Blog

Jurnalul călătoriilor şi activităţilor Familiei Hai Hui

Copilul tău poate învăța programare acasă cu ajutorul LOGISCOOL Live (CONCURS)

24 aprilie 2020
Advertoriale

Distribuie articolul

Acum vreo doi ani, Ionuț a primit de la doamna învățătoare o temă foarte interesantă, un exercițiu de imaginație în care trebuia să scrie unde își închipuie el că va fi peste 25 de ani (unde va locui, ce va face, cum va fi viața lui atunci).

Răspunsurile lui m-au uimit: va locui la casă, în Singapore (da, este fan după trei călătorii in Singapore), alături de familia sa (noi, fratele lui și soția sa) și va avea un job de programator (s-a gândit el că din acest job își va permite o casă în Singapore).

Nu știu cât de mult se va adeveri prezicerea lui, dar știu că vom face tot ce ne stă în putință să își vadă visele realizate.

Și dacă trebuie peste 20 de ani să ne mutăm la Singapore, o să ne sacrificăm :))))

 

Logiscool

 

Experiența noastră cu cursurile de programare și robotică LOGISCOOL

 

 

Cert este că, pe lângă orele de informatică (destul de basic) de la școală, am căutat variante care să îl ajute în îndeplinirea visului lui. Și, ca un făcut, prietena mea Georgiana, care deține franciza Logiscool Muncii, i-a invitat pe Andrei și Ionuț să participe la un curs de programare pentru juniori, alături de fiul ei (prieten al băieților) și alți copii.

S-a lăsat cu lecții interesante, bună dispoziție, distracție și prietenii noi. Vom conținua instruirea lor în acest domeniu dacă asta își vor dori, pentru că este important, ca părinte, să știi în ce să investești pentru ca viitorul copilului tău să fie unul cât mai luminos.

 

Logiscool

 

În plus, mai jos sunt doar câteva avantaje ale cursurilor de programare, pentru că trăim într-o societate tehnologizată ce se va digitaliza din ce în ce mai mult.

 

 

De ce cursurile de programare LOGISCOOL Live?

 

  • Copiii folosesc timpul petrecut în fața calculatorului într-un mod util, pentru a se dezvolta;
  • Copiii își dezvoltă gândirea algoritmică, înțeleg cum funcționează tehnologia și pot contribui la dezvoltarea acesteia;
  • Cunoștințele dobândite îi vor pregăti pentru joburile viitorului, care, indiferent de domeniul pe care îl vor alege, vor fi puternic influențate de tehnologie;
  • La fel ca în cazul cursurilor din sălile de clasă, metoda de predare combină jocul cu principiile de programare;
  • Pentru a respecta același nivel superior de excelență, toate centrele urmează un curriculum internațional, actualizat permanent de departamentul de educație al Logiscool Internațional, pe baza recomandărilor colectate de la sute de instructori și zeci de mii de elevi.

 

Logiscool

 

 

Cifre care vorbesc despre LOGISCOOL

 

  • Cu 35 de centre educative la nivel național, Logiscool România este parte a Școlii Internaționale de Programare pentru Copii și Adolescenți.
  • Logiscool este prezentă în 16 țări din Europa, America și Asia.
  • Peste 50.000 de copii au participat la cursurile, taberele și evenimentele conexe oferite de Logiscool, descoperind programarea într-un mediu plăcut și inspirațional.

 

Adaptându-se la situația de criză actuală, Logiscool România a lansat cursuri online de programare predate live de către instructori, în sistem de videoconferință, si le-a denumit LOGISCOOL LIVE. Astfel, copiii și adolescenții pot învăța, stând acasă, bazele programării într-un mod simplu, interactiv și distractiv.

Logiscool îi provoacă pe tineri să încerce chiar ei să creeze propriile jocuri și aplicații în sesiuni LIVE interactive de programare. Copiii nu au nevoie de experiență anterioară sau cunoștințe specifice, iar în doar câteva sesiuni vor dobândi bazele codării.

 

Logiscool

 

 

Informatii importante – cursurile de programare sunt împărțite în module pe categorii de vârstă

 

Programa pentru copiii între 8 – 14 ani (clasele II – VIII) constă în 16 sesiuni, care pot avea loc:

  • dată pe săptămână (4 luni) la prețul de 260 RON/lună
  • de 2 ori pe săptămână (2 luni) la prețul de 520 RON/lună, suma putând fi achitată și bilunar în tranșe de 260 RON.

Pentru elevii de liceu (între 14 -17 ani) există un intensiv de 10 sesiuni, de 2 ori pe săptămână, care durează 5 săptămâni, la prețul de 720 RON. Suma se poate achita integral sau în 2 tranșe de 360 RON.

 

Cursurile vor avea loc atât în timpul săptămânii, cât și în weekend, și vor fi disponibile în intervale orare diferite.

Îmi place că au mai multe variante de intervale orare din care poți alege, astfel încât să nu coincidă cu orarul de la școală online sau să integrezi cursurile perfect în orarul familiei.

 

Orice părinte care vrea să înțeleagă mai multe despre acest curs, se poate programa pentru o lecție demo (gratuită) – platforma de înscrieri LOGISCOOL Live.

Vă sfătuiesc să înscrieți copilul la o lecție demo ca să vedeți dacă are afinitate, cum se desfășoară o astfel de lecție, apoi decideți împreună, în deplină cunoștință de cauză.

 

Logiscool

CONCURS

Câștigă un loc pentru copilul tău la un curs complet de programare online!

 

Concursul se desfășoară în perioada 24 – 29 Aprilie 2020, de la publicarea articolului până pe 29 Aprilie ora 20.00.

În încheiere, oferim posibilitatea câștigării unui loc la cursul de programare LOGISCOOL Live pentru un copil cu vârsta între 8 – 17 ani, pentru un modul complet (16 sesiuni pentru copiii 8 – 14 ani, 10 sesiuni pentru liceeni).

Ce trebuie să faci pentru a câștiga pentru copilul tău acest loc?

  1. Lași un comentariu la postarea de pe pagina de Facebook aferentă acestui articol în care ne spui cum crezi că l-ar ajuta pe copilul tău un astfel de curs de programare online, vârsta și prenumele copilului;
  2. Distribui articolul pe profilul personal pe Facebook, cu confidențialitate setată pe public, pentru a împărtăși vestea despre aceste cursuri cât mai multor părinți, și cu hashtag #LogiscoolLive;
  3. Opțional, poți da un like paginilor de Facebook Familia Hai Hui și Logiscool România.

 

Intri automat în tragerea la sorți ce se va desfășura live pe pagina de Facebook Familia Hai Hui, in 29 Aprilie ora 20.00, unde vom extrage un câștigător prin Random.org.

Câștigătorul ne va trimite în privat numele complet și adresa de e-mail pentru a intra în legătură cu organizatorul cursurilor online.

 

Nu știu ce ne rezervă viitorul și ce vor fi băieții noștri, unde se vor îndrepta în perioada liceului și facultății. Noi ii vom sprijini să își îndeplinească visele atât cât vom putea, știind bine că cele mai importante investiții în familie le facem în educația lor și în călătorii (care ne educă pe toti, în alte moduri decât o face o școală).

 

Indiferent că vom fi în România sau Singapore, vom fi alături de ei, suflându-le în aripi!

 

Să ne citim cu drag, nu uita să ne urmăreşti pagina de Facebook, grupul Călătorii cu copii, contul de Instagram şi să dai share articolului, dacă ţi-a plăcut, desigur!

Distribuie articolul

Comentarii