Tu cum stai cu fibra? OptiFibre, un produs natural, 100% vegetal, recomandat tuturor
Distribuie articolul
Cu ceva timp în urmă ne-am relaxat în familie pe malul lacului Băneasa, la evenimentul de lansare al OptiFibre la care am fost invitaţi. Ni s-a dus buhul că încercăm să avem un stil de viaţă sănătos, facem sport (mai mult el), mâncăm lucruri sănătoase (tot mai mult el), păstrăm un echilibru în tot ce facem (mai mult eu).
Despre OptiFibre am aflat în tabăra Biz Social Media Summer Camp din luna Iunie, brandul Nestle a fost prezent în tabără şi au avut chiar şi o activare drăguţă. Nu mai spun că am avut norocul să îmi pice la lucrul pe echipe brief-ul… OptiFibre.
Ce vreau să subliniez e că deja am testat produsul (#peburtamea), ştiu câteva informaţii despre el, nu mă apuc să îl recomand aiurea în tramvai.
Nu aş fi făcut-o, oricum, dacă nu aş fi fost adepta ştiinţei care ne poate face viaţa mai uşoară, iar un produs cu atributele OptiFibre era necesar pe piaţa din România.
Unde eraţi acum 10 ani când, gravidă fiind cu Ionuţ, mâncam prune uscate înmuiate în apă, tărâţe cu miere şi o tonă de fructe crude, după care dădeam gata pahare cu lapte bătut?
Ce e OptiFibre şi pentru ce este recomandat?
Un produs 100% de origine vegetală, sub formă de pudră solubilă, OptiFibre provine din guma de guar parţial hidrolizată (Partially Hydrolyzed Guar Gum = PHGG), care este o fibră naturală, solubilă, non-vâscoasă.
Produsul are efect prebiotic şi se adresează persoanelor cu disfuncţii ale tranzitului intestinal, în special celor care suferă de constipaţie, având efecte de reglare a tranzitului în mod natural.
Ce mi se pare foarte tare este că se recomandă inclusiv femeilor însărcinate (numai eu şi alte milioane de femei ştim ce înseamnă constipaţia pe sarcină!!!), dar şi copiilor cu vârsta de peste 3 ani. Tocmai pentru că este un produs natural, dintr-un singur ingredient, 100% de origine vegetală!
OptiFibre la nivel mondial
Pudra OptiFibre este un produs unic, natural, produs de Nestle Health Science, nu conţine gluten, aditivi, arome sau îndulcitori artificiali.
OptiFibre are efecte dovedite clinic (sunt peste 50 de studii clinice în peste 25 de ani, de când s-a produs PHGG).
Anda Stănculescu, Business Development Manager la Nestlé Health Science spune despre OptiFibre că este „un produs cu rol terapeutic în nutriție, ce are efect la nivel fizic, datorită proprietăților sale prebiotice, care ajută la reglarea trazitului intestinal, efect ce conduce inevitabil la o stare psihică pozitivă și la un stil de viață sănătos.”
Cum se administrează OptiFibre?
Poate fi administrat pe termen lung, fără efecte adverse. Doza recomandată este de la 1 la 5 măsuri pe zi, exista o schemă de administrare.
Nu are absolut deloc gust sau miros, se dizolvă complet în alimente moi sau lichide (nu este recomandată dizolvarea în lichidele carbogazoase), fără a afecta gustul sau schimba textura acestora.
Poartă oversize de plăcere, nu de nevoie!
Iubesc hainele oversize! Mă simt mai bine când nu am ceva mulat pe mine, când ascund burta sau şoldurile împlinite sub o cămaşă / rochie largă. Acesta a fost și conceptul prezentării de modă susţinute cu ocazia lansării OptiFibre.
La evenimentul de lansare al produsului în România, pentru susținerea beneficiilor OptiFibre, designerul Wilhelmina Arz a creat special „Colecţia OptiFibre”, o colecție de rochii ce conturează povestea cotidiană a femeilor de pretutindeni.
Colecţia OptiFibre doreşte să încurajeze femeile să se simtă bine în pielea lor și să adopte stilul oversized de plăcere şi nu de nevoie.
Dr. Mihaela Bilic, prezentă la lansare, ne-a vorbit despre fibrele solubile şi insolubile, din ce alimente le putem lua, despre beneficiile unei alimentaţii bogate în fibre, dar şi despre posibilitatea suplimentarii aportului zilnic prin aceasta pudră, atât pentru adulţi, copii peste 3 ani şi femei însărcinate sau care alăptează, ajutând la reducerea balonării şi susţinând un tranzit intestinal sănătos.
Perioada sarcinilor a fost extrem de frumoasă pentru mine, m-am bucurat cu adevărat de ea, însă m-aş fi lipsit cu bucurie de constipaţia aferentă!
Am încercat toate remediile din moşi – strămoşi, tot a fost crunt! Mi-aş fi dorit ca la vremea aceea să existe un astfel de produs, de aceea am vrut să vă dau de veste despre el.
Şi dacă voi aveţi un tranzit intestinal normal şi sănătos (fericiţilor!), sigur informaţia ajută pe soţia / soţul / mama / sora voastră, aşadar nu o păstraţi doar pentru voi!
Sănătate, că-i mai bună decât toate!