Un status pe Facebook în 15 Aprilie: „Vacanța de 01 Mai în Cappadocia . Ultimele locuri.”

– Nu știi ce să faci de 1 mai?
– Hai cu noi, Cappadocia te așteaptă!

O întrebare a mea la acest status, expresie a unei dorințe arzătoare mai vechi:

„Se potrivește programul și copiilor de 9/10 ani? Sau e prea activ?”

Un răspuns de la un călător cu experiență, managerul agenției organizatoare, Explore Travel:

„Da, este perfect pt copii. Eu am fost cu ai mei în Octombrie.”

O decizie în familie, după descărcarea programului, studierea programelor competiției și evaluarea costurilor.

 

Atât ne-a trebuit să ne hotărâm să plecăm într-o aventură nouă, cu copiii în Cappadocia, mai ales că la începutul lunii Mai sărbătorim și 2 ani de blog.

 

 

În prima dimineață a lunii Mai punem ceasul la ora 3.00 am și în jumătate de oră ieșim din casă. Ne întâlnim la aeroport cu restul grupului (un grup restrâns de 12 persoane) și ne îmbarcăm într-o cursă Turkish Airlines spre Istanbul, unde avem o escală de circa o ora jumătate. Aterizăm în cel mai mare și mai nou aeroport al lumii și căutăm terminalul plecări domestice, pentru a ne îmbarca în cursa spre Kayseri.

Copiii dorm pe prima cursă, motiv pentru care sunt fresh toată ziua și rezistă unui tur planificat în detaliu, cu mai multă activitate fizică decât mi-am imaginat.

Aterizăm în jur de 10.30 în Kayseri unde ne așteaptă cei ce aveau să ne devină prieteni în următoarele 3 zile, Omer Karip, ghidul nostru extrem de bine informat și blajin, și Mehmet, șoferul nostru ce zâmbește mereu pe sub mustață. Ne conduc la microbuz, scoatem niște lire turcești de la un bancomat din apropiere și plecăm pe traseu spre prima atracție, Valea Soganli.

 

 

 

 

O scurtă prezentare a Cappadociei (Katpatuka), pentru a înțelege ce am trăit timp de trei zile

 

Cappadocia (tărâmul frumoșilor cai, cum mai este denumită) este o regiune istorică din Anatolia centrală, cele mai importante orașe din regiune fiind Kayseri, Avanos, Aksaray, Nevșehir și Ürgüp.  O zonă ce pare desprinsă din altă lume, cu oraşe subterane, case şi biserici săpate în tuf vulcanic, dar şi cu forme bizare pe care natura le-a cioplit în rocă de-a lungul timpului.

Relieful constă dintr-un platou înalt de peste 1000 m altitudine, străpuns de vârfuri vulcanice precum Hasan (3253 m), Melendiz (2293 m), Muntele Erciyes din apropierea Kayseri (vechea Cezaree) fiind însă cel mai înalt (3916 m).

 

 

Goreme National Park și the Rock Sites of Cappadocia au fost incluse în patrimoniul UNESCO în 1985, pe de o parte datorită peisajului spectaculos cu creste de munte, văi și vârfuri denumite „fairy chimneys” (pe vremuri oamenii credeau că ciudatele formațiuni au fost create de zâne!), peisaj sculptat de erupțiile vulcanilor din zonă și eroziune, pe de altă parte datorită moștenirii unei civilizații demult apuse, Bizanțul. Arta bizantină de după perioada iconoclastă, împreună cu locuințele și bisericile săpate în roca vulcanică (o combinație de cenușă și lavă), satele troglodite și orașele subterane au fost suficiente pentru luarea deciziei (destul de târziu, aș spune) de a proteja această zonă fantastică.

 

 

 

Cappadocia: Valea Soganli, sau prima tangență cu istoria și geografia locului

 

O oră și un pic mai târziu ajungem în primul punct de atracție al excursiei noastre, Valea Soganli. Dacă pe traseul de la aeroportul Kayseri vedem ceva urme ale civilizației moderne, acestea se estompează pe măsură ce intrăm în vale. De n-ar fi mașinile și drumul asfaltat, aș crede că ne-am întors în timp. Mii de ani în urmă.

 

 

Se crede că primele semne ale activității monahale în Cappadocia datează din secolul al IV-lea, moment în care comunități mici, care acționează pe învățăturile lui Basileus cel Mare, episcop de Kayseri, au început să locuiască celulele scobite în stâncă. În perioadele ulterioare, pentru a rezista invaziei arabe, au început să formeze sate troglodyte sau orașe subterane, cum ar fi Kaymakli (pe care l-am și vizitat, este absolut incredibil și abia aștept să vă povestesc despre el) sau Derinkuyu, care au servit drept locuri de refugiu.

 

 

 

Monahismul în Cappadocia a fost bine instalat în perioada iconoclastică (725-842), dovezile fiind decorarea multor sanctuare care păstrau un minimum strict de simboluri geometrice (cel mai adesea cruci sculptate sau tempera de culoare preponderent roșiatică). După anul 842 multe biserici rupestre au fost săpate în Cappadocia și decorate cu picturi figurative în culori vii (fresce cu icoane pe pereții stâncilor care adăposteau bisericile).

 

 

Printre bisericile din Valea Göreme se numără Tokalı Kilise și El Nazar Kilise (din secolul al X-lea), Sf. Barbara Kilise și Sakli Kilise (din secolul XI), Elmalı Kilise și Karanlık Kilise (de la sfârșitul secolului al XII-lea – începutul secolului al XIII-lea). Kilise = biserică

 

 

Microbuzul ne lasă lângă Karabas Kilise și pornim înapoi pe jos într-o drumeție de vreo jumătate de oră (circa 3 km prin vale), cu ochii când spre relieful SF, când spre micile grote săpate în stâncă. Copiii zburdă și abia așteaptă să exploreze întunecimea grotelor.

 

 

Prima biserică, Karabas Kilise, este renumită pentru frescele sale portretizând nașterea lui Hristos, răstignirea lui și scena cu Cina cea de taină (aproape insesizabilă, foarte ștearsă).

 

 

 

Urmează Yilanli Kilise, cunoscută și sub numele de Biserica Șarpelui. Din nefericire, la fel ca multe alte biserici din Cappadocia, frescele complicate din interior au fost deteriorate, fie prin graffiti, fie în timpul Imperiului Otoman, când zona a fost convertită la islam.

 

 

 

Poate că au fost deteriorate din răutate (fețele icoanelor din fresce au fost zgâriate), dar Omer ne lămurește că, în cele mai multe cazuri, localnicii pur și simplu nu au avut nici o idee despre modul în care frescele ar fi importante din punct de vedere istoric pentru generațiile viitoare, motiv pentru care au folosit încăperile săpate în rocă precum zone de depozitare a roadelor culturilor lor sau ca grajduri pentru animale. Ignoranță, spune Omer.

 

 

Băieții prind drag de Omer și până la finalul excursiei gravitează în jurul lui. Ascultă cu drag explicațiile în engleză, mai fug un pic prin încăperi sau pe afară, se cățără și fac poze. Îmi era teamă că programul va fi prea solicitant pentru ei sau că nu vor avea răbdare.

 

 

Sunt fascinați de explicațiile lui Omer privind micile găuri din partea superioară a clădirilor săpate în tuf, care ar fi adăpostit, se pare, porumbei. „Pigeon holes” le spune el. Locuitorii le-au săpat special în stâncă pentru a-i adăposti, cu scopul de a aduna găinațul și a fertiliza solul cu acesta.

 

 

 

Se apropie ora prânzului și începem să simțim senzația bine cunoscută de foame. Coborâm ușor de-a lungul drumului, facem un milion de poze și suntem invitați la un prânz inedit, într-o livadă. Soarele ne mângâie fețele, vântul adie ușor și noi ne relaxăm la un Efes rece până vine mâncarea.

 

 

 

 

Cappadocia: Sobesos și baia română din secolul al V-lea

 

După prânzul inclus în costul excursiei parcă ne-a revenit cheful de drumeție. Ne îmbarcăm în microbuz și continuăm spre Sobesos, orașul vechi ce găzduiește o baie romană cu originea în secolul al V-lea, dar și numeroase morminte și mozaicuri din perioada bizantină.

 

 

Orașul antic de lângă satul Şahinefendi  este situat destul de departe de principalele atracții din Cappadocia și a fost descoperit de câțiva vânători de comori care lucrau în câmp în 2002. Astăzi este singurul oraș antic roman din Cappadocia, adus la lumină cu ajutorul cercetărilor și săpăturilor. Noi îl vizităm acum doar pentru că guvernul a tăiat fondurile pentru excavare, momentan. Lucky us!

Arheologii au descoperit clădirile Roman Bath, Agora, Bazilica. Baia Romană are un sistem propriu de încălzire centrală (sistem de încălzire în pardoseală), care poate fi văzut încă.

 

 

Agora este situat chiar lângă baie și este un centru comercial de bază din cele mai vechi timpuri.

 

 

 

Bouleterionul era ceva asemănător cu Parlamentul guvernelor contemporane și are mai multe coloane care încă mai supraviețuiesc în jurul unei clădiri în formă de dreptunghiulară.

 

 

Bazilica are cele mai bine prezervate mozaicuri din regiunea Cappadocia.

Orașul antic are un cimitir în jurul bazilicii și aici au fost descoperite o mulțime de schelete, unele dintre ele fiind expuse în unele biserici din Muzeul Goreme Open Air.

 

 

 

Cappadocia: Mustafapasa, orașul cu arhitectură otomană și greacă și Taskinpasa Medresesi (școală teologică otomană)

 

 

Încheiem o zi plină cu o vizită în orașul Mustafapasa (denumit după Mustafa Kemal Ataturk), la 6 km sud de Urgup, un vechi oraș grecesc numit Sinasos (orașul soarelui).  Ca multe alte sate mici din Turcia, Mustafapasa este adânc înfipt în istoria ortodoxă greacă, în special în anii de ocupație otomană de dinainte de războiul de independență turc (la începutul secolului al XX-lea), când turcii și grecii trăiau în armonie.

 

 

 

Cu excepția unor localnici prin piața centrală și la terase, restul oamenilor sunt turiști. Destul de gol, dar tocmai bine pentru noi să descoperim influențele arhitecturii grecești, îndeosebi la Biserica Sf. Nicolae și în fațadele unor case.

 

 

După o plimbare scurtă ne îndreptăm către Taskinpasa Medresesi și pe partea dreaptă a drumului vedem portalul grandios al unei medrese din secolul al XIV-lea (școală teologică). Înconjurat de straturile sculptate tipic arhitecturii Selçuk, portalul duce acum într-o bibliotecă modernă.

 

 

Obosiți, dar încântați de traseu, ne îndreptăm spre gazda noastră primitoare din Goreme, hotelul Tekkaya Cave. Despre hotel vom scrie ulterior într-un articol informativ despre Cappadocia, împreună cu alte sfaturi de călătorie, în special pentru familiile cu copii.

Luăm cina în Goreme la Anatolian Kitchen (pottery kebab și chicken șiș, desigur) și ne instalăm în paturile confortabile din hotel.

 

 

Cu ochii pe pereții stâncoși ai camerei și la decorațiunile specifice Cappadociei (ceramică și țesături înrămate), ne gândim deja la programul zilei următoare (Muzeul în aer liber Goreme, conurile modelate în tuf vulcanic de la Pasabaglari, atelierul de modelat în lut de la Avanos și Valea Imaginației – Valea Devrent) dar mai ales ne rugăm să putem zbura cu balonul în penultima zi, conform programării (se pare că am nimerit niște zile în care baloanele cu aer cald nu au avut voie să zboare).

Dar vom vedea! Poate Dumnezeu (sau Allah) e cu noi și avem noroc să trăim și această experiență!

 

 

Citește și celelalte articole despre experiențele noastre alături de copii in Cappadocia:

Cu copiii în Cappadocia – ziua 1: Valea Soganli, Sobesos, Mustafapasa

Cu copiii în Cappadocia – ziua 2: Goreme, Avanos, Pasabag, Valea Devrent

Caravanserai și derviși în Cappadoccia

Zborul cu balonul în Cappadocia, un vis împlinit și copii fericiți

Cu copiii în Cappadocia, ziua 3: din balon în orașul subteran Kaymakli

Cu copiii în Cappadocia: Drumeție în aer liber prin valea Ihlara

 

Următoarea plecare de grup este planificată pentru 28 Aprilie – 03 Mai 2023. Ne puteți apela cu încredere pentru informații suplimentare sau rezervări.

 

Mai multe fotografii găsiți în galeria foto de mai jos, majoritatea sunt ale noastre! Fotografiile marcate cu „Credit foto: Cătălin Nenciu” sunt făcute de prietenul Cătălin de la Travel Badgers.

Să ne citim cu drag, nu uita să ne urmăreşti pagina de Facebook, contul de Instagram şi să dai share articolului, dacă ţi-a plăcut, desigur!