Blog

Jurnalul călătoriilor şi activităţilor Familiei Hai Hui

Hotel Elexus Predeal, exemplu de ospitalitate românească autentică

22 septembrie 2021
Hoteluri

Distribuie articolul

Nu camerele luxoase (cu dotări de ultima generație) sunt atu-ul principal de la Hotel Elexus Predeal.

Nici amplasarea într-o zonă liniștită, în apropiere de Cioplea, nici acesta nu este principalul avantaj al hotelului.

Nici măcar centrul Spa generos, cu piscină și cadă de hidromasaj exterioare încălzite, saună, salină și masaj, nici acestea nu sunt motivul pentru care recomand cu căldură acest hotel.

 

Hotel Elexus Predeal

 

Motivele principale pentru care am adorat sejurul nostru la Hotel Elexus Predeal sunt… mâncarea extraordinară și ospitalitatea pe care am găsit-o în amabilitatea personalului.

Dar să o luăm de la început, că v-am obișnuit cu recenzii complete de prin locurile pe unde umblăm.

 

 

Unde este Hotel Elexus Predeal?

 

Fostul Hotel Predeal inaugurat în 1963 și-a schimbat denumirea, proprietarii și aspectul în anul 2020, devenind Hotel Elexus Predeal.

Din DN1 sau E60, în cadrul stațiunii Predeal, se urcă la dreapta către Cioplea și se ajunge în 2 minute cu mașina. Hotelul dispune de parcare privată, unde puteți lăsa mașina în siguranță.

 

Hotel Elexus Predeal

 

Hotel Elexus Predeal

 

Cazarea la Hotel Elexus Predeal

 

Cazarea se face în camere și apartamente recent renovate, cu un design interior modern, în mai multe tipuri de camere: single, duble, duble cu grădină, apartament standard (pentru 2 persoane) sau apartament superior (pentru 4 persoane maxim).

Camerele duble au o suprafață de 17 mp, pat matrimonial și vedere către munte, fiind ideale pentru cupluri.

 

Hotel Elexus Predeal

 

Hotel Elexus Predeal

 

Hotel Elexus Predeal

 

 

Apartamentele au 34 mp și sunt compuse dintr-un dormitor cu pat matrimonial și un living cu canapea extensibilă, fotoliu, măsuță și LCD separat de cel din dormitor.

 

Hotel Elexus Predeal

 

În fiecare tip de cameră găsești aer condiționat, televizor LCD, uscător de păr, seif, minibar, produse cosmetice personalizate și prosoape albe și moi, impecabile.

 

Hotel Elexus Predeal

 

 

Facilități diverse la Hotel Elexus Predeal

 

Piscină exterioară încălzită și deschisă pe tot parcursul anului?

O, da, mulțumesc!

Senzația aia când afară sunt 10 grade și tu ești băgat cu tot corpul în apă caldă, doar capul rămâne deasupra apei, e priceless!

Hotel Elexus Predeal

 

Hotel Elexus Predeal

 

Hotel Elexus Predeal

 

Sau când stai în jacuzzi, încălzit și el, razele soarelui îți mângâie chipul și mirosul de brad și munte îți pătrunde în nări, altă senzație mișto!

 

Hotel Elexus Predeal

 

Pentru oaspeții cazați în hotel, accesul la piscină, saună și salină este gratuit, în orele de funcționare stabilite.

 

Jacuzzi (hidroterapie)

Jeturile puternice de masaj dintr-un spa contribuie la reducerea tensiunii și a febrei musculare, relaxarea articulațiilor și tratarea durerilor cronice de spate și a musculaturii.

Când suntem scufundați în apă pînă la nivelul gâtului, inima depune un efort suplimentar. Asta se întâmplă pentru că apa obligă sistemul cardiovascular să „pompeze” mai mult sânge. Astfel persoanelor cu hipertensiune sau boli cardiace li se recomandă utilizarea spa-ului cât de des au ocazia.

 

Hotel Elexus Predeal

rpt

 

Haloterapie la salina din Hotel Elexus Predeal

Haloterapia sau salinoterapia este procedeul prin care persoanele inhalează aerosolii salini, cu ajutorul cărora sunt tratate diverse afecțiuni, în principal afecțiunile respiratorii (indicații: astm bronșic infecțios și alergic, bronșită astmatiformă, traheobronsita cronică, sinuzită maxilară, polipoză faringiană, amigdalită cronică, insuficiență respiratorie restrictivă, emfizem pulmonar).

Haloterapia implică, pe de o parte, inhalarea prin căile respiratorii a aerosolilor salini, iar, pe de altă parte, absorbția aerosolilor salini prin intermediul pielii. Pielea este considerată al doilea organ de respirație (după plămâni) al corpului, iar expunerea la aerosolii salini se face în interiorul Halo-Camerei.

Mod de utilizare a Halo-Camerei

Pentru persoanele sănătoase (sau aparent sănătoase), o expunere a organismului la atmosfera salina cca. 30 min/zi pentru obținerea de rezultate de prevenție și mineralizare a organismului, timp de 12 – 18 zile o cură, care poate fi repetată ciclic la cca. 1 luna sau ori de câte ori este necesar.

Pentru tratarea de răceli ușoare (tratament complementar), între 30 și 60 min/zi, timp de minim 12 zile

Pentru astmatici, depinzând de gradul de manifestare a bolii, între 1 ora și 4 ore/zi, timp 14 – 21 zile/cură, cură care poate fi repetată ciclic, cu o durata de repaus de cca. 14 zile, sau ori de câte ori este nevoie

 

Hotel Elexus Predeal

 

Saună uscată:

Este o saună realizată într-o incintă de lemn, încălzită electric cu ajutorul rocilor vulcanice. Sauna uscată are o umiditate de aproximativ 10% și o temperatură de 85° – 90°C, efectul fiind simțit după primele 5 minute de utilizare printr-o transpirație puternică. Transpirația este un proces natural și vital din punct de vedere al sănătății. Datorită încălzirii corpului, organismul încearcă să-și mențină temperatura constantă, răcindu-se prin transpirație. În lichidele secretate de către glandele sudoripare se regăsesc săruri minerale, substanțe reziduale de metabolism și toxine acumulate în organism.


5 beneficii ale saunei:

  • Te scapă de stres. Saună este cunoscută că fiind o metodă de relaxare eficientă și plăcută. Deoarece temperatura corpului tău crește, se elimina hormonii ce cauzează stresul. Așadar scapi de stres și te simți mult mai relaxat și calm.
  • Elimini ușor toxinele din corp. Datorită temperaturii ridicate din saună, transpiri intens, iar transpirația este modalitatea prin care corpul elimina toxinele prin piele. Pielea este cel mai mare organ al corpului omenesc, astfel aproximativ 30% din toxinele din corp sunt eliminate prin piele.
  • Elimini grăsimile din corp, astfel slăbești. Dacă îți dorești să slăbești ușor, vino la saună de două ori pe săptămâna și vei vedea schimbări pozitive. Într-o ședința de saună poți arde la fel de multe calorii că și atunci când alergi, deoarece ritmul cardiac crește.
  • Pielea ta va fi mai catifelată. La saună, deoarece ritmul cardiac crește din cauza căldurii, inima pompează mai mult sânge. Astfel, fluxul sanguin crește și aduce mai mulți nutrienți în toate părțile corpului, inclusiv în piele.
  • Saună întărește sistemul imunitar. Când ești bolnav, febra este modul prin care organismul transmite celulelor albe că există o problema. Datorită căldurii din saună, starea este asemănătoare febrei, așa că se transmite semnalul de creștere a producției de celule albe care întăresc sistemul imunitar iar organismul tău va lupta mai ușor împotriva infecțiilor.

 

Hotel Elexus Predeal

 

Hotel Elexus Predeal pune la dispoziție și o gamă largă de masaje (cu programare în prealabil, cel puțin cu o zi înainte):

  • masaj facial (20 min) – 65 RON
  • masaj anticelulitic (30 min) – 75 RON
  • masaj de relaxare (45 min) – 80 RON
  • masaj mix (facial, anticelulitic, relaxare, 60 min) – 105 RON

 

Hotel Elexus Predeal

 

Cum traversezi strada, lângă Hotel Elexus Boutique și în spatele restaurantului și terasei Robinson, există un loc de joacă pentru copii, cu leagăne, trambuline mari și mici, perete de cățărat, tobogan.

 

Hotel Elexus Predeal

 

Hotel Elexus Predeal

 

Hotel Elexus Predeal

 

 

Serviciile de masă la Hotel Elexus Predeal

 

Restaurantul NOIR, restaurantul principal de la Hotel Elexus Predeal

În restaurantul hotelului se servesc micul dejun bufet, prânz și cină a la carte.

Restaurantul Noir este împărțit în două zone, una de fumători și una de nefumători, amenajate cu bun gust și dispune de un bucătar grozav. Am mâncat la prânz într-o zi și cina în altă zi, excelent în ambele ocazii. Celelalte mese le-am luat peste drum, la Restaurantul Robinson, cu specific românesc, revin și la acesta.

 

Hotel Elexus Predeal

 

Hotel Elexus Predeal

 

Disclaimer: Urmează multe fotografii cu mâncare, vă uitați mai departe pe bala barba voastră!

Micul dejun este FA-BU-LOS!

Prosecco la micul dejun? Prima dată l-am întâlnit la Intercontinental Berlin (la cinci stele, da?), acum vreo 10 ani, am rămas șocați că există așa ceva la micul dejun. L-am regăsit la Hotel Elexus Predeal și l-am savurat în fiecare dimineață, alături de icre negre și roșii, mezeluri și brânzeturi fine, dar și mâncăruri tradiționale, românești (zacuscă, salată de vinete, salată de icre, tobă), ouă în fel și chip (omletă, ochiuri, fierte), crenvurști, măsline de mai multe feluri, legume și fructe diverse, produse de patiserie proaspete, gemuri diverse, miere, orez cu lapte sau gris cu lapte, cereale, iaurt, de toate.

Ce mi-a plăcut în mod deosebit (pe lângă prosecco)  era set-up-ul micului dejun, aranjat cochet, festiv; ospătarii roiesc permanent pe acolo să schimbe platourile, să suplimenteze, văd ce s-a consumat și mai aduc.

Hotel Elexus Predeal

 

Hotel Elexus Predeal

 

Hotel Elexus Predeal

 

Hotel Elexus Predeal

 

Tot ce am gustat a fost excelent: supa de pui cu tăieței de casă (trecută în meniu ciorbă, dar nu e acră); supa cremă de legume cu crutoane, somon cu sos teriyaki și sparanghel, paste Carbonnara și Bolognese, burger de vită și Rib Eye cu cartofi copți, clătita gigant (umplută cu ciocolată și felii de banane și căpșuni) servită cu alune, înghețată de vanilie și oreo pisați, cheese cake-ul, totul a fost delicios!

 

Hotel Elexus Predeal

 

Hotel Elexus Predeal

 

Hotel Elexus Predeal

 

 

Restaurantul ROBINSON 1922, vis-a-vis de Hotel Elexus Predeal

Robinson este restaurantul cu tradiție, inaugurat în 1922, cu specific românesc, situat în clădirea Boutique-Hotelului Elexus (da, un hotel mai mic, cochet, chiar vis-a-vis de fratele mai mare, Hotel Elexus Predeal).

 

Hotel Elexus Predeal

 

Hotel Elexus Predeal

 

La Robinson am mâncat și ne-a plăcut: ciorbă de vițel cu legume, ciorbă de fasole, șnițelul de pui cu piure de cartofi (exact cu gustul de acasă), ciolan fără os cu varză călită, clătitele.

 

Hotel Elexus Predeal

 

Hotel Elexus Predeal

 

Hotel Elexus Predeal

 

Dar piesele de rezistență aici au fost clar bulzul (cel mai bun ever gustat de noi) și papanașii (adevărați, cu brânză de vaci în aluat, prăjiți suficient și nu arși, cu smântână dulce și dulceață de afine).

Nu am cum să redau în cuvinte sau poate nu sunt un povestitor suficient de bun ca să descriu gustul divin al acestor preparate, nu îmi rămâne decât să vă îndemn să încercați și voi și să vă convingeți!

 

Hotel Elexus Predeal

 

Hotel Elexus Predeal

 

 

În concluzie, pentru un sejur de relaxare totală, aer curat de munte și mâncare delicioasă, recomandăm din tot sufletul un sejur la Hotel Elexus Predeal!

 

Dacă vrei să îți faci o rezervare, e super simplu: faci o rezervare online direct pe website-ul hotelului Elexus Predeal!

 

Hotel Elexus Predeal

 

Hotel Elexus Predeal

 

 

In plus, dacă vrei să citești mai multe despre lanțul Elexus, noi am vizitat anul trecut și Elexus Apartments din Sinaia, un apart-hotel la fel de luxos, potrivit pentru familii pe vremuri pandemice, situat chiar în centrul stațiunii Sinaia.

La fel de bine (și cu facilitățile de piscină, spa, etc) ne-am simțit și la Hotel Carpathia din Sinaia.

 

Să ne citim cu drag, nu uita să ne urmăreşti pagina de Facebook, grupul de Facebook Călătorii cu copii, contul de Instagram şi să dai share articolului, dacă ţi-a plăcut, desigur!

Galerie foto

Distribuie articolul

Comentarii