Blog

Jurnalul călătoriilor şi activităţilor Familiei Hai Hui

Parcul acvatic Aquaventure de la Atlantis the Palm Dubai

24 iunie 2017
Parcuri de distractie

Distribuie articolul

Ieşim din hotel către Aquaventure și căldura ne păleşte direct în creștet (deh, sfârşit de mai, 40 de grade). E prima noastră zi la hotel Atlantis și cea mai bună decizie de până acum a fost să le cumpărăm băieților tricouri cu mâneca trei sferturi care să-i apere de soare, chiar dacă arsenalul nostru cuprinde obligatoriu pălării, ochelari de soare, crema cu factor de protecţie 50+ şi multă, multă apă.

Protectie impotriva soarelui

Cu Aquaventure am făcut cunoștință în sejurul din 2016, când am petrecut o zi întreagă în hotelul Atlantis (despre hotel am povestit aici, după sejurul de anul acesta) şi în parcul acvatic. Ne-a plăcut atunci şi am decis să aprofundăm vizita, ba chiar să ne cazăm în hotel pentru câteva zile. Pentru cine a crescut cu tabere Eforie, Costineşti sau Venus şi zile de scăldat la ştrand, un astfel de parc acvatic este pur şi simplu wow!!

Chiar la intrarea în parc

Rezervarea a inclus, pe lângă demipensiune, acces gratuit zilnic pentru toți 4 la Aquaventure Waterpark – care promite şi livrează distracţie pentru toate vârstele şi gusturile, şi la The Lost Chambers – camerele pierdute ale Atlantidei. De altfel, acestea sunt principalele două motive pentru care merită să te cazezi sau doar să vizitezi Atlantis the Palm Dubai.

Intrăm în decorul tropical, cu plante şi palmieri, flori şi alei pietruite sau asfaltate și mergem de-a lungul râului artificial.

Drumul către atracțiile din parc

Vizitatorii obișnuiți intră dinspre The Avenues printr-unul din holurile impozante ale hotelului către casele de bilete, dar oaspeții hotelului coboară un nivel sub recepţie, la Ambassador Lagoon (acvariul înalt cât două etaje) şi străbat holurile hotelului până la punctul de acces. Pentru ei există o casă de bilete dedicată: spui numele, numărul camerei şi primești brăţările de acces gratuit, în fiecare zi de altă culoare.

Imediat după zona de acces sunt Lockers pentru obiectele de valoare (noi le-am luat cu noi și le-am lăsat sub şezlong fără grija că le-ar putea fura cineva), vestiare şi băi multifuncţionale (cu duşuri incluse). Peste tot găsești magazine mici unde se vând costume de baie, papuci de apă, șlapi, ochelari, creme de soare, şepci etc. La Cabanele cu prosoape am împrumutat gratuit prosoape pentru şezlonguri. Vizitatorii însă plătesc închirierea sau pot să-și aducă prosopul propriu.

Prin tot parcul acvatic se găsesc cabane private, delimitate de zonele publice cu nişte cordoane groase. Se pot închiria cu ziua și conţin un cort mare, cu masă şi scaune, lada frigorifică cu 4 ape, şezlonguri şi prosoape, seif, hamac, plus un angajat care îţi preia comenzile de mâncare, băutură, îngheţată, le cumpără şi ţi le aduce direct la masă.

Priveliște către hotel

 

Prima zonă pe stânga este dedicată copiilor mai mici, Splasher’s Children Play Area. Tobogane peste tobogane, butoaie care se umplu până la refuz şi apoi se revarsă, accesorii de apă, multă gălăgie şi veselie, copii fericiţi.

Splassh… și găleata s-a vărsat

 

Zona copiilor

 

Ionuț pe tobogan

Tot din aleea principală, pe dreapta, se desfăşoară zona piscinei de unde pornim cu colacele pe Torrent River. Sute de colace simple, duble cu sau fără loc de copil, zeci de salvamari peste tot in parc, un traseu pe care am ales să-l facem zilnic, de cele mai multe ori chiar pe Rapids – anumite zone animate de curenţi puternici care fac colacele să plutească foarte rapid, să se clatine, să se învârtească şi să coboare pe mici cascade (gen rafting). Sunt mai multe ieşiri de-a lungul râului care se întortochează pe un traseu lung până spre Golful Delfinilor, așa că, dacă ne plictisim, putem să ieşim pe oriunde şi să mergem pe jos până la şezlong. Dar… auch, asfaltul este atât de fierbinte că ne ard tălpile. Venim încălţaţi cu papucii de plajă până la intrarea la râu sau până la toboganele de apă şi îi recuperăm de acolo la final.

Jumătate de familie pe Torrent River

 

Si cealaltă jumătate

 

La o pauză de foto

Turnul lui Neptun (Tower of Neptune) este o clădire imensă care găzduieşte pe vreo trei nivele atracţii şi tobogane de o dificultate mai mare sau mai mică:

Turnul lui Neptun e în spatele nostru

La etajul unu, două tobogane cu colace, Stinger şi The Falls, super distractive, în care ne-am dat toţi 4 în repetate rânduri, cu plutit prin tobogane întortocheate descoperite sau acoperite (complet prin întuneric).

Ieșirea de la tobogane

La etajul doi alte atracţii cu sau fără colac: Shamal, The Plunge şi Shark Attack (la ultimul colacul ne scoate într-un tub din interiorul unui acvariu, în care plutim printre pisici de mare, peşti şi chiar rechini).

La ultimul nivel urcăm pentru The Leap of Faith (un tobogan îngust fără colac, pe care aveau voie copii mai înalţi de 130 cm, cu mâinile încrucişate la piept şi picioarele încrucişate la glezne) – nu s-a dat nimeni din familie aici – şi The Surge, unde ne-am dat toţi 4, cu două colace duble.

Leap of Faith este toboganul crem

În afară de Shark Attack şi Leap of Faith, ieşirea de la toate toboganele se face în Torrent River, ceea ce înseamnă drumuri suplimentare cu colacele în spate până la turn din nou. Şi din nou… Şi urcare pe scări, cu colacele în spate din nou. Şi din nou…

Unul din tobogane

Turnul lui Poseidon (Tower of Poseidon) are 4 atracţii super mişto, majoritatea cu colace: Zoomerango, Aquaconda, Slitherine şi Poseidon’s Revenge. Iar la ieşirea spre plajă, lângă turnul lui Poseidon este un turn pentru tiroliană, Atlantean Flyers, ce costă suplimentar 100 AED/persoană pentru vizitatori sau 75 AED/persoană pentru oaspeţii hotelului.

Turnul lui Poseidon

 

Turnul lui Poseidon, din alt unghi

 

Tiroliana

Apa fiartă a Mării Arabiei, de un turcoaz transparent, ne îmbie la înot sau urmărit cu privirea bancuri de peştişori mici sau crabi, iar în depărtare avem privelişte către linia de skyline a Dubai Marina şi Burj Al Arab. Nisipul fin este amenajat cu ce trebuie, inclusiv terenuri de fotbal, volei, şezlonguri. Sunt mai multe locuri de-a lungul parcului acvatic prin care putem ajunge la plajă (Aquaventure Beach), iar pe faleză de-a lungul parcului circulă maşinuţe albe (buggy) care ne transportă gratis dintr-un punct în altul.

Buggy și alt picior de tiroliană

 

Plaja

Ce ne-am putea dori mai mult? Vă spun eu: o bere rece!!! N-ai să vezi bere la arabi pe plajă. Iar adulții au suferit din cauza asta, serios au suferit!

Pe faleză, dăm de Dolphin Bay şi Sea Lion Point. Programele cu delfini şi foci se achită suplimentar şi se fac doar cu rezervare prealabilă. Costurile sunt destul de ridicate, iar pentru o familie de 4 ajunge foarte scump, așa că nu am fost, dar am luat o broşură de preţuri să ne facem o idee. De exemplu, la sfârşitul lunii mai aveam aşa (preţ de vizitator/oaspete al hotelului pe persoană în AED):

Dolphin Encounter: 850/725

Dolphin Adventure: 1025/850

Royal Swim: 1160/950

Dolphin Scuba Dive: 1450/1300

Dolphin or Sea Lion Photo Fun: 495/375

Sea Lion Discovery: 675/555

Dacă 400 AED = aproximativ 100 Euro, credeți că merită? Eu zic că nu. Însă dacă voi vă permiteţi sau vreţi să faceţi unul din programele astea, găsiţi informaţii şi descrierea lor pe site-ul hotelului.

Dolphin Bay

 

Prietenii delfini

 

Prietena focă

Un extra tip: toate programele cu delfini sau foci includ accesul gratuit în ziua respectivă la parcul acvatic Aquaventure, deci nu mai trebuie să cumpăraţi şi biletele de intrare la parc (care şi astea sar de 260 AED/persoană).

Cât despre mâncare, există restaurante precum Barracudas sau Shark Bites, unde puteţi mânca şi mâncare asiatică sau arăbească, dar şi multă prăjeală, pizza. Tonete de fast food găsiţi şi în alte zone, Splashers, Snappers sau Waves, cu burgeri, hot dog, sandvişuri, cartofi prăjiţi, pizza sau nuggets/aripioare. Tonete de îngheţată, de cafea, de băuturi răcoritoare sau apă.

Extra sfat: aveţi voie să intraţi cu o sticlă de apă de persoană, însă se va încălzi imediat. O sticlă de apă de 500 ml costă 13 AED. Dacă iei pachet de 4 sticle costă 40 AED. Sau cumperi un meniu de mâncare cu pahar marcat Aquaventure şi faci refill cu sucuri sau apă nelimitat, cu 8 AED/refill. Rece!

Distracție mare

Galerie foto si video mai jos!

Băieţii s-au distrat tare, pentru că ei, ca şi noi, iubesc apa, soarele, toboganele, iar Aquaventure Waterpark este printre cele mai mari şi cool parcuri acvatice pe care le-am vizitat. Citiți aici și despre camerele pierdute ale Atlantidei, The Lost Chambers

În continuarea vacanţei, plecăm spre Dubai Parks & Resorts, unde vizităm Legoland Dubai şi Motiongate Dubai şi ne cazăm la Lapita Resort Hotel. Urmăriţi-ne peripeţiile în continuare!

 

Sper că găseşti util și ușor de parcurs articolul nostru. Dacă da, nu uita să ne urmăreşti pagina de Facebook, contul de Instagram  sau canalul de YouTube şi să dai share articolului.

Galerie foto

Galerie video

Distribuie articolul

Comentarii

  • Elena Lavinia

    Superbe imagini! <3

    • Alina Gheorghiescu

      Multumim!