Blog

Jurnalul călătoriilor şi activităţilor Familiei Hai Hui

Zborul cu balonul în Cappadocia, un vis împlinit și copii fericiți

1 august 2019
Excursii

Distribuie articolul

La finalul zilei cu numărul doi, obosiți dar fericiți, ne îndreptăm spre hotelul nostru din Goreme, încercând să obținem de la ghidul Omer informații privind zborul cu balonul în Cappadocia, planificat pentru a doua zi (este a cincea zi consecutivă în care baloanele nu au avut voie să se înalte pe cer și avem emoții!). El spune că dacă ar fi fost anulat zborul de a doua zi ar fi primit informația până la ora 20.00. Flacăra speranței continuă să ardă!

La hotel primim informaţia că a doua zi dimineaţă, la ora 5.30 am, va veni microbuzul să ne ia de la hotel! Se pare că spargem ghinionul şi vom zbura!

 

Zborul cu balonul în Cappadocia

 

 

Zborul cu balonul în Cappadocia – zburăm sau nu zburăm?

Aceasta e întrebarea!

 

Nu era (neapărat) o problemă de bani, deşi zborul cu balonul este destul de scump, ajungând la 200 Euro / persoană, pentru că ar urma să îi recuperăm de la organizator dacă nu am zbura. Dar să ratăm experiența odată ajunşi acolo, e inacceptabil!

 

Programarea la balon se face cu câteva zile înainte și nu se poate muta de pe o zi pe alta. Vă daţi seama: toţi cei care nu au zburat 5 zile, ar fi vrut să zboare în dimineaţa când eram noi programaţi. Dar nu se poate, sunt alte rezervări şi un număr limitat de baloane (din cauza incidentelor din trecut un număr de maxim 150 de baloane au voie să se ridice de la pământ simultan).

La 5.00 am adulţii sunt în picioare, cu intenţia să trezim copiii la 5.20, pentru a se spăla şi îmbrăca. La 5.15 bate cineva la uşă şi ni se spune că a venit deja microbuzul şi că suntem aşteptaţi, trebuie să plecăm cât se poate de repede!

Trezim repede copiii, se îmbracă, ieşim pe uşă şi urcăm în microbuz, alături de restul grupului restrâns. Şi stăm. Șoferul şi un tânăr care îl însoţeşte aşteaptă OK de plecare (se pare că totul e centralizat şi nu li se dă voie să plece de la hoteluri dacă nu au confirmarea fermă că se zboară în ziua aceea, dacă cineva consideră că nu sunt condiţii meteo prielnice).

 

Zborul cu balonul în Cappadocia

 

Se face 5.30, nu plecăm. Şoferul pleacă şi revine în 10 minute cu nişte covrigi turcești şi sucuri la cutie pentru toată lumea. Mâncăm covrigii şi întrebăm din cinci în cinci minute, exact ca nişte copii mici: „”Do we have green light?”

Se face 6.00, nu plecăm. Deja starea de agitaţie creşte, copiii dorm pe noi în microbuz, am zis că nu mai mergem în cameră,  dacă primim acordul, măcar să fim gata de plecare.

Se face 6.30. Încă nu avem undă verde. Stăm deja de o oră în microbuz, decidem în final să mergem în cameră, măcar să doarmă în pat băieţii. Deja suntem resemnați și nu mai avem speranțe. Copiii se lungesc îmbrăcaţi în pat, noi butonăm telefoanele.

Restul grupului urca pe terasă şi în jur de ora 07.00 primim mesaj pe grupul de whatsApp: două poze şi „Se umflă baloanele, avem OK!”

 

Trezim copiii (din nou) şi ne îmbarcăm în microbuz. După un drum de circa 15 minute ajungem la locul unde se umflă de zor balonul nostru. Finally!

 

Zborul cu balonul în Cappadocia

 

Zborul cu balonul în Cappadocia

Credit foto: Cătălin Nenciu – Travel Badgers

 

 

 

Zborul cu balonul în Cappadocia – câteva informaţii utile

 

Am ratat demult răsăritul, se obişnuia să se zboare la răsărit peste formaţiunile deosebite ale Cappadociei. Dar măcar vedem forfota din jur, cât vezi cu ochii sunt puncte de decolare, dealurile din jur sunt pline cu baloane colorate, în diferite stadii de umflare!

Pilotul (căpitanul?) balonului vine şi se prezintă, îl cheamă Kemal şi pare de încredere. Nu ştiu dacă şi Florin este de aceeaşi părere (a trebuit să muncesc un pic să îl scot din zona de confort – de la „nu merg”, „nu mă urc”, „”este mai periculos decât cu avionul!”, la „este, într-adevăr, o experienţă unică!”).

 

Zborul cu balonul în Cappadocia

 

Zborul cu balonul în Cappadocia

 

Aflăm că nacela este împărţită în 5 compartimente, unul pe mijloc unde stă pilotul care manevrează instalaţia de gaz şi frânghiile de direcţie, şi patru compartimente pentru clienţi, în fiecare încap până la 6 persoane.

Majoritatea nacelelor sunt similare, cu 16 – 24 locuri, există, desigur, nacele mai mici, VIP, cu un cost pe măsură.

 

Zborul cu balonul în Cappadocia

 

Ne face un scurt instructaj, ne spune că zborul va dura în jur de o oră, că are experienţă de mulţi ani (compania prin care am zburat se numeşte Kapadokya Balloons şi operează din 1991!) şi să ne distrăm. Avem stomacul în gât, ce distracție?!

 

Ne arată poziţia pe care trebuie să o adoptăm la momentul aterizării, cu faţa spre interiorul nacelei, cu picioarele uşor flexate şi cu copiii între ele, în caz de răsturnare să nu ne lovim la cap sau coloană. Încurajator, nu? Din cauză că ştiau că bate vântul, aterizarea nu ar fi fost posibilă direct pe remorca maşinii, aşa cum aşează nacela de obicei.

 

Zborul cu balonul în Cappadocia

 

Sunt multe alte zone pe Terra unde se zboară cu balonul cu aer cald: în Nappa Valley (California), în Sedona (Arizona), în Myanmar, am auzit că şi în Emiratele Arabe Unite au început să zboare cu balonul peste deşert. Dar niciuna din zone nu are avantajul peisajului extraordinar al Cappadociei, combinaţia de forme geografice vulcanice şi grădini / livezi verzi.

 

 

Zborul cu balonul în Cappadocia – Decolarea

 

 

Nacela se umple rapid, urcăm și noi (sunt nişte găuri în nacela unde pui piciorul şi urci) şi aşteptăm decolarea. In jur vedem baloanele cum se desprind, rând pe rând, de la pământ.

În scurt timp se ridică uşor şi balonul nostru, copiii chiţăie de încântare, noi suntem vrăjiţi de peisajul magnific al Anatoliei şi sutele de baloane care zboară în jurul nostru.

 

Zborul cu balonul în Cappadocia

 

Plutim. Asta e senzaţia odată ce am ajuns în aer. Casele rămân puncte în depărtare, şoselele devin mici linii şerpuitoare, vedem livezile, grădinile, formele de relief pentru care Cappadocia e vestită (fairy chimneys, ciupercile din Valea Pasabag), vedem Goreme cu aglomeraţia de hoteluri săpate în stâncă, taverne şi buticuri, chiar și  Goreme Open Air Museum.

 

 

Zborul cu balonul în Cappadocia

 

Zborul cu balonul în Cappadocia

 

Zborul cu balonul în Cappadocia

 

Ne deplasăm pe verticală, dar şi pe orizontală, către Valea Porumbeilor. Urcăm până pe la 900 de metri înălţime.

 

Zborul cu balonul în Cappadocia

 

Zborul cu balonul în Cappadocia

 

 

Zborul cu balonul în Cappadocia

 

Balonul coboară iar, revenim aproape de formele de relief şi pilotul îl conduce printr-un canion. E atât de multă linişte! Se aude doar pufnitul gazului, sporadic, şi păsărelele ciripind. Stâncă, verdeaţă, grădină, stâncă, balon, stâncă… uite şi o vulpe!

 

Zborul cu balonul în Cappadocia

 

Zborul cu balonul în Cappadocia

 

 

Copiii sunt ocupaţi să numere baloanele de pe cer, noi suntem ocupaţi să imortalizăm momentul. Eu filmez, dar, mai mult de atât, înregistrez în suflet senzaţia şi mulţumirea pentru un vis împlinit!

 

Zborul cu balonul în Cappadocia

Credit foto: Cătălin Nenciu – Travel Badgers

 

Zborul cu balonul în Cappadocia

 

Cappadocia este un tărâm superb, încărcat de istorie, care merită vizitat chiar de nu reuşeşti să zbori cu balonul. Însă această experienţă, în special trăită în familie, vine să completeze perfect un vis demult visat, dar neştiut.

 

Zborul cu balonul în Cappadocia

 

 

Zborul cu balonul în Cappadocia – filmul

 

 

 

Zborul cu balonul în Cappadocia – aterizarea şi ceremonia de încheiere

 

 

Kemal vorbeşte printr-un walkie talkie cu echipajul de la sol şi încearcă să identifice un loc bun de aterizare. Le spune unde să vină cu maşina cu platformă, însoțită de microbuzul care ne va duce înapoi la hotel.  Ne spune că trebuie să ne pregătim pentru aterizare şi ne apropiem din ce în ce mai mult de locul pe care l-a ales, un teren întins.

 

Zborul cu balonul în Cappadocia

 

 

Suntem pe poziţii, aproape atingem pământul, văd deja băieţii de la sol care ne aşteaptă. Kemal pune nacela jos, ne zguduie un pic, iar băieţii sar şi prind marginea nacelei să nu ne răsturnăm. Balonul este dus de vânt într-o parte şi pare că vrea să ne tragă după el, însă băieţii nu permit asta.

Suntem în siguranţă, înapoi, pe pământ. Coborâm şi vedem că se desfăşoară două operaţiuni: unii strâng pânza balonului şi urcă nacela pe platformă, alţii pregătesc pentru noi un toast cu şampanie şi chec. Kemal vine şi ne înmânează personal diplome de participare tipărite cu numele nostru, numele pilotului şi un mesaj de mulţumire.

 

„Dear Passenger,

Thank you for choosing Kapadokya Balloons for your memorable flight!”

 

Zborul cu balonul în Cappadocia

Nu, Kapadokya Ballons, Kemal şi Explore Travel, noi mulţumim!

 

Ne îmbarcăm în microbuz, care ne lasă la Hotelul Tekkaya Cave pentru un mic dejun rapid şi ne pregătim pentru restul zilei în Cappadocia, la fel de interesantă şi plină de învăţăminte!

 

Zborul cu balonul în Cappadocia

 

Citește și celelalte articole despre experiențele noastre alături de copii in Cappadocia:

 

Cu copiii în Cappadocia – ziua 1: Valea Soganli, Sobesos, Mustafapasa

Cu copiii în Cappadocia – ziua 2: Goreme, Avanos, Pasabag, Valea Devrent

Caravanserai și derviși în Cappadoccia

Cu copiii în Cappadocia: Drumeție în aer liber prin valea Ihlara

Cu copiii în Cappadocia, ziua 3: din balon în orașul subteran Kaymakli

 

Următoarea plecare de grup este planificată pentru 28 Aprilie – 03 Mai 2023. Ne puteți apela cu încredere pentru informații suplimentare sau rezervări.

Să ne citim cu drag, nu uita să ne urmăreşti pagina de Facebook, contul de Instagram şi să dai share articolului, dacă ţi-a plăcut, desigur!

Galerie foto

Galerie video

Distribuie articolul

Comentarii