Blog

Jurnalul călătoriilor şi activităţilor Familiei Hai Hui

Un audit personal la nivel energetic

21 martie 2018
Blogging

Distribuie articolul

– Ştiţi, dintotdeauna am visat să mă mărit cu un doctor!

– Doamnă, eu sunt doctor inginer, atestat ca auditor energetic gradul I, dar nu lucrez în spital, nu am studiat şi aplicat medicină, aşa cum ştiţi dumneavoastră despre doctorii din spitale.

– Ah, da? Păi, ce anume faceţi dumneavoastră, de fapt?

– Păi… dumneavoastră m-aţi chemat, nu ştiţi de ce?

– Nu prea. Mi-a spus agenţia imobiliară că dacă vreau să vând casa trebuie să obţin certificatul ăla. Cum îi spune?

– Energetic? se opreşte Adrian din măsurători şi studiat documente şi îi aruncă o privire femeii între două vârste, îmbrăcată strident, cu unghii lungi, ascuţite şi cu un păr roşu, înfoiat, ca al lui Peggy Bundy.

– Aşa, da! Cică dacă nu obţin certificatul ăsta energetic, actul de vânzare – cumpărare poate fi declarat nul şi atacat în instanţă. Şi nu vreau asta şi aşa mă cert cu scorpia de soră-mea zilnic. Eu am avut grijă de bătrâni până s-au dus, am avut grijă de gospodărie şi casa asta dărăpănată, ea doar vine cu pretenţii că vrea bani din vânzare.

 

 

– Doamnă, de aceea sunt aici, să vă ajut să facem un audit energetic care să includă şi un certificat energetic. Dar lucrurile nu stau prea roz, să ştiţi!

– De ce, domnule? Casa e zdravănă, a construit-o taică-meu acum vreo 45 de ani, din cărămidă. Noi am crescut aici.

– E adevărat, doamnă, însă fiind o casă atât de veche, cu siguranţă are o grămadă de probleme.

– Ei aş!  De fapt, plătesc cam mult şi la gaze, şi la lumină! Cu banii ăia puteam să plec în concediu în Turcia, la Istanbul . Îmi luam un trening roz Nike şi o haină de piele mişto…

– Păi asta e una din probleme, doamnă!

– Betty!

– Huh?

– Îmi puteţi spune Betty! flutură ea din genele false.

– Ah, prefer să mă adresez la persoana a doua, plural! Ştiţi, eu am venit să fac o treabă şi atât. Asta e una din probleme. Aveţi consum exagerat pe gaze şi energie, asta înseamnă că aveţi pierderi.

– Domnule Adrian, eu nu pierd niciodată! Şi la tabinet, la poker, la remi, peste tot câştig! Mă pricep de numai!

– Aveţi pierdere de căldură, energie electrică, de aceea am venit, să vedem ce și cum!

– Aaa, nu ştiam  la ce vă referiţi, că eu sunt o norocoasă de fel! Cu aparatul ăla ce faceţi acum?

– Este o cameră de termoviziune, doamnă!

– Vai, ce drăguţ! Mă filmaţi şi pe mine? Staţi să merg să mai dau un pic de ruj, că s-a dus repede de pe buze!

– Nu, doamnă, staţi aici! Nu pot să vă filmez pe dumneavoastră!

– De ce? Nu sunt la fel de frumoasă ca modelele alea de pe la televizor? Numai paraşute, ajunse mari vedete TV, mare brânză….

– Nu, doamnă, camera de termoviziune clădiri face termografie clădiri, a imobilelor, a casei dumneavoastră. Nu filmează, ci măsoară.

– Păi dacă e aşa, poate să mă măsoare şi pe mine, ehe, acum câţiva ani aveam 90-60-90, acum sunt un pic mai pufoasă…

– Doamnă, termografia sau termoviziunea clădirilor poate depista nedistructiv o multitudine de probleme, de exemplu dacă sunt conducte sparte montate în şapă, dacă sunt infiltraţii mari de aer exterior, dacă tâmplăria este de proastă calitate, dacă clădirea este sau nu anvelopată (sau dacă e anvelopată incorect), dacă există circuite electrice care se încălzesc sau dacă sunt elemente defecte la tabloul electric, detectează infiltraţii de apă.

 

 

– Aaaa, păi din astea am o grămadă, mă trage curentu’ mereu când trec pe lângă geamuri, parcă am mereu o briză. Şi la terasă, când plouă cu găleata, intră şi în casă. E adevărat ca tăticu’ nu a mai apucat să pună polistiren din ăla, extrădat.

– Cum, doamnă, extrădat? Poate vreţi să spuneţi expandat sau extrudat..

– Aşa… şi ferestrele astea sunt de când eram eu mică… am mai dat un lac când şi când pe tâmplăria asta de lemn, dar iarna e un frig de îmi clănțăne dinții sub plapumă. Am pus centrală și calorifere, m-am certat cu proasta de soră-mea, că nu a vrut să pună și ea bani, dar după ce am urlat puțin la ea, a cedat.

Dar plătesc gazele de mă usucă! De aia şi vreau să vând casa! Că eu m-am săturat de facturi, curenţi şi igrasie.

– Doamna Betty, liniştiţi-vă, vă rog! După ce termin eu aici, în maxim 24 de ore emitem certificatul energetic şi cu el puteţi să determinaţi costul anual pentru utilităţile casei, pentru încălzire, apă caldă, iluminat, climatizare şi ventilare.

Încheiem auditul energetic  şi veţi avea în raport soluţii de reabilitare energetică, inclusiv estimarea lucrărilor de izolare termică şi amortizare a investiţiei.

– Zi, domnule, mai pe românește, că nu înţeleg nimic!

– Vă spun că certificatul energetic pe care îl vom emite, având în vedere starea casei dumneavoastră, va fi mai mult ca sigur, încadrat în clasa „G”.

– E bine, nu? Orice e cu G la femei e de bine, nu?

– Doamna Betty, în acest caz nu e de bine, clasa energetică „G” semnifică o „lipsă de performanţă energetică”. Fiecare dintre consumurile specifice sunt  încadrate în clase energetice per consum cuprinse între „A” şi „G”. Acest lucru va permite să observaţi care este categoria de consum pentru care puteţi aduce îmbunătăţiri sau care este cauza obţinerii unei anumite clase energetice. Puteţi obţine un preţ mult mai bun pe casă, ulterior, dacă faceţi câteva îmbunătăţiri.

 

 

– Păi da, eu bag bani în casă şi soră-mea se plimbă! Adevărat că eu stau aici, ea a plecat la bărbat-su în apartament, dar eu trag ponoase cu casa asta bătrână. Mă rog, nu e chiar aşa bătrână, că eu sunt destul de tinerică, nici nu sunt măritată…

– Doamnă, aveţi raportul complet aici, am observat pierderi de căldură pe lângă tâmplărie, vă sugerez să schimbaţi tâmplăria de lemn cu una de termopan.

– S-a dus treningul meu Nike!

– Pe urmă, vă recomand călduros să  chemați un electrician care să vă ajute cu circuitele electrice care se pare că se încălzesc, asta determină un consum mai mare de energie electrică, plătiți aiurea!

Şi, dacă mai puteţi, vă recomand să faceţi o anvelopare exterioară a casei, polistirenul de 10 face izolaţie foarte bună şi refaceţi şi faţada.

Dacă faceţi un credit pentru amenajare, vă recomand să schimbaţi şi acoperişul. Tabla aceea ruginită nici nu izolează cum trebuie (de aceea aveţi mucegai în pod).

– Domnule Adrian, mă băgați în șantier!

– Doamna Betty, puteţi să nu urmaţi recomandările mele, puteți vinde casa aşa cum este, însă veţi obţine mai puţini bani. Este păcat, pentru că aveţi o curte mare, grădina e superbă şi locaţia casei este grozavă.  Eu vă mulţumesc pentru găzduire, trebuie să mai ajung la un client, mă scuzaţi!

– Vai, mulţumesc, domnule Adrian,  aştept să vină acasă certificatul, nu?

– Da, doamnă, mâine va sosi, împreună cu raportul complet al auditului energetic. La revedere, aveţi aici o carte de vizită dacă mai aveţi ceva întrebări!

– Mulţumesc, la revedere!

 

Trei luni mai târziu, sună telefonul în biroul domnului Adrian de la sediul Enermed Impex.

– Alo, da?

– Alo, bună ziua, domnul Adrian?

– Da, eu sunt!

– Sunt Betty, aţi fost să îmi faceţi un audit din ăla cinegetic acum vreo trei luni, în casa de pe Icoanei.

– Energetic, doamna Betty, energetic!

– Aşa, energetic!

– Cu ce pot să vă ajut?

– Cu nimic, voiam doar să vă spun că am renovat complet casa conform auditului, mi s-au redus cheltuielile la gaze şi lumină la jumătate!

– Mă bucur, doamnă!

– Şi nici nu o mai vând, e casa părintească, acum am modernizat-o după plac! Şi voiam să vă întreb, acum că am făcut ceva economii.

– Huh?

– Vreţi să bem o cafea împreună, la Istanbul?

 

 

Acesta articol este ficţiune, scris pentru Proba 7 din Spring SuperBlog 2018 – Proba de umor… certificat energetic, la provocarea sponsorului Enermed Impex SRL.

Poţi oricând să îmi lași feedback-ul tău într-un comentariu.

Să ne citim cu drag, nu uita să ne urmăreşti pagina de Facebook, contul de Instagram şi cel de Twitter.

Distribuie articolul

Comentarii