Blog

Jurnalul călătoriilor şi activităţilor Familiei Hai Hui

Cum se face echivalarea diplomei de Cambridge pentru Evaluarea Nationala

9 aprilie 2024
Recomandări

Distribuie articolul

Am început aventura numită Evaluarea Națională 2024 cu Ionuț, elev în clasa a opta, în pregătire pentru admiterea la liceu. Și după ce vom scăpa la final de Iulie 2024 cu câteva mii de neuroni mai puțin, o luăm de la capăt din toamnă, cu Andrei. 🙂

Dacă ai copilul în sistemul de stat și nu ai parte de un diriginte care stă foarte bine pe comunicare, ghinionul tău!

Trebuie să te interesezi din diverse surse ce trebuie să faci, care e calendarul admiterii, ce e cu opțiunile de liceu și repartizarea computerizată, când se dau testele de aptitudini pentru profilele speciale, cum se face echivalarea diplomei de Cambridge (dacă o aveți deja) cu proba de limba engleză.

 

Probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă

 

Începem cu verificarea cunoștințelor de limba engleză pentru clasele de bilingv, în cazul în care copilul tău dorește să studieze la un liceu în limba engleză. Sunt două opțiuni prin care se poate face asta:

  1. Copilul a urmat sau urmează cursurile unui centru acreditat Cambridge , a dat un examen, în urma căruia primește un certificat Cambridge.
  2. Copilul va da examenul organizat de stat în centrele de examinare.

Sigur că dacă nu ați putut trimite copilul la un curs de limba engleză din varii motive (personale, financiare, etc), dar el are o înclinație către limbile străine, puteți încerca înscrierea la pretestarea în centrele organizate de stat pentru admiterea la liceele cu clase bilingve (vă las mai jos calendarul și procedura).

 

Calendar probe de aptitudini 2024

 

13 – 15 mai 2024 Eliberarea/Transmiterea anexelor fişelor de înscriere pentru elevii sau absolvenţii care doresc să participe la probe de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă

16 – 17 mai 2024 Înscrierea candidaţilor pentru probele de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă

NOTĂ: Documentele necesare pentru recunoașterea și echivalarea rezultatelor obținute la examene cu recunoaștere internațională pentru certificarea competențelor lingvistice în limbi străine cu proba de verificare a cunoștințelor de limbă modernă pentru admiterea în clasele a IX-a cu program bilingv de predare a unei limbi moderne de circulaţie internaţională pot fi depuse la unitatea de învăţământ de provenienţă până la data de 27 mai 2024.

21 – 24 mai 2024 Desfăşurarea probelor de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă

27 mai 2024 Comunicarea rezultatelor la probele de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă

Depunerea contestaţiilor la probele de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă (dacă există prevederi metodologice privind contestarea probelor)

31 mai 2024 Comunicarea rezultatelor finale, după contestaţii, la probele de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă

Transmiterea către comisia de admitere judeţeană/a municipiului Bucureşti a listelor cu rezultatele finale la probele de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă, prin completarea acestora în aplicația informatică centralizată

3 – 4 iunie 2024 Ridicarea/Transmiterea anexelor fişelor de înscriere de la unităţile la care candidaţii au susţinut probele de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă

14 iunie 2024 Depunerea/Transmiterea anexelor fişelor de înscriere ale candidaţilor care au participat la probele de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă, la unităţile de învăţământ de proveniență

20 iunie 2024 Transmiterea de către comisiile de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti, în format electronic, către Centrul naţional de admitere a listei candidaţilor care au promovat probele de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă şi a rezultatelor acestora la probe, prin introducerea și confirmarea finalizării introducerii acestora în aplicația informatică centralizată.

 

 

 

Dacă vrei să eviți asta, poți face echivalarea diplomei de Cambridge, doar trebuie să plimbi niște hârtii. Se echivalează direct cu nota 10.

Ministerul Educației a anunțat condițiile în care se face echivalarea rezultatelor obținute la examenele cu recunoaștere internațională și a rezultatelor la olimpiadele naționale. Potrivit legii, depunerea solicitării pentru echivalare se face până în 27 Mai 2024, astfel: ”Solicitarea recunoașterii și echivalarii și depunerea documentelor pentru echivalarea rezultatelor obținute la examene cu recunoașterea internațională și a rezultatelor la olimpiadele naționale cu «Proba de verificare a cunoștințelor de limba modernă pentru admiterea în clasele a IX cu predare a unei limbi moderne în regim bilingv»”, se arată conform Ministerului Educației.

 

 

Ce examene de limbă pot fi echivalate?

În cazul în care copilul tău a urmat cursuri de limba engleză Cambridge, trebuie să știi că promovarea examenului Cambridge echivaleaza proba de engleză pentru:

  • clasa a 5-a Intensiv Engleză (YLE Movers și Flyers);

  • clasa a 9-a Bilingv Engleză (KET, PET);

  • Bacalaureat (PET, FCE, CAE);

Băieții noștri au urmat în ultimii ani cursuri de limba engleză la Flying Colours, iar despre experiență noastră cu ei am povestit pe larg aici: Experiența noastră la cursurile de engleză Flying Colours, nivele examen Cambridge, echivalare

 

În acest moment, Ionuț a încheiat modulul B2 First (a obținut 175 puncte din 190) – practic cu acest certificat el poate face echivalarea examenului de limba engleză la Bacalaureat deja; Andrei a completat modulul B1 Preliminary și acum studiază modulul B2 First (va da examen anul viitor).

 

 

Uitați o mostră de drăgălășenie, un bilețel de teacher Maria pentru Andrei, la finalul anului trecut, înaintea examenului pentru B1 Preliminary:

„Dear Andrei,
You’ve done an amazing job this year and you’ve shown yourself that English isn’t as difficult as it’s thought to be. I’m 100% sure that you’ll do the same at the exam. Just remember what we’ve talked in class and focus. I believe in you and I know you’ve got this!”

 

 

Echivalarea diplomei de Cambridge la admiterea în clasa a V-a, a IX-a sau la Bacalaureat

 

Recunoscute in peste 12.000 de universitati, colegii, organizatii si institutii guvernamentale din intreaga lume, certificatele Cambridge sunt folosite si in sistemul educational din Romania la examenele de admitere.

Pentru admitere in clasa a V-a cu predare in limba engleza intensiv, scolarii care detin un certificat Young Learners cu minim 11 scuturi (Scutul este emblema Cambridge English) fie la examenul A1 Movers fie la examenul A2 Flyers, nu vor mai fi nevoiti sa sustina proba de engleza la admitere.

Pentru echivalare, candidatii trebuie sa obtina 4 scuturi la doua competente, respectiv 3 scuturi la o competenta lingvistica a examenului Cambridge. Certificatele A1 Movers sau A2 Flyers, cu minim 11 scuturi (din maxim 15), vor echivala cu nota 10, proba de engleza a examenului de admitere in clasa a-V-a.

 

Certificatele Cambridge English obtinute prin promovarea examenelor: A2 Key / A2 Key for Schools si B1 Preliminary / B1 Preliminary for Schools sunt recunoscute la admiterea in clasa a IX-a cu program bilingv de predare intr-o limba moderna si corespund notei 10.

 

Toate certificatele Cambridge English incepand de la B1 Preliminary / B1 Preliminary for Schools si pana la C2 Proficiency echivaleaza proba de competenta lingvistica de la Bacalaureat.

Exista mai multe tipuri de examene recunoscute de Ministerul Educatiei din ROMANIA ca echivalente cu aceasta proba pentru finalizarea liceului:

  • IELTS (International English Language Testing System),
  • PET (B1 Preliminary),
  • PET for Schools (B1 Preliminary for Schools),
  • FCE (B2 First),
  • FCE for Schools (B2 First for Schools),
  • CAE (C1 Advanced),
  • CPE (C2 Proficiency).

 

Cum se procedează pentru echivalare (de la Laura Frunza citire

care a trecut anul trecut prin această procedură cu fiica ei)

  • profesorul de la școală întreabă copiii cine are diplomă Cambridge și solicită copie (și originalul, pentru validare)
  • faci o cerere pentru a ți se elibera o hârtie pe care o duci la unul dintre centrele de examen ca să te înscrii la examen.
  • te duci și stai la coadă pentru a depune: anexa primită de la școală, o cerere care se completează pe loc, copie după CI elev.
  • copilul nu se prezintă la examen.
  • se afișează rezultatele cu echivalare nota 10 pentru diplomă Cambridge.
  • te duci și ridici anexa pe care o duci la școală. Anexa rămâne la școală și nu o primești împreună cu dosarul pe care va trebui să-l duci ulterior la liceu, însă este introdusă în sistem și dacă treci la repartiție codul unei clase cu profil bilingv, va fi luată în calcul. Dacă nu ai anexa, calculatorul va sări peste codul respectiv, înlocuindu-l cu trei de X.

 

 

Flying Colours, centru acreditat Cambridge, este Centru Oficial de Pregătire și Pretestare pentru examene Cambridge cu experiență vastă (în 15 ani de activitate au avut aproape 5.000 de cursanți) și profesori dedicațispecializați în metode moderne de predare și învățare. Las aici câteva avantaje pe care le-am urmărit noi în alegerea centrului de limba engleză (pentru că suntem extrem de mulțumiți cu acest centru):

  • Cursurile se pot desfășura atât online, cât și offline, copiii socializează cu colegii de la curs, se pune mare accent pe interacțiunea dintre ei, conversații, jocuri.
  • Sediul este central, în Piața Romana, pentru noi e un mare plus căci se ajunge rapid cu mașina personală sau cu metroul.
  • Evaluează gratuit nivelul de engleză al copilului, îl încadrează într-o grupă potrivită, nu numai pe criterii de cunoștințe în limba engleză, dar și în funcție de vârstă sau personalitate, oferă feedback constant și vorbesc permanent în engleză cu copiii.
  • Băieții mei au o relație excelentă cu teacher Maria si teacher Ruxi.
  • Au prins drag de citit în limba engleză, în urma unui joc de lectură inițiat de teacher, în fiecare săptămână primesc câte o carte pe care trebuie să o citească, după care fac schimb cu alt coleg, astfel încât până la finalul cursului, în vară, le vor fi citit pe toate.
  • Teacher i-a încurajat să urmărească filme cu subtitrarea în limba engleză, ca să facă diferența între cuvântul rostit și cel scris, să urmărească și să se corecteze acolo unde greșesc. De asemenea, le-a spus că pot practica karaoke cu versuri în engleză.
  • Flying Colours este un centru de testare premiat Cambridge în cadrul competiției naționale Preparation Centre Awards, cu 100% promovabilitate totală în anii 2016-2023 pentru examenele Cambridge YLE, KET, PET, FCE, CAE, IELTS.
  • Oferă cursuri pe grupe de vârstă: preșcolari (4-6 ani), copii clasele I-IV (7-10 ani), copii clasele V-VIII (11 – 14 ani), adolescenți (15-18 ani) și adulți (19+ ani)

 

Biletele atasate diplomelor de participare la cursuri, de incurajare pentru examenul ce urma sa vina.

 

În încheiere vă las încă un citat, ca să vedeți blândețea din raportul progresului lui Ionuț de la profesoara lui de la Flying Colours:
Ionut is an exceptionally intelligent student who has consistently demonstrated great ability and potential. His strongest asset lies in his adeptness at applying vocabulary and grammar items accurately and proficiently.
Ionut consistently excels in the Use of English section of the exam, showcasing his command of these language components.
While Ionut’s performance in many areas of English is exemplary, there is room for growth in his writing skills. I have noticed that he sometimes struggles to incorporate the feedback given to him and may lose sight of the task at hand. With a little more concentration and attention to detail, I am confident that Ionut will make significant progress in his writing abilities.
By consistently applying his exceptional abilities to all aspects of the English language, including his writing skills, I have no doubt that Ionut will continue to achieve great success.

 

Acum, cu Dumnezeu înainte! Măcar cu echivalarea probei de engleză scăpăm rapid, urmează testele de foc la limba română și matematică și înscrierea codurilor. Vă țin la curent cu stadiul procedurilor!

 

Să ne citim cu drag, nu uita să ne urmăreşti pagina de Facebook, grupul de Facebook Călătorii cu copii, contul de Instagram şi să dai share articolului, dacă ţi-a plăcut, desigur! 

 

Galerie foto

Distribuie articolul

Comentarii