Sar din pat, ca ars, când aud cocoșul cântând. E prima mea zi de lucru la MorcoLevel, intru ca Junior Testing Assistant.

Mă dezbrac rapid de pijamaua albă cu motive colorate (niște omuleți mici, ce credeți?), mă spăl pe dinți, pe bot și în urechi, îmi pun jacheta mea albastră și  o tai spre corporație.

 

Am un noroc proverbial, așa am pus laba și pe jobul acesta. Vorba ceea:

„Fă-mă, mamă, cu noroc și m-azvârle apoi și-n foc!”

 

Mă apropii de clădirea înaltă, cu ziduri de sticlă și birouri deschise și mă simt deja al locului. Sentimentul mi se adâncește când paznicul – mistreț mă salută și liftierul – zebră îmi ține liftul ca să urc în cubul ticsit de animale și păsări plictisite.

 

„La etajul 18, vă rog!” adaug răspicat, din fundul liftului.

„Ah, mergi la Morcolevel?” întreabă un bursuc bondoc căruia îi zâmbesc ochii. „Înseamnă că vom fi colegi! Salut, eu sunt Bernard Bursucul!”

„Peter Iepurașul!” salut, la rândul meu.

„O să îți placă la noi, fiecare zi e o nouă aventură!”

„Sunt sigur, Bernard, eu sunt foarte prietenos! Nu sunt eu prea deștept, dar am alte calități. Știi cum e? Inteligența mă urmărește, dar eu sunt mai rapid!” adaug, în hohotele celor din lift. Am spart gheața, răsuflu ușurat.

 

„Hei, Peter, nu zi hop până n-ai sărit pârleazul!” îmi șoptesc printre mustăți, încercând să îmi domolesc optimismul debordant.

 

Bernard Bursucul îmi prezintă colegii cu care voi lucra: Matilda Vulpea (de la Vânzări), Mihail Ratonul (de la Tehnic) și Valerică Leneșul (de la Contabilitate). Îmi iau în primire biroul, fac o tură cu scaunul rabatabil pe culoar și văd unde e baia și automatul cu snack-uri, când aerul devine instantaneu irespirabil. Pe etaj totul pare că a încremenit, doar o muscă bâzâie enervant deasupra tuturor.

 

„Bernard, ce se întâmplă? De ce tace toată lumea? Ce e duhoarea asta?”

„E șeful ‘ăl mare, Vasile Sconcsul! Are biroul în capătul culoarului! Dacă vorbește cu tine și te întreabă ceva, să nu te uiți în ochii lui, că e de rău. I se pare că îl sfidezi, se supără și face ca trenul! Nu mai spun ce esențe emană pe aici!”

 

De noi se apropie o iepuroaică drăguță foc, cu un deux-piece roz, un botic rujat, gene mari rimelate și o fundă uriașă, fucsia, la urechi.

„Tu trebuie să fii Peter! Ești sub mine, drăguțule!”

„Sub tine, pe tine, cum vrei, iubito!”

„Peter, nu ți-e rușine? Sunt șefa ta directă! Îmi raportezi direct mie!”

„Mă scuzați, domnișoară…”

„Callie! Senior Testing Manager!” adaugă ea, îndepărtându-se cu urechile albe fluturând în vânt.

„Bernard, puteai să mă avertizezi și tu cumva!”

„Când, frate? Că n-am mai apucat, cred că îi turnai și 10 iepurași până apucam eu să scot o frază!”

 

Simțindu-mă cu musca pe căciulă, tac și mă apuc de treabă. Testarea calității morcovilor este o treabă serioasă.

 

„Lasă că o dau eu pe Callie Iepuroaica pe brazdă! Am un farmec excepțional, un simț al umorului bine dezvoltat și nici urât nu sunt!” gândesc, în timp ce ronțăi de zor. Mai un morcov, mai o apă, mai un telefon, mai un raport, timpul trece și simt cum mă mănâncă în dos să merg la bucătăria biroului.

 

Marfă: o cafetieră plină ochi cu cafea, un storcător de fructe și legume, un frigider burdușit. Văd un pahar plin de suc pe blat și îl beau. Dacă nu scrie nimic pe el, stă acolo singurel, înseamnă că nu-i al cuiva anume, nu? Deschid ușa de la frigider, văd o salată verde superbă și mă apuc de ronțăit. Diversific meniul, doar n-oi testa morcovi toată ziua!

 

Mă întorc la birou și după câteva minute aud un urlet prelung și putoarea se învăluie ușor către biroul meu.

 

„Cine a îndrăznit să îmi bea sucul și să îmi mănânce salata?” se înfățișează chiar lângă mine Vasile Sconcsul.

 

Tac ca porcu-n păpușoi. Bernard Bursucul e lângă mine și mă ciupește de o pulpă de cred că îmi face vânătaie.

 

„Eu, să trăiți! Am crezut…”

„Ce-ai crezut, urecheatule? Că vii aici și faci ce vrei? Să nu te mai atingi în veci de sucul și salata mea! Crezi că iubițica mea, Callie, le pregătește zilnic pentru mocofani ca tine?”

 

Pfff, sinapsele fac niște legături, mor niște speranțe, încerc să nu ridic ochii din pământ, așa cum m-a învățat Bernard.

 

„Iertați-mă, vă rog, nu o să se mai repete! Nu am știut că sunt ale dumneavoastră!”

„Păi sigur că nu se va mai repeta! Pentru că ești concediat!”

„Dar, domnule….”

„Afară! Acum!” urlă sconcsul și duhoarea se răspândește în tot etajul.

 

Apuc să îmi strâng lucrurile și o tai spre lift, unde mă prinde din urmă Bernard, complice și îmi spune:

„Vino mâine, urci la etajul 17, te bag la firma unui prieten, la SaladBar! Numai întreabă de Țepy Ariciul și rezolvăm. Salut!”

 

V-am spus că sunt un norocos, nu? O ușă se închide, un etaj se deschide. Sper doar să îmi țin morcovii, salatele și vorbele în frâu!

 

De n-o merge cu salatele, mă mut la țară, sigur acolo viața e mai liniștită!

Până una-alta, fug acasă să umflu perna.

 

 

Acest articol este scris, cu imaginație, pentru proba 11 de la Spring SuperBlog 2018 – Peter Rabbit – Aventuri din (i)realitate.

 

Filmul de animație “Peter Rabbit” / “Peter Iepurașul” ce va fi lansat în cinematografele din România astăzi, 30 martie 2018, prezintă disputa lui Peter, un iepuraș drăguț și deloc ranchiunos, cu vecinul Thomas McGregor. De fapt, este o luptă pentru controlul asupra mult râvnitei grădini de legume. În plus, Peter vrea să câștige afecțiunea din partea vecinei iubitoare de animale.

Noi abia așteptăm să mergem să îl vedem, trailerul e super simpatic!

 

 

Poţi oricând să îmi lași feedback-ul tău despre povestea imaginată de mine sau despre film într-un comentariu.

Să ne citim cu drag, nu uita să ne urmăreşti pagina de Facebook, contul de Instagram şi cel de Twitter.