Toată copilăria mea am învăţat în singurul fel cunoscut, pe de rost. Prin majoritatea materiilor am trecut mecanic, căci cine stătea să ne explice mecanismele din spatele experimentelor la fizică sau chimie? Cine ne ajuta să desluşim problemele de matematică?

Trebuia să citeşti singur în manuale, să rezolvi probleme pe care nu ţi le explica nimeni şi a doua zi aveai alte subiecte, alte probleme, alte întrebări.

Singurele materii la care învăţam cu plăcere erau istoria, geografia, literatura şi limbile străine. Acestea mi-au plăcut, însă nu am ştiut/nu am fost îndrumată să îmi dezvolt afinităţile în acest sens.

Am urât temele toată viaţa mea, cu excepţia celor la materiile menţionate. Mă întreb şi astăzi ce aş putea să scriu într-un curriculum vitae la abilităţi, căci nu prea ştiu sigur care mă definesc. Asta pentru că acum 3o de ani, când eram eu în şcoală, nimeni nu îşi punea problema să urmărească dezvoltarea copiilor după afinităţile native şi abilităţile dobândite, să îi îndrume spre cariere care li se potrivesc sau le plac.

Românii sunt oameni trişti pentru că majoritatea sunt prinşi în slujbe care nu le sunt pe plac. Care e rostul să mergi zi de zi la serviciu şi să îţi urăşti job-ul? Să te umpli de frustrări şi nervi şi să le / îi verşi în trafic, la supermarket sau familie?

Am învăţat de ruşine căci mama este învăţătoare la şcoala unde am absolvit şi eu. Nu mi-am pus problema să o fac vreodată de ruşine, trebuia să fiu printre primii în clasă. Şi dacă în primii 4 ani ea a putut să mă ajute cât de cât cu temele, după aceea am trecut la profesori şi materii cu care nu mai avusesem tangenţă.

Am învăţat mecanic şi am terminat gimnaziul cu premiile 1 şi 2, anual. Nu mi-au folosit la nimic. Am intrat la un liceu economic, la secţia turism. Aici a fost prima dată când am intrat în legătură cu viitoarea mea profesie, poate aici am îndrăgit turismul, deşi nu eram convinsă că pot face o profesie din asta. La fel ca şi în gimnaziu, am avut acelaşi sistem de predare – absorbţie informaţii multe, la finalul căruia nu m-am ales cu nimic, chiar dacă eram a doua din clasă.

Astăzi concluzionez că după 12 clase am rămas cu noţiunile de bază în materiile care mi-au plăcut şi cu nimic altceva în celelalte. Nu ştiu cum m-aş fi dezvoltat sau care ar fi fost viitorul meu crescând într-un alt sistem de învăţământ, poate unul occidental, care pune accent pe copil, pe dezvoltarea lui emoţională şi descoperirea abilitaţilor fiecăruia, a potenţialului într-un anumit domeniu.

Cu toate meditaţiile plătite cu greu de mama în clasa a douăsprezecea, am picat cu brio la Facultatea de Jurnalism şi Comunicare Publică din cadrul Universităţii Bucureşti şi m-am îndreptat către o facultate privată unde am studiat Administraţie Publică, în timp ce munceam ca să îmi pot achita taxa şcolară.

Norocul a fost ca în anul 2000, când încă nu îmi dădusem licenţa, să intru în turism, să învăţ totul de la zero. De 17 ani sunt în turism, am învăţat în practică, de cele mai multe ori singură, tot ce ştiu acum. M-am specializat cu cursuri diferite, dar abia după ce mi-am dat seama că asta este ceea ce vreau să fac, de fapt.

În speranţa că ai mei copii nu vor trece printr-un sistem educaţional tern şi unitar, care le omoară personalitatea sau aptitudinile native, i-am dat la o şcoală particulară în Bucureşti. Este ceva mai bine ca la stat, dar tot îmi pun întrebări precum:

• Le oferă o educaţie bună şi un cadru de dezvoltare centrat pe nevoile lor?
• Folosesc temele la ceva? Dacă da, când e mai bine să le facem şi cum?
• Cum pot să îi sprijin în procesul educaţional astfel încât şcoala să nu devină o povară pentru ei şi informaţiile să se asimileze natural?
• Cum îmi dau seama care e linia fină între îndrumare şi proiectarea dorinţelor proprii?
  Şi multe, multe altele.

Pentru răspunsuri la aceste multe întrebări primite de la specialişti în domeniu, precum Oana Moraru, Gaspar Gyorgy sau Carmen Lică, voi fi prezentă în 11 Iunie la evenimentul „Liber la educaţie sau educaţie la liber?”. Am şi două invitaţii pentru voi, vedeţi indicaţii la final.

Informaţii despre eveniment aveţi în pagina evenimentului aici.

Dacă vreţi să vă informaţi nu ezitaţi să vă înscrieţi, nu mai e mult până la eveniment şi preconizez că vom avea multe informaţii utile pentru noi, ca părinţi.

Mulţumesc, Mozaic Media, pentru invitaţia de a fi partener media la acest eveniment, am scormonit în nişte amintiri neplăcute de la şcoală şi abia aştept să văd ce putem face pentru a susţine un învăţământ bazat pe satisfacerea nevoilor copiilor şi dezvoltare personală!

Am 2 invitații gratuite pentru voi!

2 cititori ai blogului care vor să vină și pot ajunge la eveniment vă rog să:

1. îmi lăsați un comentariu mai jos până pe 7 iunie la sfârșitul zilei;
2. să distribuiți public articolul pe profilul vostru de Facebook ca să ajungă vestea conferinței la cât mai mulți părinți (setați postarea ca fiind publică ca să o văd și să validez participarea voastră).

Voi alege cei 2 câştigători prin tragere la sorți și îi voi anunța și aici, dar și pe pagina de Facebook a blogului până pe 8 iunie.

Succes!

UPDATE EXTRAGERE LA SORTI: Castigatoarele celor 2 invitatii la eveniment sunt: Oana Porfir si Gabriela Ciubotariu. Filmul cu extragerea pe Random.org va fi postat pe pagina de Facebook a blogului.