5 motive pentru care să mergi cu familia la Hotel Carmen din Predeal
Distribuie articolul
Pe codul galben – portocaliu de viscol de vineri, cei patru muschetari ai Familiei Hai Hui s-au îmbarcat în autoturismul propriu şi au plecat către Hotel Carmen din Predeal la ora 10.00, în ciuda avertizărilor meteo şi informaţiilor (majoritatea exagerate) de la televizor.
N-aveam cum rata invitaţia primită de a testa hotelul din perspectiva unei familii călătoare cu experiență! În plus aveam programare la SPA, vă daţi seama că nu aveam cum să renunţ la ora mea de răsfăţ, la care visam de când primisem invitaţia personalizată din partea hotelului!
Am avut un feeling bun în legătură cu acest week-end de răsfăţ la Hotel Carmen, am făcut 3 ore de acasă până în parcarea privată gratuită a hotelului, pe anumite porţiuni ne-a nins, dar nu tare. Drumul a fost bun, în provincie şi pe DN s-a circulat mai bine decât în Bucureşti.
Imediat ce am parcat în spatele hotelului şi am intrat în zona recepţiei, o domnişoară drăguţă ne-a spus că putem prelua camera (noi eram pregătiţi să mergem la masă şi la o plimbare, obişnuiţi fiind ca check in-ul să îl facem după orele 14.00 – 15.00). Camera 323 de la etajul 3, hotelul având 4 etaje cu totul.
Prima surpriză a fost camera. Care de fapt a fost un duplex, perfect pentru o familie din 2 adulţi + 2 copii.
Duplexul, format dintr-un hol, baie de serviciu şi living cu canapea extensibilă (deja pregătită pentru copii), o masă şi două fotolii, TV şi birou cu minibar, o scară interioară pe care se cobora un etaj până la dormitorul cu pat matrimonial, încă o zonă de şedere cu două scaune şi masă, birou şi TV, dar şi baia principală, imensă şi modernă.
Am dus ceva tratative cu băieţii să doarmă în canapea, ca să putem beneficia de acel pat imens şi confortabil. N-am reușit decât în a doua noapte!
Dar hai să vă spun care sunt cele 5 motive pentru care noi recomandăm Hotel Carmen din Predeal ca o locaţie perfectă pentru familii şi deplasări în gaşcă de prieteni:
1. Hotel Carmen din Predeal are o locație grozavă și un aspect general excelent!
Hotel Carmen este situat în centrul Predealului, vis-a-vis de gara din Predeal, la circa 10 minute de mers lejer până la pârtia Clăbucet. Nu mai spun că ieşi din hotel, traversezi şi ai farmacie, magazin, bancomate şi o pizzerie excelentă (Bermudiana).
Modernizat şi extins în 2011 cu fonduri europene, nu îţi dai seama, atunci când te cazezi, că hotelul Carmen din Predeal are o istorie atât de îndelungată (vezi motivul numărul 5).
Mobilierul ultramodern din lemn, culori calde şi accesorii fine se regăsesc în fiecare din cele 58 de camere şi apartamente, dotate cu minibar, seif, uscător de păr, TV LED diagonală 82 cm, televiziune prin cablu, telefon, internet WI-FI (gratis), cosmetice, papuci şi halat de baie.
Alte motive care susţin aspectul general super îngrijit al hotelului:
- curăţenie impecabilă – tot timpul dădeam peste un angajat care ştergea, lustruia, dădea zăpada;
- lenjerie şi prosoape albe, albe, albe;
- restaurant elegant, fără a fi împopoţonat;
- 2 lifturi moderne.
2. Pentru o siluetă suplă vizitaţi cu moderaţie Restaurantul ATELIER ’30 şi Cofetăria de la Hotel Carmen din Predeal!
Noi am încercat aşa: o ciorbă de burtă perfectă (nu a trebuit să mai adaug nimic, nici oţet, nici smântână); o supă de pui cu tăieţei de casă; o ceafă fragedă la grătar cu piure, o pulpă de pui la grătar cu cartofi prăjiţi (naturali, nu congelaţi), scoici în sos de vin alb, şniţel de pui cu piure, file mignon cu sos spaniol şi ciuperci de pădure şi orez cu legume (spune soţul ca a fost super bun, îl cred pe cuvânt, că eu nu am mai putut gusta).
Pe o masă am dat cam 135 – 150 Lei / familie, cu două ciorbe şi două feluri doi, două beri şi două sucuri.
Dar papanaşii, oh, papanaşii şi prăjiturile!!!
Hotelul ne-a aşteptat cu încă o surpriză, un platou cu patru prăjituri Raffabello şi o sticlă de Prosecco.
Prăjiturile erau în meniu de desert separat de meniul restaurantului şi arătau demenţial.
Dar, ca români neaoşi ce suntem, am comandat clătite (cu Finetti şi dulceaţă de fructe de pădure) şi papanaşi. Clătitele au fost excelente, dar papanaşii au fost dincolo de cuvinte! Perfecţi! Nu prea dulci, nu prea graşi, dulceaţa de afine i-a completat perfect. Cei mai buni papanaşi din ultimii ani pe care i-am încercat.
Micul dejun se serveşte între orele 07.30 – 10.00 în restaurantul principal al hotelului, un bufet variat ce include mai multe feluri de brânzeturi şi mezeluri, pate, zacuscă, legume (roşii, castraveţi, ardei, măsline), ouă (ochiuri şi omletă), crenvurşti, cârnaţi, bacon, caşcaval pane, cereale, unt, gemuri, produse de patiserie (croissante, melci, mini brioşe), fructe, lapte, sucuri, ceai, cafea Julius Meihl la esspresoare.
3. RELAXAREA E LA EA ACASĂ cu atâtea opţiuni de distracţie, deopotrivă pentru adulţi şi copii.
Locul de joacă pentru copii mai mari şi adulţi – Sala de Bowling
Mărturisesc că am încercat, pentru prima dată, să jucăm bowling, atât noi, cât şi copiii. Împreună cu Laura şi Iuliana (şi familiile lor) am rezervat una din cele 6 piste de bowling Brunswick din locaţie.
Programul este 16:00 – 22:00, tariful 80 LEI/oră/pistă, pe o pistă pot juca maxim 8 persoane.
Cred că am dezvoltat o nouă pasiune, noi 4. Oricum, comparativ cu celelate fete, care ştiau să joace, noi mai mult am simulat (am lăsat copiii să se distreze). Dar acesta e doar începutul, vom aprofunda acest sport de echipă în Bucureşti.
Locul de joacă pentru copii de la etajul 4 (Kindergarten) este perfect pentru copiii sub 5 ani.
Toată familia a avut parte de un răsfăţ maxim la SPA & BEAUTY CENTER, care include:
- O piscină cu un spaţiu generos şi cu apă încălzită;
- Un jacuzzi care creează o atmosferă intimă şi relaxantă, combinând beneficiile apei calde cu jeturile de apă;
- O saună uscată unde aromele îmbie simţurile;
- Zona de fitness dedicată iubitorilor de mişcare.
Există o recepţie la centru, de unde iei prosoape de piscină.
Copiii au pendulat între jacuzzi şi piscină, tati a băgat şi o saună, iar eu m-am lăsat pe mâinile Gabrielei într-unul din cabinetele de terapii, unde hotelul oferă proceduri de relaxare, anti stres, detoxifiere şi repunere în formă.
Sâmbătă la ora 16.00 am intrat în cabinetul Gabrielei şi m-am lăsat, complet, pe mâna ei. Mi-a analizat tipul de ten, mi-a pus nişte întrebări şi i-am spus că mi-aş dori să îmi facă ceva tratament antirid.
A început cu demachierea şi curăţarea fetei, mi-a aplicat, treptat, o sumedenie de maglavaisuri ca tonic, peeling, serum, masca peel-off, mască cu Botox (l-am pus de faţă, nu l-am injectat nicăieri, da?), cremă.
Recunosc că din toată procedura care a durat exact o oră, cel mai mult mi-a plăcut masajul feţei făcut de Gabriela Mierlita, în mai multe ocazii şi în mai multe moduri. Tot de la ea am aflat că produsele folosite provin din Franţa şi se folosesc în cabinetele profesionale.
Terapia pe care mi-a făcut-o Gabi se numeşte MEDITOX şi este recomandată tenului matur şi ridat. Bine, eu nu sunt foarte ridată, dar un tratament preventiv tocmai asta vrea să facă, să împiedice apariţia ridurilor adânci.
Preţul terapiei este de 120 RON, mie una nu mi se pare un preţ mare pentru un răsfăţ ocazional.
Pe link-ul acesta poți vedea mai multe tipuri de terapii si tratamente faciale și pentru corp, inclusiv masaje.
4. Oameni calzi și zâmbitori la Hotel Carmen din Predeal, o normalitate căutată pe oriunde călătorim!
De la domnul care ne-a sfătuit unde să parcăm maşina, care curăţa de zor parcarea hotelului, la domnişoara de la recepţie, la chelnerii din restaurant şi camerista, toată lumea este amabilă şi zâmbeşte. Ştiu, probabil veţi spune că aşa este scris în fişa postului şi poate că aşa este, însă am ajuns să apreciem aceste mici detalii după ce am observat lipsa lor în diferite alte locaţii din ţară şi străinătate.
Am observat că managementul pune mare preţ pe feedback-ul primit de la client, de aceea vei găsi acest tip de pliante sau etichete adezive peste tot: în lift, în cameră, la restaurant, la centrul SPA. Mi se pare grozav că feedback-ul merge direct la proprietarul hotelului.
Tot ca feedback, voi transmite şi eu conducerii prin intermediul aplicaţiei două observaţii (că minusuri nu pot spune că sunt):
Primul: Camera noastră (şi nu numai) a fost situată deasupra sălii de bowling. Inutil să spun că până la ora 22 când s-a terminat programul sălii, nu se putea dormi în cameră.
Sfat pentru voi: cereţi camera cu vedere spre spate sau parcare, este mai linişte. După ora 22 se face oricum linişte, dar dacă ştiţi că vreţi să culcaţi copiii după amiază, solicitaţi la recepţie o cameră mai puţin zgomotoasă.
Înţeleg, totuşi, că managementul are în vedere antifonarea sălilor de conferinţa şi de bowling, astfel încât zgomotul de fond să nu mai ajungă la oamenii care vor să se odihnească.
Al doilea: Am constatat abia după ce am ajuns că piscina hotelului are 1.50 m adâncime şi nu are porţiune cu trepte pe care pot intra copiii în apă, ci doar două scări din metal. Accesul în şi din apă se face relativ incomod, mai ales că băieţii erau tentaţi permanent să sară în apă (şi este interzis acest lucru).
Dacă ştiam dinainte că nu există o zonă mai puţin adâncă pentru copii, le-aş fi pus aripioarele în bagaj (cel mic nu înoată foarte bine fără). Motiv pentru care s-a bucurat îndeosebi de jacuzzi, mai ales când a descoperit programul cu lumini colorate.
5. Hotel Carmen din Predeal este un HOTEL CU ISTORIE (inima de altădată a Predealului)
In ciuda faptului că hotelul arată și este dotat super modern, puţini știu că locul mustește de istorie.
La începutul deceniului al treilea din secolul trecut, pe locul unde astăzi se află hotelul Carmen, apar în peisajul predelean trei construcţii impunătoare, toate fiind cunoscute sub denumirea generică de “Vilele Generalului Demetriu”. Vila de la stradă, care era şi cea mai grandioasă se numea “Vila Carmen”. Toate acestea au fost construite între anii 1928-1930 de către generalul Demetriu, pe un teren cumpărat de la Casa Regală.
În scurt timp, vila de la strada principală, pe lângă spaţiile de cazare, va cuprinde şi frizerie, coafor, bodegă-restaurant, toate reunite sub numele de Carmen, un nume care se va identifica în timp cu turismul predelean. Carmen a devenit un brand de-a lungul timpului, o tradiţie clară, neinventată, o continuare a ospitalităţii de sub dealul Cetăţuia, începută iniţial de către hanul lui Ruja.
După anul 1937, acest complex de trei vile îşi schimbă proprietarul, şi “Vila Carmen” spre deosebire de celelalte două mai mici, este demolată până la temelie, fiind afectată de un puternic incendiu.
Din anul 1939, pe locul fostei vile Carmen, ce avea o arhitectură în stil neoromânesc, răsare o altă vilă Carmen, cu o arhitectură în stil montan, loc în care sosea destul de des şi actualul rege Mihai. Cu ocazia trecerii regelui Mihai prin Predeal, prin anii 2000, acesta şi-a amintit cu drag de hotelul Carmen, s-a oprit la acesta şi a semnat în cartea de onoare.
După venirea comuniştilor la putere, Vila Carmen este naţionalizată şi transformată în casă de odihnă.
Prin anii 1960, vilei i se dă numele de hotel Predeal, pentru ca în anii 1970 să revină la vechiul său nume.
Hotelul Carmen şi-a păstrat structura de-a lungul timpului, fiind reparat deseori, până în 2011, când a fost demolat parţial, pentru a se ridica o nouă construcţie, cu fonduri europene. Despre istoria acestui loc se mai poate citi şi în cărţile “100 de paşi în timp, un alt fel de ghid despre Valea Prahovei şi Parcul Natural Bucegi” şi “Predealul prin ochii tăi, o carte despre atunci, despre acum şi pentru viitor”.
În “Mic Îndreptar Turistic-Predeal”, carte scrisă de Maria Rodica Niculescu şi apărută în anul 1988 la editura Sport-Turism, găsim la paginile cu vederi şi o vedere cu hotelul Carmen, despre care autoarea spune: “Cunoscutul hotel Carmen, inima de altădată a Predealului”.
Cam aşa ne-am simţit week-endul acesta, ca în inima Predealului.
Dacă ai fost deja la Hotel Carmen din Predeal, poţi să îmi spui dacă şi ţie ţi se pare o bijuterie de hotel montan, ca şi mie.
Dacă eşti în căutare de un hotel de munte unde să petreci un week-end relaxant în cuplu, familie sau gașcă, nu mai căuta, l-ai găsit!
Dacă aveți nevoie și de alte opinii, vă invit sa citiți recenziile colegelor mele Iuliana Roca, Laura Frunză sau Bianca Moruș.
Să ne citim cu drag, nu uita să ne urmăreşti pagina de Facebook, contul de Instagram şi cel de Twitter.