Blog

Jurnalul călătoriilor şi activităţilor Familiei Hai Hui

A îmbătrâni e mișto, dacă te gândești care e alternativa

12 aprilie 2018
Blogging

Distribuie articolul

Nu îmi stă în fire să fiu modestă, așa că vă spun, drept, că nu îmi arăt vârsta. Tunsoarea scurtă și tenul fără riduri mă ajută să par mai tânără decât vârsta de 29 39 de ani.

 

 

Cu toate astea, sunt realistă.  Timpul trece,  corpul se modifică, organismul nu mai are aceleași arderi, kilogramele se acumulează (muuult) mai repede decât se dau jos, încep să apară firele albe și câte un rid de expresie pe chip.

 

Aud cum trosnesc încheieturile mai ceva ca ridichile fragede mușcate cu poftă, simt cum mă fulgeră câte o durere de mijloc când fac efort (semn că nu am mai dat pe la sală de ceva timp), mă văd în oglindă, zilnic și constat, cu sentimente amestecate, că procesul de îmbătrânire a început.

 

Zice o vorbă din străini:

 

„Growing old is great – when you consider the alternative.”

 

Important nu este că îmbătrânim, asta e inevitabil. Ci cum. Când, peste ani, ne vom uita în urmă, vom realiza cât de mult ne-am iubit de-a lungul vieții (pentru că îngrijirea personală fizică, psihică și sufletească vine din iubirea de sine), ce regim de viață am dus, câte operații estetice am făcut.

 

Glumesc în privința operațiilor, desigur, deși sunt din ce în ce mai multe persoane care apelează la intervenții invazive ca să își păstreze tinerețea nemuritoare. Și ajung la o dependență de bisturiu, cosmetice din cele mai scumpe și exces de machiaj, care nu numai că nu le întineresc, dar le fac grotești, uneori.

 

 

 

 

Nu sunt adepta operațiilor estetice decât în caz de absolută necesitate (după un accident, malformații, motive medicale, etc). Nu am nimic cu doamnele care își bagă sau își scot diverse, eu nu sunt genul.

Deși bărbatul casei visează la o cupă mai mare!

La mine, nu la el!

Nu de înghețată, desigur!

 

Si eu visez să mi se topească, ca prin minune, 5 kg de grăsime din corp, dar nu mă voi tăia în veci pentru asta.  Nu îmi voi trage de ten, nu îmi voi injecta substanțe în buze, nu vreau să aud de operații, indiferent care ar fi rezultatul de după.

 

De ce aș apela la astfel de soluții chinuitoare și costisitoare când îmi pot întreține aspectul tânăr și flexibil al pielii altfel, mai sănătos și sigur? Inovațiile în domeniul cosmeticii progresează anual, există o mulțime de tratamente non-invazive și cosmetice ce pot ajuta punctual, folosite din timp și corect.

 

Idealul meu de frumusețe la bătrânețe este cel de mai jos și bag mâna în foc că o astfel de persoană voi fi peste 30 de ani (asta dacă nu îmi dă Doamne-Doamne, între timp, cu alternativa în cap!).

 

Foto: thatsnotmyagedotcom

 

Mă pregătesc fizic și psihic pentru acest proces, împăcată cu mine; vorba soțului meu: „De ce să mori bolnav, când poți muri sănătos?”. Asta până anul viitor, când schimb prefixul cu 4 și s-ar putea să mă crizez.

 

 

Ce fac eu să mă asigur că o să îmbătrânesc frumos?

 

Nu sunt sfaturi universal valabile, dar eu le aplic și (sper) îmi păstrez sănătatea, vitalitatea și mintea activă astfel încât să scriu peste 30 de ani un later edit la acest articol și să spun: Well done, kiddo!

 

Mă iubesc pe mine însămi!

Să nu credeți că a fost ușor, a fost ceva terapie la mijloc ca să mă accept și iubesc așa cum sunt. Prin urmare îngrijesc, pe cât pot, corpul ăsta care mă poartă prin viață și chipul ăsta pe care îl scot în lume.

Pentru corp folosesc lapte de corp, gomaj, fac întreținere lunară la salon (a se citi defrișare).

Pentru față folosesc apă micelară pentru demachiere / curățare și creme antirid,  recent am descoperit  fiolele cu acid hialuronic și vitamina C Gerovital H3 Hyaluron C, am dat gata o cutie și am refăcut stocul cu o comandă de Paște (că au avut 20% reducere de sărbători).

 

Părul îl tund periodic, mi s-a spus în mod repetat că această tunsoare scurtă mă avantajează, așadar nu o voi schimba prea curând.  Nu îl vopsesc (cu excepția unor șuvițe care maschează firele albe), deci nici nu prea îl ard, motiv pentru care nu folosesc nici măști și creme de întreținere pentru păr.

 

 

Am un regim de viață echilibrat!

Mănânc, cu preponderență, sănătos dar mai am momente când trișez. Da, aspectul fizic influențează părerea despre sine, când kilogramele se acumulează e un semnal că am avut o perioadă mai grea și că ar trebui să iau măsuri. Ca acum, de exemplu!

Ideal ar fi să îmi mențin stilul de viață și regimul alimentar tot timpul, însă sunt o pofticioasă și ador micile plăceri ale vieții care îngrașă (dulciuri, pâine, carbohidrați). Așa că țin un echilibru in alimentație, atât pentru siluetă, dar mai ales pentru sănătate.

 

 

Aceeași poveste și cu sportul, mă ajută să mă simt bine, să îmi mențin organismul tânăr, însă nu sunt constantă. Dar știu când trebuie să revin la sală și o fac. În plus, cei doi băieți mă țin ocupată cu diferite activități fizice.

 

Fac ce îmi place cât de des pot!

Citesc, dansez, socializez, călătoresc, merg la cumpărături, gătesc, ies la teatru sau film, mă joc, scriu, fotografiez, cânt, învăț, îmi ajut semenii, iubesc.

Probabil că peste 30 de ani voi avea mai mult timp liber să fac mai des toate aceste activități care îmi plac, dar cine știe ce îmi rezervă viitorul? Niscaiva nepoți?

 

Promit să editez articolul peste 30 de ani și să pun o poză cu mine de atunci.

 

 

Articol scris pentru Proba 16 – Spring SuperBlog 2018, pentru sponsorul Farmec, care a lansat produsele din noua gama Gerovital H3 Hyaluron C ce promit (și livrează) efecte antirid, de umplere a ridurilor, efecte hidratante și de protecție a pielii, disponibile în toate supermarketurile, hipermarketurile și magazinele de profil din țară, precum şi în magazinele de brand Gerovital și online, pe farmec.ro.

Spune-mi în comentarii, tu ce ritual de îngrijire ai? Ce înseamnă pentru tine să îmbătrânești frumos?

Distribuie articolul

Comentarii