Blog

Jurnalul călătoriilor şi activităţilor Familiei Hai Hui

Experiența noastră la cursurile de engleză Flying Colours, nivele examen Cambridge, echivalare

27 ianuarie 2022
Advertoriale

Distribuie articolul

E o modă să dea copiii examen Cambridge. E o modă să facă cursuri de orice fel, dar mai ales de limbi străine. În special engleză, pentru că e cea mai folosită limbă peste tot în lume. Dar e o modă sau e o necesitate, de fapt?

Faptul că atât de mulţi elevi cu vârste între 8 şi 18 ani aleg anual să susţină un examen Cambridge, nu doar în România, ci în toată lumea, cu siguranţă porneşte de la ceva. Iată mai jos care sunt beneficiile aduse de un examen Cambridge copiilor, echivalarea lor reglementată și câteva informaţii tehnice, legate de organizarea și nivelurile lor.

 

La ce îi folosește un certificat Cambridge copilului?

 

Simplu. Recunoscute atât de Ministerul Educației din România, cât și la nivel internațional, certificatele Cambridge sunt acceptate de peste 10.000 universități și angajatori din peste 130 de țări.

Răspunsul este: pentru a avea un viitor mai bun, pentru a accede într-un liceu cu predare intensiv în engleză, pentru a echivala proba de Bacalaureat (și a scăpa de stres, măcar la o materie), pentru a obține un job mai bun, oriunde în lume.

Unde se poate pregăti copilul pentru un examen Cambridge?

Sau mai bine zis, unde poate învăța limba engleză, online sau offline?

 

Am tot pus prin social media postări legate de centrul de limba engleză la care studiază băieții mei, Flying Colours, centru acreditat Cambridge, dar nu v-am povestit pe larg de ce le place atât de mult să continue să învețe limba engleză, să treacă de la un nivel la altul sau de ce recomandăm acest centru pentru pregătirea copiilor și adulților în limba engleză, pentru viață, în general, sau pentru angajare / echivalarea unui examen, în special, prin absolvirea unui examen Cambridge:

  • Centrul Flying Colours este Centru Oficial de Pregătire și Pretestare pentru examene Cambridge cu experiență vastă (în 15 ani de activitate au avut aproape 5.000 de cursanți) și profesori dedicațispecializați în metode moderne de predare și învățare.
  • Cursurile se pot desfășura atât online, cât și offline, copiii socializează cu colegii de la curs, se pune mare accent pe interacțiunea dintre ei, conversații, jocuri.
  • Sediul este central, în Piața Rosetti, pentru noi e un mare plus căci se ajunge rapid cu mașina personală sau cu metroul.
  • Evaluează gratuit nivelul de engleză al copilului, îl încadrează într-o grupă potrivită, nu numai pe criterii de cunoștințe în limba engleză, dar și în funcție de vârstă sau personalitate, oferă feedback constant și vorbesc permanent în engleză cu copiii.
  • Băieții mei au o relație excelentă cu teacher Maria. S-a nimerit că, deși pe niveluri și în grupe diferite, băieții mei să o aibă ca profesoară pe aceeași Maria, o tânără profesionistă, simpatică, calmă, „distractivă” (citez din Ionuț și Andrei).
  • Au prins drag de citit în limba engleză, în urma unui joc de lectură inițiat de teacher, în fiecare săptămână primesc câte o carte pe care trebuie să o citească, după care fac schimb cu alt coleg, astfel încât până la finalul cursului, în vară, le vor fi citit pe toate.
  • Teacher i-a încurajat să urmărească filme cu subtitrarea în limba engleză, ca să facă diferența între cuvântul rostit și cel scris, să urmărească și să se corecteze acolo unde greșesc. De asemenea, le-a spus că pot practica karaoke cu versuri în engleză.
  • În anii academici 2017-2021 au avut promovabilitate de 100% la examenele Cambridge.
  • Oferă cursuri pe grupe de vârstă: preșcolari (4-6 ani), copii clasele I-IV (7-10 ani), copii clasele V-VIII (11 – 14 ani), adolescenți (15-18 ani) și adulți (19+ ani)

 

Câte tipuri de examen Cambridge există și cui se adresează?

 

Examen Cambridge YLE (Young Learners English)

YLE (Young Learners English) înseamnă un set de 3 teste la limba engleză bazate pe activități adresate copiilor cu vârste cuprinse între 6-12 ani, care debutează în învățarea limbii engleze.

Menite să evalueze competențele de limba engleză și să le monitorizeze evoluția pregătirii, testele Cambridge English: Young Learners (YLE) sunt disponibile pe trei niveluri: Pre A1 Starters, A1 Movers, A2 Flyers.

Caracteristici examene YLE :

  • Format de examen: pe hârtie (Paper-Based) cu prezența fizică la sala de examen;
  • 3 probe: Reading & Writing | Listening | Speaking;

Certificatul A2 Flyers echivalează proba de competență lingvistică la admiterea în clasa a V-a cu program intensiv de limba engleză.

Examen Cambridge KET sau A2 Key

A2 Key for Schools (KETfS) este examenul potrivit școlarilor din clasele a V-a și a VI-a, care își dovedesc abilitatea de a folosi limba engleză în situații comune de comunicare, oferindu-le motivația continuării pregătirii către următoarele etape de studiu.

Examenul KET testează nivelul de limbă A2, un nivel conversaţional oarecum de bază, care însă e suficient pentru a călători, a cere informaţii și indicaţii oriunde ai fi, a face cumpărături, rezervări, a înţelege mesajul principal din ghidurile audio din muzee.

Caracteristici examen Cambridge KET:

  • Format de examen: pe hârtie (Paper-Based) sau pe calculator (Computer-Based), cu prezența fizică la sala de examen;
  • 3 probe cu durată diferită: Reading & Writing (60 min) | Listening (30 min) | Speaking (8-10);

Părţile de producţie, adică de scris un text şi de vorbit, nu au o complexitate şi nici o dimensiune mare. Proba orală se suţine în perechi, adică doi candidaţi se vor prezenta în faţa examinatorilor şi vor interacţiona cu aceştia şi între ei.

Certificatul A2 Key for Schools poate echivala proba de limba engleză pentru admiterea în clasa a 9-a în învățământul liceal și profesional cu program bilingv și intensiv engleză. Diploma atestă nivelul de competență lingvistică A2 pentru limbi străine al Consiliului Europei.

Examen Cambridge PET sau B1 Preliminary

B1 Preliminary for Schools (PETfS) este un examen de nivel intermediar pentru elevii care au deja cunoștințele de bază în limba engleză și dețin abilitățile necesare de interacțiune în situații practice, de zi cu zi. Acest examen testează nivelul intermediar (B1), un nivel conversaţional destul de bun, cerut de altfel la proba de Bacalaureat.

Caracteristici examen PETfs: :

  • Format de examen: pe hârtie (Paper-Based) sau pe calculator (Computer-Based), cu prezența fizică la sala de examen;
  • 4 probe / durată: Reading (45 min) | Writing (45 min) | Listening (30 min) | Speaking (12-17);

Certificatul B1 Preliminary for Schools poate echivala:

  • proba de limba engleză pentru admiterea în clasa a 9-a în învățământul liceal și profesional cu program bilingv și intensiv engleză;
  • proba de limba engleză din cadrul examenului de Bacalaureat dacă este promovat cu un punctaj de minim 140 puncte.

Diplomă atestă nivelul de competență lingvistică B1 pentru limbi străine al Consiliului Europei.

examen Cambridge

 

Proba de engleză la BACALAUREAT se echivalează dacă certificatul Cambridge include un punctaj minim 140 puncte

La solicitarea Cambridge Assessment English, Ministerul Educației din România a analizat noua modalitate de raportare a rezultatelor în certificatele Cambridge English și a hotărât că toate certificatele care indică un nivel minim de 140 puncte să fie considerate suficiente pentru înlocuirea probei de competențe lingvistice de la bacalaureat.

Cu alte cuvinte, indiferent de examenul la care un candidat participă, dacă certificatul obținut include un punctaj minim de 140 puncte, deținătorul certificatului își poate echivala proba de la bacalaureat.

Este foarte important de reținut că noua listă cuprinde și certificatul Cambridge English Entry Level Certificate în ESOL Internațional (Entry 3) (Key) care poate fi obținut în urma examenelor A2 Key și A2 Key for Schools. Consultă ordinul publicat de Ministerul Educației și urmărește pozițiile 46-64: Ordin Minister.

Examen Cambridge FCE sau B2 First

B2 First for School (FCEfS) este examenul care demonstrează abilitatea candidaților de a comunica cu încredere într-un context de limba engleză.

Deja începând cu examenul B2 First, certificările Cambridge obţinute pot fi utilizate pentru a accede în anumite universităţi din lume sau a obţine joburi unde e necesară folosirea limbii engleze. Vârsta recomandată pentru susţinerea sa este între 14-18 ani.

Aici se diversifică şi cerinţele: pe lângă nivelul de limbă engleză mai avansat, candidaţii trebuie să poată scrie un eseu, alături de un alt text la alegere, iar la proba de speaking să interacţioneze mai mult, să argumenteze, să speculeze etc.

Caracteristici examen FCEfs:

  • Format de examen: pe hârtie (Paper-Based) sau pe calculator (Computer-Based), cu prezența fizică la sala de examen;
  • 4 probe / durată: Reading and Use of English (75 min) | Writing (80 min) | Listening (40 min) | Speaking (14 min);

Certificatul B2 First for Schools poate echivala:

  • proba de limba engleză pentru admiterea în clasa a 9-a în învățământul liceal de stat și profesional cu program bilingv și intensiv engleză;
  • proba de limba engleză din cadrul examenului de Bacalaureat dacă este promovat cu un punctaj de minim 140 puncte.

Diploma atestă nivelul de competență lingvistică B2 pentru limbi străine al Consiliului Europei.

Examen Cambridge CAE sau C1 Advanced

C1 Advanced (CAE) este examenul care demonstrează competențele lingvistice superioare în limba engleză ale candidaților, care se pregătesc pentru studii universitare sau carieră profesională.

Examenul C1 Advanced este probabil cel mai avansat test Cambridge susţinut şi folosit în scopuri profesionale şi de studii de candidaţii din lume. Certificatul obţinut atestă că ai un nivel de limbă avansat: că ceilalţi pot avea încredere că vei înţelege bine inclusiv nuanţele sau limbajul de specialitate auzit sau citit, că vei putea explica, argumenta, scrie pe larg legat de ceea ce îţi doreşti să transmiţi.

Examenul C1 Advanced e susţinut de obicei în perioada liceului, în anii terminali.

Caracteristici examen CAE: :

  • Format de examen: pe hârtie (Paper-Based) sau pe calculator (Computer-Based), cu prezența fizică la sala de examen;
  • 4 probe / durată: Reading and Use of English (90 min) | Writing (90 min) | Listening (40 min) | Speaking (15 min);

Certificatul C1 Advanced este dovada cunoașterii limbii engleze la nivel superior și este recunoscut internațional, în peste 10.000 instituții educaționale, companii și departamente guvernamentale.
Diploma atestă nivelul de competență lingvistică C1 pentru limbi străine al Consiliului Europei.

 

examen Cambridge

 

Cât costă să dai un examen Cambridge

Preţurile sunt diferite în funcţie de nivel, variază de la 380 de lei pentru nivelul A2, KET, 480 pentru B1 Preliminary, 630 lei pentru B2 First, 640 pentru C1 Advanced şi 790 de lei pentru C2 Proficiency.

 

Cum îl poate ajuta Flying Colours pe copilul tău să se pregătească pentru un examen Cambridge?

Cursurile Cambridge de pregătire pentru examenele de engleză urmează 4 pași:

  1. îmbogățirea vocabularului, a structurilor de gramatică și a celor 4 abilități necesare în învățarea limbii engleze: vorbit, scris, citit și ascultat
  2. familiarizarea cu structura examenului de engleză potrivit, folosind manuale și materiale ce respectă formatul examenelor Cambridge. Totodată, înveți și exersezi tehnici și trucuri de abordare a probelor de examen
  3. susținerea unei pretestari de examen cu materiale oficiale Cambridge, Flying Colours fiind Centru Oficial de Pretestare pentru Examenele Cambridge
  4. parcurgerea a cel puțin 6 teste specifice examenului pentru care te pregăteșți.

În urma evaluării de nivel de la începutul cursurilor Cambridge, ei decid dacă este nevoie să parcurgi cei 4 pași sau doar o parte din ei. Trecerea de la un nivel / examen la altul se face în aproximativ 2 ani.

Despre Flying Colours am mai scris aici: Cea mai importantă aptitudine a copilului tău îi va determina viitorul – care crezi că e asta?

Sper ca informațiile oferite să îți fie de folos, voi reveni cu feedback la finalul cursurilor băieților, ei sunt acum la nivelurile B1 Preliminary PET (Andrei) și B2 First FCE (Ionuț).

Să ne citim cu drag, nu uita să ne urmăreşti pagina de Facebook, grupul de Facebook Călătorii cu copii, contul de Instagram şi să dai share articolului, dacă ţi-a plăcut, desigur! 

Distribuie articolul

Comentarii