Blog

Jurnalul călătoriilor şi activităţilor Familiei Hai Hui

Școala siguranței Tedi consolidează în copiii de clasa întâi regulile care le pot salva viața

19 aprilie 2022
Advertoriale

Distribuie articolul

Pe ce parte a drumului ne deplasăm când nu există trotuar?

Pe unde traversăm când nu există zebră?

Alergăm când traversăm strada?

Mergem cu bicicleta pe drumurile publice?

 

Puneți copiilor voștri aceste întrebări și așteptați răspunsurile lor. Dacă greșesc, e posibil să fi auzit răspunsurile corecte de la învățătoare, să fi discutat în familie subiectul, dar ei să nu fi asimilat informațiile. Ca în orice metodă de învățare, repetiția este mama învățăturii. Iar dacă aveți copii de clasa întâi, puteți sugera comitetului de părinți să organizați împreună cu învățătoarea o vizită a unei figuri de autoritate (un comisar de poliție) care să le vorbească copiilor despre respectarea regulilor de siguranță pe drumurile publice, care le pot salva viața.

 

Școala siguranței Tedi are aproximativ 215.000 de absolvenți în 6 ani de activitate!

 

Cifre uimitoare, având în vedere că inițiativa a plecat de la o companie privată! Iar programul Școala siguranței Tedi nu are drept scop învățarea pe de rost a unor informații, ci asimilarea unor cunoștințe și dezvoltarea unui set de abilități la care copilul să apeleze în diverse situații.

Școala siguranței Tedi este un program educativ inițiat și implementat de către compania Maspex Romania prin brandul Tedi și care se desfășoară în parteneriat cu Ministerul Educației și cu Poliția Română prin Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității. Acest program educativ se adresează elevilor de clasa I și are ca obiectiv consolidarea informațiilor privind siguranța școlarilor care s-ar putea confrunta cu pericole în drum spre școală, la școală, acasă sau în timpul vacanțelor.

 

Scoala Tedi

 

 

Clasa I de la Școala Gimnazială Traian Săvulescu din Izvoarele, Prahova face Școala siguranței Tedi

 

 

Săptămâna trecută am fost invitată să asist online la o oră desfășurată de Școala siguranței Tedi într-o școală gimnazială din Izvoarele, jud. Prahova, cu tema  Deplasarea pe stradă și traversarea carosabilului.

Alături de copiii isteți și doamna învățătoare Mîinea Maria, a fost invitat domnul Comisar de Poliţie d-nul Marian Popescu care a vorbit despre proiectul Școala siguranței TEDI și despre ce înseamnă pentru cei mici siguranța.

Mi-a plăcut tare mult că domnul Comisar a pornit discuția de la ce înseamnă regulile în general, ce reguli aplică acasă copiii, dacă le respectă sau nu, ce fac atunci când sunt abordați de necunoscuți, când se află singuri la școală sau pe stradă. A recapitulat practic câteva reguli de siguranță, împreună cu copiii care au participat activ la discuție.

Vizibil entuziasmați, îmbrăcați în cămășuțe albe sau bleu, foindu-se pe scaune ca orice copil normal de șapte ani, copiii de clasa întâi din școala gimnazială Traian Săvulescu din Izvoarele m-au emoționat atunci când a intrat pe ușa clasei invitatul surpriză, chiar ursul Tedi. Cei mai îndrăzneți s-au apropiat și l-au îmbrățișat, cei timizi s-au ridicat mai greu din bănci, dar toți s-au îndreptat spre Tedi pentru o îmbrățișare de grup.

 

Scoala Tedi

 

 

Domnul Comisar de Poliţie Marian Popescu l-a invitat apoi pe Tedi să adreseze copiilor întrebări privind siguranța pe drumurile publice. Tedi a arătat clasei patru cartoane cu întrebări:

,,Pe ce parte a drumului ne deplasăm când nu există trotuar?” Răspuns corect: pe partea stângă a drumului, pentru a avea în câmpul vizual mașinile care vin din sens opus și a ne feri.

,,Pe unde traversăm când nu există zebră?” Răspuns corect: pe la colțul străzii, sau dacă strada este foarte lungă și nu există intersecții sau treceri de pietoni, ne asigurăm foarte bine și trecem atunci când nu se vede absolut nicio mașină.

,,Alergăm când traversăm strada?” Răspuns corect: nu alergăm, dar nici nu ne plimbăm pe trecerea de pietoni, traversăm într-un ritm alert, după ce ne-am asigurat că toate mașinile, din ambele sensuri, au oprit pentru a ne facilita trecerea.

,,Mergem cu bicicleta pe drumurile publice?” Răspuns corect: oficial, până la 14 ani copiii nu au voie să circule cu bicicleta pe drumurile publice, dar neoficial o fac, dacă sunt însoțiți de părinți și circulă cu mare atenție, cât mai aproape de marginea drumului. 

Copiii răspund pe rând, agită mâinile în aer să fie nominalizați și să îi demonstreze lui Tedi că știu regulile de circulație în siguranță.

Împreună cu doamna învățătoare fac apoi câteva exerciții din broșura Școlii siguranței, special gândite pentru școlarii de clasa întâi.

Scoala Tedi

La finalul orei din cadrul Școlii siguranței Tedi, elevii primesc câte o pungă cu surprize de la Tedi și sunt invitați în curtea școlii pentru a afla mai multe despre siguranță și pentru a desfășura activități împreună cu reprezentanții Poliției.

Scoala Tedi

 

 

Cum puteți înscrie clasa copilului vostru (dacă sunteți părinte) sau clasa la care predați (dacă sunteți învățătoare la clasa a I-a) la Școala siguranței Tedi?

 

Participarea la program este GRATUITĂ şi se realizează pe baza înscrierii de către învățători pe site-ul www.scoalatedi.ro

Dacă sunteți părinți de copii de clasa întâi, o puteți întreba pe doamna învățătoare dacă a auzit de acest program al Școlii siguranței Tedi, eventual îi puteți da acest link unde are toate detaliile.

Implementarea programului la clasă este certificată printr-o diplomă de participare, iar implicarea învățătorilor şi a elevilor este răsplătită de către Tedi prin premii surpriză.

 

Scoala Tedi

 

Numărul mare de elevi înscriși (36.887) în anul școlar 2021-2022 arată o dată în plus că inițiativa lui Tedi este tot mai apreciată de la an la an. În anul școlar 2020-2021 au fost înscriși 34.041 de elevi din toată țara.

Și, pentru că le plac provocările și informațiile furnizate de Tedi în broșura pe care le-o pune gratuit la dispoziție an de an, elevii înscriși la această ediție s-au grăbit să trimită în număr mare fotografii cu activitățile în care au fost implicați. Astfel, de începutul anului școlar și până în prezent, Tedi a primit peste 24.000 de fotografii. Cei mici sunt foarte ambițioși, cu siguranță îi vor depăși pe colegii lor mai mari care, în anul școlar 2020-2021 au trimis peste 27.000 de fotografii până la finalul școlii.

Material didactic gratuit. Premii pentru învățători și elevi la Școala siguranței Tedi

 

Suportul didactic este asigurat de Tedi și constă în materiale necesare desfășurării programului la clasă concepute astfel încât să respecte modul de învățare specific elevilor de clasa I – prin jocuri și activități educative. Toate materialele sunt în format electronic și vor fi transmise gratuit, prin e-mail, după finalizarea înscrierii. Materialele pot fi folosite atât în predarea directă la școală cât și la orele desfășurate online.

Scoala Tedi

Am scris despre această inițiativă la invitația Maspex România, dar mi-a plăcut tare mult modul de desfășurare al orei, cum a fost gândită Școala și cum este implementat programul peste tot în țară. Dacă și voi credeți că ar trebui să știe mai multă lume despre programul Școlii siguranței Tedi, puteți distribui acest material pe rețelele sociale sau printre prieteni.

 

Să ne citim cu drag, nu uita să ne urmăreşti pagina de Facebook, grupul nostru de Facebook – Călătorii cu copii, contul de Instagram şi să dai share articolului, dacă ţi-a plăcut, desigur! 

Galerie foto

Distribuie articolul

Comentarii