi cumpăr ceva nou.

În plus, mă fac naibii de ruşine, nu îmi permit eu să îmi cumpăr o pereche de sandale noi?

 

 

 

Lipsurile din copilărie provoacă traume vestimentare în tinerețe!

 

În copilărie şi adolescenţă am suferit ca nu eram chiar la modă, că nu aveam atâtea haine şi încălţări pe cât mi-aş fi dorit; mama, din salariul de învăţătoare, făcea ce putea și ea. Ne cumpăra strictul necesar, de obicei.

 

M-am angajat încă din facultate şi am reuşit în câţiva ani să îmi fac o garderobă mai vastă, care însă nu mă reprezenta. Cumpăram multe piese vestimentare, încălţăminte şi genţi, ieftine şi de calitate îndoielnică, încât am adunat dulapuri întregi.

Dar purtam doar câteva piese care îmi plăceau în mod deosebit.

 

În timp, am învăţat să observ ce mi se potriveşte ca stil, ce mă avantajează / dezavantajează, pe ce linie vestimentară să merg. Pe măsură ce am evoluat profesional garderoba mea s-a schimbat, la fel şi gusturile.

 

 

 

Maturizarea vine și vestimentar, odată și odată!

 

Kondo mi-a deschis ochii şi am început să vând / donez din hainele pe care nu le mai purtăm cu plăcere sau nu îmi veneau.

Principiul ei de organizare a garderobei este următorul: în dormitor / dressing, pui laolaltă pe parchet toate încălţările pe care le ai şi te gândeşti bine cu ce nu te-ai mai încălţat în ultimul an, ce te „bate”, ce nu îţi mai place. Alegi să păstrezi 2 perechi din fiecare categorie (cizme, pantofi, sandale, pantofi sport) şi restul le dai.

 

Aşterni pe suprafaţa patului toate hainele pe care le ai, eventual pe categorii dacă sunt prea multe, iei fiecare piesă vestimentară în mână şi încerci să simţi dacă îţi mai produce bucurie să o porţi. Dacă da, o păstrezi, dacă nu ai mai purtat-o în ultimul an este evident că nu ai nevoie de ea şi că nu este printre preferatele tale.

 

 

Am organizat garderoba mea după Konmari (soţul mi-a interzis total să fac asta în garderoba lui, dar tot i-am sortat nişte haine pe care nu le mai poartă , să le donăm). Şi am rămas, să spunem, cu o garderobă capsulă (tot prea mare după spusele lui Kondo, dar doar nu era să rămân cu 2 perechi de pantofi când eu am peste 15, am păstrat şi eu vreo 5).

 

Am împărţit hainele la care am renunţat în haine foarte bune (eventual cumpărate din străinătate sau de afară de la branduri de renume, care au costat ceva mai mult) şi haine bune de donat. Pe primele le-am  vândut prin intermediul grupurilor create în acest scop, pe cele din urmă le-am dat femeilor mai puţin norocoase.

 

 

 

Varianta Second Hand. De ce nu?

 

 

Problema este că în aceste grupuri mi s-a deschis apetitul pentru cumpărături cu cap, de haine second hand, încălţări, genţi sau accesorii.

Şi am început să vânez oferte pentru haine de brand sau vintage, haine care acum cred că mi s-ar potrivi şi pe care nu aş da un salariu întreg.

 

Am descoperit şi un magazin second hand online, am început să folosesc principiul ăsta şi pentru copii (doar ştiţi cât de repede cresc și le rămân mici obiecte vestimentare aproape noi).

 

Dacă urmăreşti site-urile şi grupurile de profil, ai toate şansele să găseşti piese chic la preţuri smart, să cumperi haine purtate foarte puţin sau chiar deloc, la preţuri incredibile.

 

 

Este extrem de greu să treci peste pre concepţii (eu eram plină, recunosc), să analizezi ce îţi aduce bucurie în viaţă şi să te debarasezi de restul, dar odată ce ai făcut-o simţi o uşurare şi parcă e mai uşor de organizat garderoba pe ţinute.

Când le vezi mai clar în şifonier, le asortezi  mai bine şi le porţi mai des.

 

Tot Kondo spune că dacă îţi cumperi un obiect vestimentar (nou sau second hand, nu contează), ideal ar fi să renunţi la un altul pe care nu l-ai mai purtat demult, astfel încât să nu aglomerezi iar şifonierul.

 

 

 

5 motive pentru care aleg să cumpăr îmbrăcăminte, încălţăminte şi accesorii (şi) de la magazine sau grupuri de second hand:

 

1. Dacă am o ocazie specială, aleg o rochie de seară / cocktail de închiriat sau de cumpărat fără să mă coste munca pe o lună, o port şi o pot vinde / returna, ulterior, la fel de uşor. Astfel nu trebuie să port aceeaşi rochie la două evenimente şi evit bârfele.
2. Am găsit piese superbe de la branduri ca Stefanel, COS, Other Stories,  Desigual, pe care nu mi le-aş fi permis de noi.
3. Uneori găsesc genţi, eşarfe sau gablonţuri vintage atât de faine, că nu merită să cumperi unele noi de 4 ori mai scumpe.
4. Pot face o rotaţie şi aerisire a garderobei de sezon, în plus experimentez chestii noi şi văd dacă tendinţele actuale în modă mi se potrivesc sau nu.
5. Pot găsi lucruri faine şi pentru copii, inutil să spun că ce le cumpăr în primăvară nu le mai vine până în primăvara viitoare. De ce aş da 200 de lei pe o pereche de blugi noi, pe care oricum îi poartă un sezon, când pot lua unii la 50 de lei? Înmulțiți cu doi copii care rup, pătează sau agață hainele! Faliment, clar!

 

 

Mai presus de toate aceste motive, conştientizez faptul că, poate într-o mică măsură, contribui la protecţia mediului înconjurător prin faptul că reciclez hainele şi încălţările, ceea ce pe termen lung poate însemna ceva pentru societatea marcată de consumerism în care trăim astăzi.

 

Eu sunt membră în grupurile de pe Facebook şi urmăresc magazinul online  Evernisaj.

 

 

Sunt, de asemenea, membră a grupului Idei de organizare al Dianei Mihăilă, care mă ajută să fiu mai organizată.

Dacă vrei să dai din haine și nu știi unde, am dat peste un articol cuprinzator cu locuri din Bucuresti unde poti dona haine.

 

Dacă știi alte magazine (online sau nu), buticuri vintage sau locuri unde găsim obiecte drăguțe, lasă-mi un comentariu aici, să le centralizam.

 

Articol scris pentru Proba 6 din competiţia Spring SuperBlog 2018.

Fotografii: Unsplash si Evernisaj.

Poţi oricând să îmi lași feedback-ul tău într-un comentariu.

Să ne citim cu drag, nu uita să ne urmăreşti pagina de Facebook, contul de Instagram şi cel de Twitter.