Blog

Jurnalul călătoriilor şi activităţilor Familiei Hai Hui

Marine National Park și insula Curieuse, Seychelles

30 noiembrie 2017
Excursii

Distribuie articolul

După explorarea pe îndelete a insulei Cousin şi a nenumăratelor specii de păsări endemice din această minunată rezervaţie naturală, pornim mai departe în aventura noastră, către insula Curieuse, gazda Marine National Park, situată la mai puțin de 1 km de coasta de nord a orașului Praslin.

A doua oprire în excursia noastră în cele trei insule de poveste din Seychelles, în cadrul vacanţei noastre de toamnă în paradis, este roșiatica insulă Curieuse.

Seychelles, insula Curieuse

Plaja din St. Joseph

 

Un pic de istorie despre insula Curieuse

 

Din cauza pământului de culoare roșie, această insulă aspră a fost numită insula roșie. Numele a fost schimbat în La Curieuse de către francezi în 1768. Imensa populație de țestoase uriașe a fost distrusă complet odată cu sosirea europenilor. În 1771, gândindu-se că ar face mai ușoară recoltarea nucilor de Coco de Mer, marinarii au dat foc insulei. Acest lucru a ucis majoritatea plantelor, iar rămășițele zonei arse sunt văzute încă astăzi, mai mult de 240 de ani mai târziu.

În 1833, insula a fost folosită drept colonie de leproși și a rămas astfel până în 1965. Colonia a fost numită Anse St. Joseph, iar reședința medicului, care datează din anii 1870, este astăzi un muzeu și centru educațional. Există, de asemenea, mai mult de 500 de broaște țestoase în jurul insulei și opt specii diferite de copaci de mangrove.

 

Seychelles, insula Curieuse

Plaja din Anse St. Joseph, insula Curieuse

 

Curieuse și Praslin sunt singurele locuri din lume în care Coco de Mer crește natural. Planta deține trei înregistrări mondiale, inclusiv cele mai grele semințe de 17,6 kilograme, cea mai mare floare de pe orice palmier și cel mai mare fruct (42 de kilograme este recordul). Astăzi, este o specie protejată și un copac ornamental. Fructele sunt folosite în medicina ayurvedică și în medicina tradițională chineză. Este, de asemenea, folosit ca aromă pentru gătit în regiunea Canton din China.

 

 

Citeşte şi articolul nostru despre excursia în Fond Ferdinand, de pe insula Praslin, unde am învăţat despre stadiile de creștere ale Coco de Mer şi am urcat pe un traseu de 2 ore până la un viewpoint absolut superb.

 

 

Accesul către insula Curieuse

 

Insula Curieuse este o destinație turistică majoră pentru excursii de o zi. Nu a fost dezvoltată pentru turism sau industrie și este astăzi o insulă protejată. Nu există hoteluri sau restaurante pe insulă.

Cea mai bună modalitate de a vizita este să faceți un tur organizat de la un hotel din Praslin sau un operator de turism local. Aceste excursii se opresc adesea pe alte insule, inclusiv insulele Cousin și Cousine și oferă hrană și băuturi. Tur operatorul va achita toate taxele pentru a vizita rezervaţia Marine National Park de pe Curieuse (preț taxă vizitare 200 SR / adult sau copil peste 12 ani).

Marine National Park este deschis în fiecare zi, inclusiv sărbătorile legale. Sediul rangerilor este deschis de la opt dimineața la cinci seara.

 

Ne apropiem de insula roșiatică plină de vegetaţie, debarcăm pe nisipul alb, Derek ne zoreşte să mergem direct la zona de barbeque, unde savurăm un delicios grătar pe plajă, după care ne relaxăm şi înotăm în apele turcoaz.

Seychelles, insula Curieuse

Priveliște asupra plajei din Anse St. Joseph, insula Curieuse

 

 

Dejun BBQ pe insula Curieuse

 

BBQ lunch, inclus în preţul turului, se organizează în nişte zone amenajate pe Curieuse (atât în zona St. Joseph, cât și în Baie Laraie), iar tur operatorii ce le organizează aduc absolut totul pe insulă, iar la final strâng şi curăță zonele.

 

Pe una din  mese ne aşteptau câteva platouri cu salate, acoperite cu folie alimentară: salată de crudităţi, salată de cartofi şi preferata mea, salata de mango, absolut delicioasă (mango tăiat fâşii, ceapă roşie tăiată julienne şi asezonată cu vinegretă), un gust dulce-acrișor perfect.

Grătarele sfârâiau în jur, pline de peşti imenşi întregi (eu am mâncat o bucată de peste alb aromat şi Florin a preferat o bucată de peşte cu carne roşie, Jack fish, care i-a plăcut tare). Tot pe grătare sfârâiau bucăţi de piept de pui condimentate şi cârnaţi, iar lângă grătar stăteau la cald vasele adânci cu orez curry.

Pe masă, apă plată şi băuturi carbogazoase reci, iar la desert platou cu fructe.

 

BBQ lunch provided during day trip to Cousin, Curieuse and St. Pierre Islands. On Curieuse, where the BBQ was set, there are no hotels or restaurants. The tour operator organizes the Lunch, brings everything and cleans up afterwards. It was a delicious BBQ, with grilled fish, chicken, sausages, saffron Rice and three types of salads (potato salad, vegetale salad and my fav, mango salad). Soft drinks and water, also fruit platter for desert. Just to get fuel up to trek 1.7 km to Baie Lazare to see the giant tortoises. @visitseychelles #curieuseisland #Bbqlunch #Seychelles #visitseychelles #familytravel #familytravelblogger #traveling #travelpics #travelblog #traveltheworld #travelblogger #travelwithkids #blogger #travel #Familiahaihui #familyfun #familytime #kidstravel #travelkids #iamtb #calatoriicucopii

O postare distribuită de Familia Hai Hui (@familiahaihui) pe

 

DE-LI-CIOS!

Copiii mănâncă pe fugă un pic de pui şi cârnat cu orez şi fug, nerăbdători, pe plajă şi în apă. Noi rămânem să savurăm peştele şi salatele, după care ne alăturăm lor.

Seychelles, insula Curieuse

Împreună, mereu împreună

 

Seychelles, insula Curieuse

Relaxare și pace

Walking Trail (traseu) către Baie Laraie pe insula Curieuse

 

După vreo 30 de minute de bălăceală şi distracţie, urmam indicaţiile lui Derek şi plecăm pe un traseu de 1.7 km de la Anse St. Joseph (unde am debarcat) către Baie Laraie, pentru a ajunge la Marine National Park de pe insula Curieuse, o călătorie de o oră prin mijlocul vegetației luxuriante, a palmierilor de nucă de cocos și a copacilor takamaka.

Seychelles, insula Curieuse

Traseul către Baie Laraie alternează: când nisip fin alb, când pădure de mangrove, când granit și pietre

Aleea îngustă pe care înaintăm ne dezvăluie uneori un sol roşiatic, alteori trepte din piatră, urcăm puţin şi apoi coborâm, singuri, într-o linişte deplină.

 

 

Traseul şi semnele de indicaţie cu ţestoasa desenată ne duce la o zonă plină de mangrove, iar drumul nostru îşi urmează cursul pe un ponton lung din lemn, la înălţime de vreun metru de la solul plin de rădăcini, nisip, mlaştina sau cochiliile de crabi.

 

Seychelles, insula Curieuse

Mangrove, una din cele 8 specii existente pe insula Curieuse

Trecem pe malul insulei, prin pădurea densă de mangrove ce se împleteşte delicat pe deasupra noastră, întâlnim şi primele ţestoase gigant, una chiar vine către noi să ne salute.

Seychelles, insula Curieuse

Prima broasca țestoasă pe care o întâlnim pe drum vine către noi.

Seychelles, insula Curieuse

 

Continuăm drumul şi ajungem într-o zonă plină de bolovani de granit şi multă, multă vegetaţie, apoi mergem mai departe până ajungem la Baie Laraie şi la rezervaţia naturală Marine National Park, unde ne întâmpină zeci de ţestoase gigant, mai mari sau mai mici, mai tinere sau mai bătrâne, care se plimbă libere pe domeniu, până jos spre plajă, mănâncă banane şi interacţionează cu turiştii.

 

Seychelles, insula Curieuse

Drumul pe pontonul de lemn către Marine National Park

 

In galeria video de mai jos am pus filmul de 3 minute cu experiența noastră pe Curieuse, dar și cu delfinii ce ne-au călăuzit drumul până la Curieuse.

 

Marine National Park, insula Curieuse

 

Un sanctuar pentru floră și faună, Parcul Național Maritim de pe insula Curieuse, înfiinţat la 11 iunie 1979, găzduiește o colecție semnificativă de specii endemice din Seychelles, de la broaște țestoase uriașe introduse de la Aldabra, păsări, la cele mai mari nuci de pe glob, legendarul Coco de Mer.

 

Seychelles, insula Curieuse

Marine National Park, insula Curieuse

 

Ne odihnim vreo jumătate de oră, mângâiem şi facem fotografii cu ţestoasele, Ionuţ chiar încearcă să şteargă marcajul cifrelor de pe carapacea unei ţestoase, supărat:

Tati, uite şi-au bătut oamenii joc de ele, le-au desenat. Hai să le ştergem!

 

Îi explicăm că țestoasele sunt marcate pentru monitorizare, unele cu vopsea, altele cu un soi de medalioane metalice prinse pe carapace.

 

Seychelles, insula Curieuse

A prins curaj să o mângăie.

 

Insula Curieuse găzduiește sute de țestoase uriașe care au fost introduse între 1978 și 1982. În cadrul programului de conservare, pe insulă există o pepinieră de broaște țestoase, în care puii de broască țestoasă sunt hrăniţi până la vârsta de cinci ani, apoi sunt eliberaţi în sălbăticie.

 

Seychelles, insula Curieuse

Prietenele broaște țestoase se plimbă libere pe plajă și pe domeniul din Marine National Park.

 

Aici, în frumoasa lagună Baie Laraie, unde apele de mică adâncime găzduiesc rechini mici, broaște țestoase, pești – papagali (parrott fish) și multe alte specii marine, pe plajele cu nisip alb, ne-am luat o clipă să fim recunoscători pentru tot ce vedem, trăim și apucăm să povestim!

 

Seychelles, insula Curieuse

Frumusețe pură, golful Baie Laraie, insula Curieuse

 

Seychelles, insula Curieuse

Bolovanii de granit sunt specifici insulelor din Seychelles și se găsesc inclusiv pe plaje.

Revenim în barca cu motor şi, lăsând în urmă Curieuse, facem apoi drumul spre St Pierre, destinația a treia și finală din turul celor 3 insule magnifice din paradisul numit Seychelles.

 

Seychelles, insula Curieuse

 

Seychelles, insula Curieuse

 

Sper că găseşti util și ușor de parcurs articolul nostru. Dacă da, nu uita să ne urmăreşti pagina de Facebook, contul de Instagram  sau canalul de YouTube şi să dai share articolului.

Galerie foto

Galerie video

Distribuie articolul

Comentarii