Blog

Jurnalul călătoriilor şi activităţilor Familiei Hai Hui

Doi români, Simona și Alex, au nevoie de noi să obțină un #dreamjob!

27 noiembrie 2017
De suflet

Distribuie articolul

Nu vor banii tăi sau ai mei.

Au nevoie de nişte resurse mult mai preţioase, pe care suntem foarte reticenţi în ultima vreme să le acordăm oricui şi oricum.

 

Simona şi Alex au nevoie de timpul tău (mai exact 3 minute astăzi, când citeşti acest articol, jumătate de minut zilnic, ulterior, ca să intri pe link să votezi), încrederea ta (pe care sper să o câştig eu, în numele lor, prin acest articol scurt) şi sprijinul tău (pe care sper să îl acorzi, măcar din mândrie naţională, dacă nu pentru motivele expuse de mine mai jos).

Cine sunt Simona şi Alex?

Doi tineri frumoşi şi muncitori, nomazi digitali, sau bloggeri de travel în adevăratul sens al cuvintelor, ce pleacă cu lunile, din banii proprii, agonisiţi cu greu, să descopere lumea şi să ne povestească despre asta pe un blog pe care l-au pornit acum 5 ani şi pe care îl urmăresc şi eu de vreo 3 ani.

Ca idee, la Simona pe blog a apărut primul meu interviu despre ce înseamnă să călătoreşti cu copiii, chiar imediat ce au plecat în Mexic, la jumătatea lunii Octombrie. Poţi citi interviul aici, dacă doreşti.

 

Credit foto: Lipa-lipa.ro

 

Ce vor Simona şi Alex de la noi?

 

Un vot într-o competiţie pentru un dream job, #CEOsearch, adică experţi în travel, ceea ce sunt, pentru destinaţia Cancun, timp de 6 luni, trebuie să facă exact ceea ce fac, doar că vor fi şi plătiţi excelent pentru asta. Visul oricărui om!

Pledoaria lor o găsiţi mai jos, dacă aveţi timp, dacă nu – treceţi direct la văzut filmulețul cu care au intrat în competiţie, la lista mea de motive pentru care trebuie să îi ajutăm toţi şi la votul efectiv:

Votează-ne în competiția Cancun Experience Officer Search!

Cum putem să îi ajutăm?

 

  1. Vedem video înscris de ei în competiţie (sunt sigură că o să vă placă).
  2. Dăm click pe vote.
  3. Intrăm zilnic, dacă putem şi dorim, pe linkul de votare (o să am şi eu grijă să vă amintesc, din când în când) să îi votăm.
  4. Distribui acest articol sau pe cel al Simonei, ca să cerem sprijinul şi celorlalţi prieteni.

Link-ul pentru video  și votare aici: https://ceo.cancun.com/profile/simona-elena-stanescu

In momentul redactării acestui text, tocmai le-am dat al 1452-lea vot (personal le-am dat unul ieri și unul azi).

Uitați și voi ce job description: „We’re looking for brand ambassador who can showcase the warmth, wonder, and essence of Cancun as one of the world’s premier vacation destinations. As CEO, you will get the chance to swim with whale sharks, explore the jungle, investigate ancient ruins, and much more. Over a period of six months, you’ll research, capture, record, and represent the destination for Cancun.com.” 

De ce să îi ajuţi pe Simona şi Alex?

 

Uite câteva motive:

  1. Merită cu adevărat, filmuleţul realizat e chiar mişto.
  2. Sunt deja în Mexic, pe calea lor de nomazi digitali, nu trebuie să mai plătească transportul până acolo (app, le poţi urmări aventurile pe Lipa-Lipa.ro).
  3. Sunt tineri, frumoşi, muncitori şi perseverenţi.
  4. Li se potriveşte perfect acest job, asta fac cu pasiune deja de câţiva ani.
  5. Sunt români şi ar fi chiar cool ca doi co-naționali să câştige această competiţie.
  6. Îşi urmează visul, aşa cum mulţi dintre noi poate nu o facem, din motive diferite.
  7. Ne fac să visăm cu ochii deschişi la destinaţii pe care, poate, unii din noi nu vom ajunge să le vizităm niciodată, iar poveştile lor sunt pline de culori şi inspiraţie.
  8. Sunt un cuplu tare fain şi formează o echipă beton.
  9. Magia există. Magia lui ÎMPREUNĂ. (vezi #pentrumagichome)
  10. Principalii lor contra candidaţi sunt din ţări precum India, SUA, Canada, cu sute de milioane de locuitori peste noi.

Ce spui, buturugă mică, răsturnăm carul mare?

 

Sper că găseşti util și ușor de parcurs articolul nostru. Dacă da, nu uita să ne urmăreşti pagina de Facebook, contul de Instagram  sau canalul de YouTube şi să dai share articolului.

Distribuie articolul

Comentarii