Blog

Jurnalul călătoriilor şi activităţilor Familiei Hai Hui

Scrisoare către viitoarele mele nurori

12 martie 2018
Blogging

Distribuie articolul

Dragile mele fete,

Astăzi, înainte de cea mai importantă zi a vieții voastre, sper să vă surprindă și bucure rândurile acestea, așternute de mine cu emoție și speranță.

 

 

Băieţii mei ştiu ce important este omul care le stă alături pentru tot restul vieţii lor, pun preţ pe valorile pe care le-am dezvoltat și ocrotit în familie (prietenie, onestitate, loialitate, sprijin, comunicare, înţelegere, iubire) şi le-au căutat în voi.

 

Pentru că i-am învățat, împreună cu tatăl lor, că este sănătos (recomandat chiar) să îşi arate dragostea şi respectul faţă de oameni, în general şi faţă de femei, în special, zilnic.  Nu doar la ocazii speciale, de sărbători sau de 8 Martie, când bărbații trag o fugă în piață sau comandă flori online.

 

In fiecare zi, cu fiecare gest pe care îl fac, cu fiecare vorbă pe care o rostesc, cu fiecare gând pe care îl nutresc.

 

Să facă bine.

Să iubească.

Să comunice.

Să ierte.

Să respecte.

Să accepte.

Să persevereze.

Să aibă curaj.

Să viseze.

Să râdă.

Să plângă.

Să ofere flori fără motiv.

 

 

Şi dacă veţi veni obosite de la birou şi ei vă vor aştepta cu cina pregatită, să îi iubiţi mai mult.

Şi dacă vă veţi simţi rău şi ei vă vor face un ceai, vor alerga la farmacie sau la doctor după o rețetă, să ştiţi că empatia se cultivă de mic copil.

Şi dacă vă vor încuraja şi sprijini în carieră, să ştiţi că au văzut asta în casa părintească.

Şi dacă se vor juca cu copiii voştri, chiar obosiţi fiind, ca să ajungeti voi la coafor sau să trageti un pui de somn, să știți ca au simţit să facă asta natural, pentru că au văzut sprijinul tatălui lor în casă.

Şi dacă veţi fi triste şi ei vă vor înveseli, pe nepusă masă, cu un buchet superb comandat de la o florărie online, să înțelegeți că ei ştiu că nu le trebuie o zi specială să vă arate ce însemnaţi pentru ei.

Şi dacă vor plănui escapade romantice şi vacanţe de vis, să ştiţi că acesta a fost spiritul în care i-am crescut.

Şi dacă vor fi atenţi la nevoile voastre şi vor încerca să vi le împlinească, să ştiţi că este rezultatul unei munci intense de dezvoltare personală. A noastră.

Şi dacă vor veni cu cadoul mult visat, înseamnă că au fost atenţi la dorinţele voastre.

Şi dacă ei vă vor iubi şi ocroti mamele şi bunicile, să ştiţi că au văzut asta la mine, căci eu mi-am iubit și respectat mama-soacră la fel de mult ca şi pe mama mea.

 

Căci indivizii și societatea nu se schimbă de la sine. Valorile și exemplul personal contează, la nivelul fiecărui individ, fiecărei familii, fiecărei comunități. Şi tot ce am enumerat mai sus, eu şi tatăl lor am făcut pentru femeile şi bărbaţii importanţi din viaţa noastră, ca să le arătăm dragostea noastră, în fiecare zi. Aşa cum o veți simți și voi, fiicele noastre!

 

 

Nu vă cer, dragile mele, decât să îi respectaţi şi iubiţi pe băieții mei, la rândul vostru. Atunci veţi constata, cu bucurie sau ușurare, că aţi căpătat o mamă în plus, ce va fi acolo pentru voi, cu toată fiinţa, pentru tot restul vieţii ei.

 

Cu drag (până la proba contrarie),

Mama

(PS: Îmi puteți spune in continuare Alina, nu mama-soacră)

 

Am aşternut aceste rânduri pentru Proba 4 din competiţia Spring SuperBlog 2018, la invitația sponsorului Interflora Romania.

Interflora România este lider în livrarea de flori online în întreaga lume şi singurul serviciu de livrare de flori la domiciliu cu propria reţea internaţională. Au niște aranjamente absolut superbe (aviz domnilor – oferiți flori fără o ocazie anume!).

 

Poţi oricând să îmi lași feedback-ul tău într-un comentariu.

Să ne citim cu drag, nu uita să ne urmăreşti pagina de Facebook, contul de Instagram şi cel de Twitter.

 

Distribuie articolul

Comentarii