Blog

Jurnalul călătoriilor şi activităţilor Familiei Hai Hui

The Lost Chambers şi lumea pierdută de la Atlantis the Palm Dubai

25 iunie 2017
Excursii

Distribuie articolul

Când eram copil, am citit și eu „20.000 de leghe sub mări” de Jules Verne. Am călătorit cu căpitanul Nemo şi submarinul lui printre ruinele pierdute ale Atlantidei, iar aventura m-a fascinat!

Atlantida (insula lui Atlas), spune Platon (primul care o menționează în 360 î. Hr.), este o insulă legendară, cu o structură circulară în centru, aflată în apropierea mării, la 4.988 de kilometri de Atena. Zona ar fi inclus o parte din Europa, din Africa şi din Orientul Mijlociu. Filozoful descrie în scrierile sale un ţinut de o frumuseţe nemaivăzută, o cultură extrem de avansată şi o populaţie neobişnuit de educată, din toate cele patru rase omenești: albă, roșie, galbenă și neagră. Atlantida a coexistat câteva milioane de ani cu Lemuria, un continent care se întindea pe actuala zonă a oceanului Pacific și a Oceanului Indian și o parte a Africii și Europei de astăzi.

Posibila existență a unei Atlantide reale a fost intens dezbătută. Puțin cunoscută în evul mediu, legenda a fost redescoperită de umaniști în perioada modernă. În prezent, motivul Atlantidei este extrem de cunoscut, de la opere științifico-fantastice la filme și jocuri video, la acvarii inspirate din lumea pierdută şi scufundată probabil de tsunami cauzat de un cutremur puternic, în urma erupţiei unui vulcan subacvatic.

The Lost Chambers Aquarium din Atlantis the Palm Dubai reconstruieşte decorul subacvatic al continentului scufundat şi vizitatorii pot trece prin 10 camere cu artefacte minunate din civilizaţia pierdută, admirând acvarii uimitoare cu peste 65.000 vieţuitoare.

De la intrare spre dreapta e Navigation Room, locul unde conducătorii făceau planuri pentru cercetări, călătorii, setau coordonatele pentru teleportor sau mijloace tradiţionale de deplasare în aer sau apă. Se spune că foloseau peştii arapaima pentru consultarea hărţilor, întrucât această specie are abilitatea de a naviga prin canalele de apă dulce de diverse adâncimi, la fel ca în ţinuturile lor originare din America de Sud.

Arapaima este unul din cele mai mari specii de peşti de apă dulce, poate atinge 3 metri lungime şi cântări până la 90 kg. Din cauza pescuitului excesiv, pentru carne şi limba care se pare că are proprietăţi medicinale, specia este pe cale de dispariţie.

Arapaima

Păşim apoi în Knowlegde Room, unde descoperim mai multe acvarii cu meduze şi un soi de tron (Knowledge Room Telephone), lângă portalul de comunicaţii unde s-au instalat meduzele. Conducătorii (The Sages) vechiului continent stăteau aici ca să comunice cu lumea exterioară.

Meduzele sunt printre cele mai vechi specii din lume, de peste 600 milioane de ani. Compoziţia lor corporală este în mare parte apă, nu au ochi sau creier. Trăiesc între 6 luni şi 2 ani în climat natural și mai mult în captivitate întrucât nu sunt supuse schimbărilor sezoniere de temperatură, furtuni, curenţi puternici sau predatori precum broaştele ţestoase. Multe specii sunt carnivore, hrănindu-se cu zooplancton, animale microscopice şi chiar cualte meduze.

În Technology Center descoperim un sistem bancar antic, dar sofisticat, care servea la tranzacţii personale şi comerciale cu moneda standard atlantideană, cristalele albastre.

Aici găsim ţiparii (Honeycomb Moray Eel), animale nocturne, consideraţi orbi în timpul zilei. Când deschid larg gura par ameninţători, dar de fapt ei respiră: cu gura deschisă pompează apă şi îşi extrag oxigenul necesar. Sunt timizi şi retraşi şi atacă doar când vor să se apere.

Trecem apoi într-o încăpere rotundă, denumită cum altfel – The Abyss. De aici se făcea trecerea în mine, în căutare de minerale preţioase şi comori, în special cristale – principala sursă de energie. La mine se ajungea cu un fel de lift din bronz şi piele, iar minerii purtau costume speciale de scufundare care le permiteau să muncească la adâncime.

Aici găsim prietenosul aligator albinos. Animalele albinoase sunt extrem de rare, au toate caracteristicile speciilor lor, dar le lipseşte melanina sau pigmentul din piele. Astfel au o culoare albă lăptoasă şi ochi care par roz.

 

Înaintam în Red Sage Chamber, camera folosită pentru studiile astronomice. Aici sunt The Astronomical Chair şi Telescopic Mask, folosite la studiul stelelor. Calendarul pictat pe pereţi descrie ciclurile zilei, ploaia, mareele şi sezonul de primăvară.

Aici stă somnul cu coadă roşie (Red tail catfish), care înoată pe fundul apei. Mustăţile îl ajută să găsească hrană în condiţii de vizibilitate redusă. Originară din America de Sud, această specie de apă dulce există pe pământ de aproximativ 13 milioane de ani.

Seven Sages Chamber adăposteşte rămăşiţele unui computer organic, ce funcţiona pe baza energiei provenite din cristalele care îl înconjurau. Conducătorii antici veneau aici să încarce datele extrase din programele lor de explorare şi cercetare.

Copiii au atins crustaceele, şi anume crabul potcoavă (Horseshoe Crab), numit așa din cauza carapacei tari în formă de potcoavă, care îi protejează organele interne. Deşi este o specie de crab, se pare că este mai apropiat de păianjeni şi scorpioni. Sângele lui foloseşte hemocianina şi nu hemoglobina ca să poarte moleculele de oxigen, de aici nivelul mare de cupru care-i dă culoarea albastră.

În Blue Sages Chamber era centrul de antrenament în arte marţiale pe care atlantidienii le învăţau pentru autoapărare şi unde se pregăteau de bătălii când erau atacaţi. Pentru apărare, liderii s-au inspirat de la piranha (simbolul luptei) şi au făurit the Bone-sword, Bow of Anshan şi Might of Heroes Axe.

Piranha (Red bellied piranha) sunt tot o specie de apă dulce localizată în general în râurile din America de Sud, precum Amazonul. Există 12 specii de piranha, din care 5 sunt considerate periculoase pentru om. Localnicii din Amazon le spun „pee-ran-ya”, adică dinţi foarfecă. Deşi majoritatea speciilor mănâncă fructe, seminţe şi alţi peşti, s-au descoperit în stomacele unor peşti piranha fragmente de păsări, şerpi şi mamifere mici.

The Workshop este exact ce îi spune numele, un atelier în care s-a făcut majoritatea uneltelor şi artefactelor din camerele pierdute.

Aici întâlnim Queensland Grouper, una din cele mai mari specii de pește greu, din familia doradelor de mare, cu un cap mare și o gură largă. Trăiește până la 40 de ani în mările calde, poate atinge maxim 400 kg. Ce e interesant: majoritatea peştilor din această specie se nasc femele şi când ajung la maturitate, din cauze necunoscute, devin masculi.

Penultima cameră, Generator Room, era camera în care se depozita toată energia cristalelor pentru alimentarea întregului continent Atlantida. Generatorul însuşi era situat în josul camerei şi energia produsă curgea prin nişte tuburi.

Aici vedem specii de corali şi peştişori multicolori. Puțini știu că reciful de corali ocupă circa 1% din suprafaţa Terrei și adăposteşte 25% din speciile de peşti. Primul recif a apărut acum 500 milioane de ani. Deja un sfert din el a dispărut şi se estimează că două tremi din ce-a rămas sunt în situație de risc.

Ultima cameră este, previzibil, magazinul de suveniruri. Ni se atrage atenţia asupra cadourilor nepotrivite, care dăunează mediului înconjurător şi speciilor pe cale de dispariţie. Comerţul cu carcase de broaşte ţestoase, corali, căluţi de mare (uitați cât sunt de drăguți în galeria de mai jos) şi scoici este declarat ilegal şi totuşi cererea pe piaţa neagră încă există.

Acvariile imense de la Atlantis the Palm Dubai fac deliciul vizitatorilor şi oaspeţilor hotelului, în spate există însă o întreagă industrie de îngrijire şi protejare a lor. Cel mai gros panou de acrilic din curtea lui Poseidon măsoară 77 cm, chiar dacă peştii care înoată acolo par atât de aproape de tine. Înăuntrul acvariilor este o reţea extinsă de 5.9 km de tuburi şi ţevi, mai mare chiar decât lungimea domeniului The Palm în sine. 350 kg de mâncare se prepară zilnic pentru mesele animalelor în acvarii.

 

Pe lângă vizita în sine a camerelor din acvariu (Lost Chambers), vizitatorii mai pot opta, contracost, pentru activităţi suplimentare destul de costisitoare, dar memorabile, precum: Aquatrek, Behind the scenes tour, Predator Dive, Ultimate snorkel, Shark Safari, Cownose ray feeding.

Acvariul este deschis pentru vizite zilnic, de la 10 am la 10 pm, pentru mai multe informaţii şi rezervări puteţi accesa direct site-ul hotelului

 

Mai multe fotografii frumoase găsiți în galeria de mai jos.

Click aici dacă doriţi să citiți descrierea parcului acvatic Aquaventure, unul din cele mai bune parcuri acvatice din lume, în opinia noastră.

 

Galerie foto

Distribuie articolul

Comentarii

  • Anna Casian-Musteaţă

    Ce frumoasă călătorie ați avut! Iar fotografiile….mmmm….te îmbie la aventură 🙂

    • Alina Gheorghiescu

      Pentru noi toate călătoriile sunt frumoase şi găsim să ne bucurăm de absolut fiecare loc. Mulţumesc!

  • Andreea-Carmen Radu

    Ce fain! Se vede că băieții au fost fascinați! Pozele sunt super!

    • Alina Gheorghiescu

      Mulţumim, Andreea, încercam să facem fotografii bune ca să le folosim şi să redăm cât se poate de real ceea ce vedem.

  • ancasdiary.com

    Cred ca baietii tai s-au distrat de minune! Pare foarte interesant din poze!

    • Alina Gheorghiescu

      Da, le place tot ce e legat de apă şi animale. Încerc să îi fac să şi reţină câte ceva din ce văd, momentan sunt foarte concentraţi pe vizual şi mai puţin pe informaţii.

  • Cristian Petre

    Citeam şi deja mă visam în vacanță, alături de copii:) Foarte frumoasă destinația!

    • Alina Gheorghiescu

      Multumesc, este, intr-adevar, interesanta!

  • Ioana Marinescu

    Ce frumoooooos! Doamne, in ce locuri minunate ati ajuns!