„Un grup de bărbaţi de staturi impresionante şi căutături voit fioroase execută o serie de mişcări care seamănă mai mult cu un kata de karate, decât cu un dans tribal. Fizionomii agresive, dar fascinante, mişcări sacadate dar armonioase şi mai presus de toate un spirit nevăzut care animă şi susţine acest dans ritualic unic. De la războinicii Māori de odinioară, adevăraţi stăpâni ai nesfârşitelor întinderi albastre ale Pacificului de Sud, până la celebrii All Blacks, echipa naţională de rugby a Noii Zeelande, dansul Haka a însufleţit tradiţii, pasiuni, emoţii şi identităţi, dând astfel formă uneia dintre cele mai intense şi originale forme de expresie a spiritului uman!” Nicu Pârlog, „Haka: în spiritul viu al maorilor”

 

În pauza de prânz a unei banale zi de muncă, dau peste articolul scris de Nicu Pârlog in 2013 şi instantaneu mă cuprinde dorinţa de a afla mai multe, mult mai multe informații despre ritualul practicat de echipa de rugby a Noii Zeelande.

 

 

Citesc, deschid altă pagină de internet, dau search pe google, intru pe wikipedia, citesc iar. Din link în link întâlnesc Māori, citesc despre istoria Noii Zeelande şi caut fotografii din aceasta ţară atât de îndepărtată ca distanţă, cultură și mentalitate.

 

 

Noua Zeelandă, leagănul populației și culturii Māori

 

Încă de la trilogia „Stăpânul Inelelor”, de când am aflat că majoritatea scenelor din exterior sunt filmate în Noua Zeelandă, m-am îndrăgostit de peisajul extraordinar al acestei ţări. Faptul că se află la celălalt capăt al Pământului nu face decât să îmi sporească dorinţa de cunoaştere.

 

 

Pornesc de la articolul despre haka, acest dans ce pare agresiv, efectuat de un grup, cu mişcări viguroase, cum ar fi pălmuirea mâinilor pe lângă corp sau bătăi puternice din picioare, cuvinte scandate, chiar strigate pe alocuri, însoţite de contorsiuni faciale (arătarea albului ochilor şi scoaterea limbii). Îmi pare un dans al sălbaticilor, total absurd, de neînţeles.

 

Însă subiectul mă prinde, ajung rapid să citesc despre istoria Noii Zeelande, despre cultura Māori, despre tradiţiile şi religia acestei populaţii care a rezistat, de-a lungul timpului, cotropirii europenilor, păstrându-şi intacte moştenirea şi obiceiurile.

 

Îmi doresc să ajung acolo, acasă la ei, să văd cu ochii mei dacă peisajele alea de vis sunt reale sau prelucrate, să văd cum sunt oamenii, să iau contact cu localnicii şi să înţeleg mai multe despre această ţară fascinantă.

 

 

 

Pasul 1 – planificarea unei vacanţe speciale într-o destinație specială

 

Mi se reactivează microbul călătoriilor (între noi fie vorba, nu trece decât la încheierea unei călătorii, dar pentru puţin timp, după care revine mai acut) şi încep să visez la această destinaţie exotică pentru mine, care continuă să mă intrige.

 

Dar o locaţie specială necesita consultanţă din partea unui specialist, CND Vacanţe Speciale. Ştiu că ei sunt printre cei la care poţi apela atunci când ai nevoie de o vacanţă ALTFEL, sunt renumiţi că promovează destinaţii speciale pentru vacanţe speciale.

 

 

Nu găsesc destinaţia asta pe pagina lor de internet, dar îi contactez pentru că ştiu că mă pot consilia şi sprijini cu itinerariul şi rezervările. Imediat ce le spun că vreau să îmi facă un program personalizat şi că doresc să fiu însoţită de familie (soţul şi cei doi copii şcolari), consultantul lor îmi sugerează cea mai bună variantă de călătorie pentru noi, o croazieră cu oprire în multe porturi din Noua Zeelandă.

 

Fiordurile Neozeelandeze, Dunedin, Akaroa, Tauranga, Wellington, Bay of Islands, Auckland – sună grozav! In plus este mai uşor din punct de vedere logistic când eşti cu copii mici (călătoreşti noaptea cu vaporul, vizitezi destinația in timpul zilei).

 

Sigur, putem să lăsăm copiii acasă. Dar noi asta vrem să le lăsăm moştenire, amintirile frumoase, educaţia care vine şi din călătorii, timpul petrecut împreună.  De când avem copiii, varianta aceasta iese din discuţie.

 

Altă variantă ar fi să mai stăm vreo 15 – 20 de ani până vor fi pe picioarele lor, la casele lor, iar noi, proaspăt pensionați, să ne plimbăm şi vizităm pe îndelete. Carpe diem! Cine îmi poate spune ce va fi peste 5 ani sau 15?

Îmi place să trăiesc viaţa în prezent, să călătoresc şi să descopăr locuri şi culturi noi, destinaţii mai puţin accesibile, acum. Să mă bucur de ele, să îmi umplu sufletul de frumos şi mintea de cunoştinţe acum, nu mai târziu.

 

 

 

Pasul 2 – Carpe Diem, la Māori acasă!

 

 

Trei ani mai târziu de la citirea articolului, descopăr istoria populaţiei Māori, la ea acasă, în sud-vestul Oceanului Pacific.

Cobor de pe vapor şi îmi imaginez cum debarcau Māori din waka (canoe ce găzduia până la 70 de războinici) între secolele al XIII-lea şi al XV-lea, veniţi din Polinezia.

 

 

Văd cu ochii minţii cum Māori descoperă teritoriile bogate, cum se împart în triburi (iwi), sub-triburi (hapu), oamenii ai munţilor (maunga) sau ai râurilor (awa), cum îşi construiesc colibele şi încep să facă agricultură, cum încep vânătoarea marilor păsări moa (care în scurt timp au dispărut), cum pleacă să se războiască cu alte triburi şi să le cotropească teritoriile.

 

Port după port, oraş după oraş, descopăr influenţa Māori în bucătăria locală, în limbă, în tradiţii şi locuri devenite atracţii turistice de renume.  Încep să înţeleg dinamismul relaţiilor sociale între Māori şi Pakeha (termenul maori ce desemnează populaţia de origine europeană) şi cum s-au schimbat aceastea de-a lungul timpului.

 

Ghizii din fiecare loc mai completează o piesă din puzzle-ul acestei culturi, aflu că în prezent sunt aproape 700.000 de Māori în Noua Zeelandă, unul din şapte locuitori este de origine Māori.

 

 

Aflu despre Tratatul de la Waitangi de la 1840, documentul lor constituţional, semnat de căpeteniile Māori şi reprezentanţii coroanei britanice, despre cum populaţia Māori încearcă (în tribunale) încă de la începutul secolului XX să îşi recapete teritoriile confiscate de europeni.

 

Mă întreb, cu fiecare om pe care îl întâlnesc, în cazul în care are nuanţa pielii mai închisă, dacă este un descendent Māori. Nu toţi au tatuajele şi fizionomia pe care le-am văzut în fotografii sau la televizor.  Când îi întâlnesc, în sfârşit, femei, bărbaţi sau copii, îmi mai demontează o prejudecată. Nu sunt sălbatici (sau nu mai sunt), din contră, sunt prietenoşi şi vor să te ajute.

 

 

Descopăr că aşa le este felul, vine din civilizaţia lor străveche, din obiceiuri – Tikanga, pe care este bine să le cunosc, dacă vreau să vizitez vreo marae (şi vreau, cu siguranţă). Marae este o casă de ceremonii, loc de întâlnire şi un punct esenţial pentru viaţa socială, culturală şi spirituală a comunităţii Māori.

 

Tikanga presupune două componente: Manaakitanga (ospitalitate şi bunătate, conceptul de a avea grijă de oaspeţi) şi Kaitiakitanga (un puternic simţ al respectului şi protejării mediului înconjurător, cu concepte înrudite precum mana = putere spirituală, tapu = restricţii pentru protecţia mediului şi mauri = forţa vieţii).

 

 

 

Cel mai mult intru în contact cu cultura Māori în Bay of Plenty, când ancorăm la Tauranga.  Vizitez un parc geotermal (cu gheizere, nămol şi păsări kiwi), Te Puia din Rotorua, dar abia aştept spectacolul cultural Māori, desfăşurat în marae.

 

 

Spectacolul este fascinant, femeile şi bărbaţii tatuaţi mă încarcă cu energia lor, apreciez kapa haka (spectacolul haka de grup), dar cel mai mult îmi place cântecul de dragoste pe care fata cea mai frumoasă îl cântă.

 

 

Un video scurt, de un minut jumătate:

 

După spectacol aflu mai multe despre haka, acest strigăt de război tradiţional ancestral, în care mâinile, braţele, picioarele, vocea, ochii, limba şi corpul ca un întreg se combină pentru a-şi exprima provocarea, nervozitatea,  curajul, bucuria sau alte sentimente relevante pentru scopul ocaziei.

 

Epilog: Trebuie să vorbeşti din tot trupul tău!

 

Când am privit doar cu ochii, la birou, ca un necunoscător, bâţâiala continuă mi-a lăsat impresia unor strâmbături groteşti, absurde, ochi bulbucaţi, gata să iasă din orbite, palme care lovesc coapsele, coatele şi trupul, într-o mişcare agresivă ilogică.

 

Un mare maestru al acestui dans, pe numele său Henare Teowai, a fost întrebat pe patul său de moarte despre arta şi esenţa finală a dansului haka. Ridicându-se cu ultimele puteri, bătrânul a răspuns:

 

„Kia korero te katoa o te tinana”– Trebuie să vorbeşti din tot trupul tău!

 

Văd acum dansul cu sufletul şi mintea, în marae, ascult explicaţiile ghidului şi îmi revin în minte pasajele articolului scris de Nicu Pârlog:

„Este disciplinat, dar emoţional, este agresiv, dar prietenesc. Mai mult decât orice alt aspect trăit al culturii maori, acest dans complex exprimă vigoarea, pasiunea şi identitatea celor care l-au creat şi îl practică şi în prezent.”

 

 

Acesta text este scris pentru Proba 8 din Spring SuperBlog 2018 – Călătoria ca inițiere, drum spre cunoaștere, la provocarea sponsorului CND Turism – Vacante Speciale.

Fotografiile nemarcate sunt din arhiva personală a Familiei Hai Hui.

Poţi oricând să îmi lași feedback-ul tău într-un comentariu.

Să ne citim cu drag, nu uita să ne urmăreşti pagina de Facebook, contul de Instagram şi cel de Twitter.