Blog

Jurnalul călătoriilor şi activităţilor Familiei Hai Hui

30 de milioane de pasageri WIZZ AIR în România

29 iunie 2017
Companii aeriene

Distribuie articolul

Aţi observat, probabil, că destinaţiile parcurse de noi şi descrise deja în articole sau ce vor fi descrise sunt locuri mai puţin accesibile, uneori exotice, parcuri de distracţie renumite de pe diverse continente sau sejururi legate de o croazieră în Caraibe sau în Asia.

Europa e ici colea şi mai ieftină, nu?

Unul din motive a fost că aceste vacanţe croite după programul şi dorinţele copiilor noştri, cu mai multă distracţie inclusă pentru ei, vor fi mai uşor de gestionat de noi, părinţii. Băieţii noştri cresc, însă, încercăm să ne extindem explorările şi în locuri pline de istorie, orăşele şarmante sau capitale culturale, de unde ar învăţa ceva mai mult prin vizitarea lor.

 

Prin urmare, a picat la ţanc invitaţia Wizz Air la întâlnirea de presă de astăzi, vă spun un pic mai jos ce am aflat. Am şi un voucher de dat, aflaţi tot mai jos ce trebuie să faceţi.

 

Mărturisesc că am zburat o singură dată cu Wizz Air, anul trecut, ne întorceam de la Bologna, o călătorie în interes de serviciu. Nu am avut nicio problemă cu compania, dar sincer nici nu mai ţin minte cum s-a desfăşurat zborul.

 

Astăzi am aflat multe chestii interesante despre WIZZ AIR, pe care vi le împărtășesc cu drag, poate vă sunt de folos:

  • ieri, în zborul de la Veneţia Treviso către Bucureşti, o doamnă a fost pasagerul cu numărul 30.000.000 (DA, ati citit bine, treizeci milioane pasageri) care călătorea în România, a fost aşteptată la aeroport de reprezentanţii companiei, primită cu un cadou din partea companiei, o călătorie ulterioară gratuită dus-întors;

How cool is that?

 

  • Wizz Air spune că este cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală şi de Est şi cel mai mare transportator din România, operează o flotă de 83 de aeronave Airbus A320 şi A321 şi oferă mai mult de 500 de rute de la 28 de baze, ce asigură conexiunea între 141 de destinaţii din 42 de ţări;

 

  • Domnul Owain Jones, Chief Corporate Officer la Wizz Air, a declarat astăzi că au mai achiziţionat o aeronavă suplimentară Airbus A321 (230 de locuri), care se va alătura flotei de la Bucureşti în Aprilie 2018, cu această ocazie se vor crea noi locuri de muncă (deja evolutia companiei susţine peste 3.100 de locuri de muncă la nivel local) – următoarea sesiune de recrutare urmează să se ţină în Septembrie 2017 (pentru cei interesaţi accesaţi acest link); dumnealui subliniază creşterea continuă a companiei în cei 11 ani de prezenţă pe piaţa din România şi anunţă două noi rute spre Goteborg şi Nisa;

 

  • Noua aeronavă achiziţionată va permite creşterea frecvenţelor pe mai multe rute populare Wizz din Bucureşti, spre exemplu zborurile săptămânale către Londra Luton vor creşte ca număr de la 19 la 21 , către Barcelona de la 7 la 10, către Tel Aviv de la 7 la 9, către Bari de la 5 la 7, către Paris Beauvais de la 3 la 5, către Billund sau Geneva de la 2 la 3;

 

  • Cele două rute noi (Goteborg, Suedia – zile de operare miercuri şi duminică, începând cu 14 Aprilie 2018; Nişa Coasta de Azur, Franta – zile de operare marţi, joi şi sâmbăta, începând cu 15 Aprilie 2018) sunt deja puse în vânzare cu preţuri începând de la 129 RON / segment, cu taxele obligatorii incluse, pe wizzair.com;

 

  • Flota lor este tânără, media de vârstă a aeronavelor este de 4.5 ani;
  • Până în 2024 CCO Wizz estimează dublarea capacităţii companiei (rămâne întrebarea cum vor opera zborurile aici, având în vederea că aeroporturile din ţară rămân din ce în ce mai mici pentru traficul crescut din ultima perioadă);

  • Mi se pare important de menţionat faptul că Wizz Air este membră a Asociaţiei Internaţionale a Transporturilor Aeriene (IATĂ) și Operaţional Safety Audit (IOSA), companie de referinţă la nivel global în ceea ce priveşte recunoaşterea siguranţei companiilor aeriene (Sorina Ratz, Corporate Communication Manager, Wizz Air);

 

  • Astăzi se pun în vânzare biletele pentru vara 2018, pentru membrii Wizz Air Discount Club (eu nu m-am înregistrat încă, dar o voi face, am văzut că au şi o secţiune „Wizz for Families”, dar şi o agenţie de turism Wizz Tours care oferă servicii complementare – nu i-am testat, nu mă pronunț (încă);

 

  • În 2018  vor fi 10 aeroporturi naţionale de pe care operează Wizz,  peste 800 angajați,  136 rute din România în 20 țări;

 

  • Ca ruta internă rămâne, deocamdată, doar Cluj – București,  compania evaluează însă constant oportunitatea de a deschide noi rute peste tot în România sau în lume;

 

Acestea fiind spuse, mă duc să studiez rutele lor, să fac planuri şi să cumpăr bilete.

Întrebarea este unde?

Că sună atât de bine toate: Larnaca, Tenerife, Geneva, Paris (poate facem o vizită la Disneyland că tot aniversează şi ei 25 de ani anul acesta), Toscana (Pisa), Lisabona, Madrid , Valencia , Malta? Unde?

 

Hai, săriţi cu sugestii, unde să mergem din lista de mai sus? Aţi fost cu copiii voştri? Ce recomandări de destinaţii de familie îmi faceţi? Ce oraşe sunt child-friendly şi unde ne sfătuiţi să mergem? 

Aştept recomandările voastre în comentarii şi dau la schimb un cadou pentru unul din voi, doar „Dar din dar se face Rai”. Dăruiesc un voucher valoric Wizz Air de 30 Euro cititorului care mă va convinge asupra viitoarei destinaţii family friendly din lista Wizz.

Da, A WORLD TO DISCOVER, cum bine spun cei de la Wizz Air.

A WORLD TO EXPLORE WITH THE KIDS, spunem noi.

Photo: Wizz Air

Distribuie articolul

Comentarii